Cetatea Sucevei, pîngărită cu mizerii

De cîte ori vin de prin străinătate, românii povestesc lucruri neobişnuite despre cît de răspîndite sînt însemnele României prin lume. Aşa de pildă putem afla că prin muzeele italiene ale torturii, unde intrarea costă 24 de euro, îl putem găsi şi pe Vlad Ţepeş. Nu pentru că ar avea vreo legătură cu italienii, ci pentru că ei, băieţi isteţi, ştiu să vîndă povestea inventării ţepei folosindu-se de imaginea celebră a cuiva, indiferent de unde ar fi el.

Unii dintre noi se revoltă, probabil, că un personaj sau un loc istoric românesc poate fi astfel utilizat. Dar vor fi şi destui cei care să spună mîndri că nu-i o tragedie, pentru că noi avem multe şi valoroase vestigii istorice şi e de unde, chiar şi pentru "împrumutat".

Sucevenii au, de pildă, Cetatea de Scaun a Sucevei. Din cataloage şi pagini de prezentare, turistul poate afla despre impozantul monument istoric că a fost menţionat documentar pentru prima dată la 10 februarie 1388, că a fost construit în timpul domniei lui Petru I Muşat şi că Ştefan cel Mare a restaurant încăperile din interior şi a adăugat zidul de incintă construit în două etape. Mai află turistul interesat, cu ochii aţintiţi pe pozele frumoase din albume, că în interior se aflau încăperi pentru soldaţi, camere pentru domnitor şi familia sa, un paraclis, depozite de alimente şi muniţii şi că în pofida asediilor crunte Cetatea de Scaun a Sucevei nu a putut fi cucerită în vremea marelui Ştefan. Multe alte amănunte din istoria impresionată a monumentului mai pot fi aflate de pasionaţi, ba chiar şi informaţii despre istoria ei recentă, despre festivaluri medievale găzduite acolo, despre piese de teatru jucate acolo şi despre intenţia autorităţilor judeţene de reabilitare a monumentului cu 14 milioane de euro din fonduri europene.

Mai este însă ceva, despre care nu se scrie nicăieri, despre care turistul află la faţa locului şi rămîne pe veci cu un gust amar. Dacă el credea că românii îşi respectă monumentele şi nu mai pot de grija lor, ajuns la Suceava constată că s-a înşelat. Dincolo de faptul că trebuie să treacă musai pe lîngă o cîrciumioară ca să ajungă la monument şi să audă înjurăturile aferente şi vreo manea populară, dincolo de faptul că trebuie să plătească şi la noi o taxă de intrare pentru servicii inexistente în incintă, turistul are motive să fie chiar oripilat. Lipsa de civilizaţie şi de mîndrie naţională fac ca monumentul să fie pîngărit de-a dreptul prin multele gunoaie aruncate pretutindeni şi chiar prin faptul că nu puţini consideră cetatea şi împrejurimile grup social. Turiştii străini pe care i-am întîlnit nu fotografiază cetatea, ci ceea ce au făcut românii pe acolo, ca să ni se ducă vestea în lume pentru obrazul crăpat de ruşine. Şi pentru ca Europa să afle că înainte să aloce fonduri pentru că în România este ceva de reabilitat ar trebui să ne trimită, cu monumente cu tot, la curăţat şi parfumat...