joi, 28 august 2008

Sandu Capră: "Suntem primul partid care prezintă programul de guvernare"


Deputatul PNL de Suceava, Mihai Sandu Capră, a anunţat că liberalii au definitivat programul de guvernare pentru mandatul 2008 – 2012. Parlamentarul liberal a precizat că acest program va fi prezentat în cadrul Delegaţiei Permanente a PNL care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni la Neptun, în judeţul Constanţa. „Suntem primul partid care prezintă opiniei publice programul de guvernare pentru mandatul viitor. Este un program care cu siguranţă va asigura o dezvoltare corectă şi reală a României şi care va fi pus în aplicare de viitorul Guvern liberal”, a subliniat deputatul PNL de Suceava. El a arătat că în perioada imediat următoare programul liberalilor va fi prezentat în mod detaliat, în special acele măsuri ce privesc dezvoltarea economică a României în perioada următoare.

Mihai Sandu Capră a precizat că liberalii au reuşit să definitiveze validarea candidaţilor la alegerile parlamentare de la sfârşitul acestui an, pentru toate colegiile uninominale din ţară. „Şi din acest punct de vedere, suntem primul partid care a reuşit să-şi valideze toţi candidaţii pentru fiecare colegiu în parte”, a încheiat parlamentarul sucevean.