luni, 3 martie 2008

Vivariul, o secţie apreciată de publicul vizitator

Muzeul de Ştiinţele Naturii



Vivariul de la Muzeul de Ştiinţele Naturii din cadrul Complexului Muzeal Bucovina Suceava s-a dovedit a fi o investiţie inspirată.

Din momentul deschiderii sale, de la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, vivariul este una din secţiile care se bucură de aprecierea publicului vizitator.

Animalele şi păsările, achiziţionate de la firma băcăuană „2 x 2” SRL cu suma de 45.000 lei, s-au adaptat spaţiului în care au fost aduse şi nu au creat probleme deosebite.

Cele patru specii de răzătoare mici (chinchilla, veveriţe americane, porcuşori de Guineea şi iepuri pitici olandezi), nouă specii de păsări cântătoare şi de ornament (papagali Marele Alexander, Micul Alexander, de Amazon, Nimfă, Rosella, Agapornis precum şi peruşi, canari şi turturele Diamant) şi o iguană se simt cât se poate de bine. Porcuşorii de Guineea s-au şi înmulţit între timp, iar femelele de peruşi cuibăresc.

Săptămânal, aprovizionare cu hrană proaspătă

Realizat ca o expoziţie cu caracter permanent, vivariul a fost amenajat, aşa cum declara directorul general al CMB Suceava, Constantin-Emil Ursu, pentru a „suplini lipsa unei grădini zoologice la Suceava”.

Două persoane, un referent de specialitate şi un îngrijitor, au permanent grijă de păsările şi animalele din voliere şi cuşti.

Săptămânal se face aprovizionarea cu hrană proaspătă, legume (varză, morcov, salată, ardei gras) şi fructe (mere, pere, banane) care se adaugă hranei uscate şi concentrate (amestecuri de seminţe, curmale, stafide).

Un medic veterinar, cu care instituţia muzeală a încheiat un contract de asistenţă şi tratament medical, controlează săptămânal starea de sănătate şi efectuează intervenţiile necesare (de exemplu, câţiva dintre iepurii pitici olandezi, care erau prea agitaţi, au fost castraţi).

Fonduri PHARE pentru modernizarea clădirii

Directorul Muzeului de Ştiinţele Naturii, Angela Anea, ne-a spus că deja sunt cunoscute preferinţele şi capriciile unora dintre vieţuitoare.

Spre exemplu, papagalul Marele Alexander doreşte mereu să fie în atenţie scoţând ţipete stridente şi lovind gratiile cu ciocul, iar chinchilele, atunci când sunt hrănite, preferă stafidele.

Angela Anea a subliniat faptul că s-au obţinut fonduri PHARE (525.000 euro) prin proiectul intitulat „Muzeul de Ştiinţele Naturii, componentă a Complexului Muzeal Bucovina, un eco-muzeu de referinţă pentru România”, proiect care vizează modernizarea clădirii, mansardarea şi construirea unei mici sere, precum şi dotarea cu instalaţii şi echipamente de climatizare, lucru care va fi benefic pentru vieţuitoarele din vivariu, întrucât în spaţiul de la subsol vor rămâne numai rozătoarele, iar păsările şi iguana vor fi mutate în sera cu plante exotice şi ornamentale.