joi, 28 august 2008

CJ Suceava cere fonduri suplimentare de la Guvern

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat Guvernului României fonduri suplimentare pentru refacerea infrastructurii afectate de inundaţii. Afirmaţia lui Flutur vine după ce Executivul a aprobat, în ultima sa şedinţă, alocarea unei sume de 100 de milioane de lei pentru infrastructura calamitată, banii urmând să ajungă în cinci judeţe, printre care şi Suceava. El a arătat că din informaţiile pe care le deţine, cel puţin 70% din această sumă ar urma să ajungă în judeţul Suceava, însă fondurile tot nu ar acoperi necesarul pentru refacerea infrastructurii din toate zonele calamitate.

„Vreau să cred că cel puţin 60 – 70% din totalul aprobat de Guvern va ajunge la Suceava, pentru că nevoia de fonduri este foarte mare. Şi asta pentru că pagubele sunt mari, iar cât s-a alocat acum nu va acoperi necesarul de bani”, a declarat Flutur.

Autorităţile judeţene vor 170 de milioane de lei pentru infrastructură

Şeful administraţiei judeţene a precizat că împreună cu prefectul Alexandru Băişanu a trimis un nou proiect de hotărâre de Guvern prin care se solicită alocarea a 110 milioane de lei pentru reabilitarea drumurilor comunale şi 60 de milioane de lei pentru drumurile judeţene distruse de inundaţii. Flutur a spus că pagubele înregistrate la nivelul localităţilor, la infrastructura locală, este extrem de mare, exemplificând cu localităţile Ulma – 13,5 milioane de lei, Câmpulung Moldovenesc - 5,4 milioane de lei, Fundu Moldovei – 3,9 milioane de lei, Arbore 2,5 milioane de lei, Vicovu de Jos – 5,8 milioane de lei etc.

Flutur a mai precizat că o comisie mixtă a Consiliului Judeţean şi Prefecturii au verificat lucrările de refacere a infrastructurii realizate până în momentul de faţă, ca intervenţii rapide, făcându-se deja o parte din plăţi către constructori.

Pe de altă parte, preşedintele CJ Suceava a spus că Executivul trebuie să aloce fonduri suplimentare şi pentru unităţile de învăţământ sucevene, în condiţiile în care o mare parte dintre acestea nu vor putea fi deschise la începutul anului şcolar. „În întreg judeţul, şi în municipiul Suceava, sunt demarate foarte multe proiecte de reabilitare a unităţilor de învăţământ, dar care nu mai au finanţare. Iar din acest motiv riscăm să nu putem deschide anul şcolar în unele şcoli şi grădiniţe”, a mai declarat Gheorghe Flutur.