marți, 15 iulie 2008

DN 17, periculos ca o zonă bombardată

Rutier



Conducătorii auto care au traseu pe DN 17 între Prisaca Dornei şi Câmpulung Moldovenesc au ajuns să se teamă de porţiunile cu lucrări ca de zone aflate sub bombardament. Oamenii îşi fac cruce la volan şi, în loc să reducă viteza, aşa cum le cer indicatoarele rutiere, accelerează, ca să treacă mai repede.

Cu toţii se tem de căderile de pietre de pe versantul „deranjat” de lucrările de extindere a drumului. Circulaţia se desfăşoară, pe o mică distanţă, pe un singur fir, pentru că acolo a fost instituită o zonă protejată cu un miniparapet de beton. Acesta are însă o înălţime de 50 cm, în timp ce deasupra, la câţiva metri înălţime, tone de bolovani par gata să cadă. Firma constructoare a amplasat gabioane, dar sub greutatea bolovanilor acestea au fost strivite.

Au mai căzut pietre mici şi până acum, dar situaţia s-a agravat în noaptea de sâmbătă spre duminică, când bolovanii mari au luat-o la vale şi au blocat drumul. Din fericire, nu au fost surprinse maşini şi nu s-au înregistrat victime.

Autorităţile judeţene au precizat însă că pericolul persistă şi s-a impus şi anunţarea SNCFR, pentru că şi calea ferată este foarte aproape de stradă în acel loc.

O alunecare masivă ar bloca drumul european şi calea ferată

Despre versantul respectiv se ştie de 30 de ani că este instabil şi că lucrările de consolidare din trecut s-au făcut cu eforturi umane uriaşe.

Localnicii spun şi acum că „pe vremea aia se lucra sub ameninţarea că, dacă dai greş ca şef de lucrări, te paşte puşcăria şi îţi iau comuniştii tot, dacă nu te paşte chiar moartea, aşa că se lucra cu responsabilitate, nu ca acum, când cade un pod şi nimeni nu plăteşte pentru asta”.

Cu toate lucrările, căderile de bolovani s-au semnalat şi în ultimii ani, unul dintre aceştia, căzut tot într-o noapte, având câteva tone.

Din fericire, nu este vorba despre o zonă cu locuinţe, dar o alunecare masivă de pe versant ar bloca, într-o zonă ce nu oferă posibilităţi de ocolire, şi drumul european, dar şi calea ferată. Conducătorii auto se tem că se va întâmpla în zilele următoare, pe fondul ploilor abundente anunţate.

„Dacă vine potop de jumătate de oră, nu e mare minune să plece dealul. Nu e vorba numai de stâncă, pentru că au mai scos ce stătea să cadă, ci şi de pământul de acolo. Cine a trecut a văzut că apăruseră izvoare, în partea de sus se zice că a alunecat panta deja de mai bine de o lună, aşa că nu putem decât să strângem din umeri şi să ne rugăm când trecem, ca la bombardamente, sau să ocolim zeci de kilometri, dacă ne ţine punga, ca atunci când era podul la Vama rupt de apă”, ne-a spus Mihai Ruxandar, participant la trafic.

Acuze

Situaţia îngrijorează şi reprezentanţi ai administraţiilor locale din zonă. Municipalitatea câmpulungeană se teme că pericolele de pe DN 17 vor îngrozi turiştii, şi aşa tot mai puţini din cauza stării drumurilor, iar o eventuală blocare de drum şi cale ferată prin noi alunecări poate periclita vieţile numeroşilor localnici care circulă zilnic pe acolo şi poate afecta economic localitatea prin creşterea costurilor de aprovizionare din cauza unui eventual ocol necesar. Consilierul local câmpulungean Vasile Vargan, fost şef al Poliţiei Rutiere sucevene, ne-a explicat că situaţia poate deveni foarte complicată dacă nu se adoptă măsuri urgent.

„Pentru mine este clar că nu s-au luat suficiente măsuri pentru protejarea participanţilor la trafic şi mă întreb de ce nu reacţionează instituţiile ce ar trebui să vegheze la respectarea legii. Nu ştiu de ce nu se gândeşte firma executantă la consecinţele pe care le poate avea căderea de material de pe versant, eveniment ce se poate solda cu victime şi cu mari pagube. Consider că nu trebuie să stăm ca în povestea cu drobul de sare, să aşteptăm să se întâmple. Trebuie să se prevină o nenorocire, nu să existe acolo mereu un pericol şi nici măcar un factor de stres. Dacă toţi oamenii stresaţi de ce ar putea să li se întâmple acolo ar da firma în judecată, ar trebui să le plătească milioane grele. Cu banii ăştia mai bine ar lua măsurile la timp, pentru că nenorocirile nu te aşteaptă să te gândeşti mult”, ne-a spus consilierul Vargan.