marți, 12 februarie 2008

La Suceava, continua campania de vaccinare antigripala

În cea de a douazecea saptamâna de supraveghere epidemiologica a infectiilor respiratorii acute, pe teritoriul judetului Suceava s-au înregistrat 1957 cazuri de Inflamatie Acuta a Cailor Respiratorii Superioare, 867 cazuri de pneumopatii acute si 7 cazuri clinic compatibile cu gripa, transmite corespondentul AMOS News.

Au fost izolate pâna în prezent zece tulpini de virus gripal A/H1N1. Patru tulpini au provenit de la copii din grupa de vârsta 5-14 ani si sase tulpini, de la pacienti adulti.

Pâna în prezent au fost vaccinate antigripal, pe teritoriul judetului Suceava, un numar de 70.720 persoane, ceea ce corespunde la 88,3% din dozele de vaccin repartizate judetului Suceava (80.100).

Campania de vaccinare a decurs pâna în prezent în cele mai bune conditii si nu au fost înregistrate reactii adverse post-vaccinale indezirabile.

Specialistii recomanda în continuare populatiei sa se vaccineze antigripal, adresându-se medicilor de familie daca fac parte din grupele la risc sau procurându-si vaccinul din farmacii.

0 comentarii: