joi, 28 august 2008

Flutur vrea mai mulţi bani europeni pentru infrastructură

Preşedintele Consiliului Regional Nord – Est, şeful Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Flutur, a anunţat că va solicita oficialilor europenei suplimentarea fondurilor pentru infrastructură. El a precizat că la mijlocul lunii septembrie a.c., comisarul european pentru Politici Regionale, Danuta Hubner, va efectua o vizită în Regiunea Nord – Est, prilej cu care îi va solicita acesteia găsirea unor soluţii pentru realocarea unor fonduri către axa pentru infrastructură din cadrul Programului Operaţional Regional. „Regiunea de Dezvoltare Nord Est beneficiază de cele mai multe fonduri prin acest program operaţional, însă sumele pentru infrastructură sunt insuficiente faţă de necesar. Din acest motiv vom solicita realocarea fondurilor, între unele axe ale programului, în funcţie de necesităţi”, a precizat Flutur.

El a arătat fondurile pentru infrastructură sunt insuficiente în momentul de faţă, având în vedere că solicitările venite din partea autorităţilor locale din Regiunea de Nord Est depăşesc sumele stabilite pentru această zonă. În aceste condiţii, el Gheorghe Flutur a spus că va solicita punctul de vedere al Uniunii Europene cu privire la transferul unor fonduri de la o axă la alta a Programului Operaţional Regional.