vineri, 8 februarie 2008

Conducerea PD-L Suceava a primit atribuţii clare

Conducerea PD-L Suceava a primit atribuţii clare


Biroul Permanent Judeţean al PD-L Suceava a stabilit în ultima sa şedinţă atribuţiile şi domeniile de activitate pe care le vor avea în grijă prim-vicepreşedinţii şi vicepreşedinţii acestei organizaţii. Astfel, secretariatul Cancelariei va fi condus de Viorel Seredenciuc, în timp ce pentru secretariatul pentru strategii şi relaţii politice a fost desemnat senatorul Constantin Gheorghe. În acelaşi timp, de resurse umane se va ocupa Daniel Cadariu, de politici sociale – Eugen Uricec, de politici economice – Dumitru Pardău. Celelalte secretariate sunt conduse după cum urmează: secretariatul pentru imagine, relaţii cu mass-media şi purtător de cuvânt – Romică Andreica şi Cristina Iordăchel, secretariatul pentru administraţie publică – Vasile Ilie, secretariatul pentru politici în justiţie şi siguranţa cetăţeanului – Radu Ursu, secretariatul pentru relaţii cu sindicatele, patronatele ONG şi grupuri de cetăţeni – Aurel Olărean şi Cristinel Macovei, secretariatul pentru politici în agricultură şi dezvoltare rurală – Vasile Andronache, secretariatul pentru politici în educaţie, cultură, culte şi sport – Petru Carcalete, secretariatul pentru minorităţi – Adrian Drăgan, secretariatul pentru politici în mediul de afaceri – Mircea Rusu şi Robert Croitoru, secretariatul pentru egalitate de şanse – Niculai Barbă. În acelaşi timp, conducerea PD-L Suceava a stabilit că lansarea candidaţilor acestui partid pentru primăriile din judeţ va avea loc în data de 16 februarie a.c., în sala mare a Casei de Cultură Suceava.

0 comentarii: