duminică, 2 decembrie 2007

Firmele de top din Suceava, premiate de Camera de Comerţ

Firmele de top din Suceava, premiate de Camera de Comerţ


Cele mai performante 600 de firme din judeţ au fost premiate de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Suceava, în cadrul Topului Firmelor Bucovina 2006. Evenimentul s-a desfăşurat la Centrul Economic Bucovina Suceava, fiind premiate firme din şase domenii de activitate.

Topul Firmelor 2006 a debutat cu premierea de către CCIA Suceava a zece firme sucevene, care au primit diplome pentru excelenţă în activitatea de promovare a produselor româneşti pe pieţele internaţionale.

Momenul festiv a continuat cu înmânarea „Tofeului Creativităţii”, acesta fiind primit de firmele Dorna Lactate, G.M.G, Betty Ice şi Ecuator Holding.

De asemenea, „Trofeul calităţii” a ajuns la firmele Betty Ice, Rio Bucovina şi SC Sami Plastic SA, în timp ce Dorna Medical, Mics Software, Primagra şi Rai 88 Impex, au obţinut menţiuni speciale la această categori.

Seria premiilor speciale a continuat acordarea diplomei pentru firma cu cea mai mare cifră de afacere din județul Suceava, în sectorul privat, fiind vorba despre „Marelvi Electronics”. Acelaşi premiu, dar pentru firma cu cea mai mare cifră de afacere din sectorul public a ajuns la SC TERMICA SA Suceava.

Vă prezentăm în continuare lista premiilor speciale oferite de CCIA Suceava:

Cel mai mare profit al anului 2006 : IMOTUR

Cel mai mare profit din producţie în anul 2006 - SC Bermas SA

Tânărul manager al anului 2006 - Gabriel Sandu, de la Proton Tehnologies

„Femeia Manager a anului 2006”: Camelia Chitul - „Cometex” Suceava

Cele mai mari venituri din export – Lovers

Cele mai mari investiţii făcute în 2006 - Betty Ice şi Holzindustrie Schweighofer

Cele mai mari investiţii în turism - Hotel Sofia şi Conacul Domnesc

Premiul pentru promovarea produsului turistic Bucovina: Asociaţia Suceviţa

Cele mai mariinvestiţii în domeniul medical în anul 2006 - Bethesda şi Dorna Medical

Premiul pentru originalitatea produselor - Florilex Pharmavit

Evenimentul s-a finalizat cu premierea firmelor pe toate cele şase domenii de activitate respectiv „Cercetare-Dezvoltare şi High-Tech”, „Industrie”, „Agricultură, Pescuit, Piscicultură”, „Construcţii”, „Servicii”, „Comerţ, Export, Turism”.

La finalul manifestării, directorul general al CCIA Suceava, Ovidiu Donţu, a declarat că „ediţia din acest an a Topului Bucovina a fost una cu totul specială, având în vedere că anul 2007 este un an de referinţă pentru România, care de la 1 ianuarie este membru al Uniunii Europene”.

0 comentarii: