duminică, 9 martie 2008

Transgaz a stabilit cu CJ Suceava data de preluare a conductelor de gaze naturale


Consiliul Judetean Suceava si Transgaz vor inventaria pana pe 20 martie lucrarile efectuate la conductele de gaze naturale prin proiectul ''Suceava, utilitati si mediu la standarde europene'' si vor stabili regimul juridic al acestora, urmand ca pana pe 31 martie sa fie preluate de catre Transgaz.

Presedintele CJ Suceava, Gavril Marza, a declarat ca termenele au fost stabilite dupa semnarea cu Transgaz a unui document privind predarea - preluarea retelelor de gaze naturale construite prin proiectul administratiei judetene sucevene. Marza a precizat ca documentul a fost semnat si de reprezentanti ai Ministerului Economiei si Finantelor, Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale si Bucovina Ecotermgaz.
In document se prevede, pe langa preluarea conductelor construite, si continuarea investitiilor in dezvoltarea retelelor de gaze naturale prevazute in proiect. In cadrul proiectului ''Suceava, utilitati si mediu la standarde europene'' s-au realizat 38 dintre cei 67 de kilometri de conducta de transport gaze naturale din tronsonul Frasin-Campulung Moldovenesc-Vatra Dornei, precum si 30 dintre cei 82 de kilometri de conducta din tronsonul Paltinoasa-Radauti. Totodata, pana in prezent, s-au executat lucrarile de racorduri la conductele existente pe o portiune de 30 de kilometri dintre cei 85 de kilometri prevazuti in proiect.