duminică, 6 aprilie 2008

Director de şcoală, cercetat penal pentru abuz în serviciu

Învăţământ



Directorul Grupului Şcolar din Bivolărie, Mihai Stan, a fost dat în judecată de un cadru didactic, iar acum este cercetat penal pentru abuz în serviciu.

Problemele dintre directorul Mihai Stan şi profesorul psiholog Mihaela Valentina Spînul au izbucnit spre sfârşitul anului 2006, când profesoara i-a solicitat lui Mihai Stan să fie degrevată de anumite sarcini de serviciu. Mihaela Valentina Spînul susţine că în momentul în care a venit în şcoală i s-au dat anumite sarcini de serviciu, pe lângă orele pe care le avea cu elevii.

„Eram şefa comisiei de consiliere educativă, şeful magaziei cu materiale didactice, lider de sindicat, sarcini pe care le executam fără să am o decizie în acest sens, fără să fiu remunerată în vreun fel şi fără ca ele să fie prevăzute în fişa postului meu”, a declarat Mihaela Valentina Spînul.

Sancţionată pentru că a renunţat la unele atribuţii care nu erau stipulate în fişa postului

Către sfârşitul anului 2006, profesoara susţine că a solicitat în scris directorului Stan să fie degrevată de aceste sarcini, după ce în prealabil, la începutul acelui an şcolar, îi comunicase directorului că are probleme de sănătate şi doreşte să renunţe la sarcinile pe care le are.

„Cererea am făcut-o în luna noiembrie, iar răspunsul l-am primit abia în luna ianuarie, anul viitor. Directorul mi-a comunicat că sunt degrevată de funcţiile pe care le-am avut, însă pentru inconsecvenţa asumării unor responsabilităţi sunt penalizată cu şase puncte din punctajul total al evaluării anuale”, a mai precizat profesoara Spînul.

Aceasta a contestat răspunsul primit, însă după o lună a primit un nou răspuns de la conducerea şcolii, potrivit căruia contestaţia era nefondată.

Plătită ca suplinitor necalificat, deşi era titulară pe post

O altă problemă reclamată de Valentina Mihaela Spînul este faptul că, pe lângă sancţionarea cu şase puncte din punctajul total anual, directorul Stan a mai dispus şi sancţionarea pecuniară a acesteia, prin oprirea unei părţi din salariul lunar.

„Am aflat că modulul pedagogic pe care-l aveam eu nu era valabil şi că trebuie să fac un alt curs, motiv pentru care m-am şi înscris la un nou modul, la Universitatea Suceava”, a spus profesoara Spînul.

Deşi printr-o adresă de la IŞJ, directorului Stan i s-a comunicat că dacă a absolvit acel modul sau este pe care să-l absolve, profesoare are dreptul să fie remunerată ca şi cadru didactic calificat, Mihaela Valentina Spînul a spus că directorul nu a ţinut cont de recomandarea IŞJ-ului şi a dispus remunerarea ei ca suplinitor necalificat, deşi ea era profesor titular în acea şcoală.

„M-am dus şi am făcut plângere la Inspectoratul Şcolar Suceava, instituţie care i-a comunicat domnului director, printr-o adresă, faptul că aprecierea valabilităţii modulului o face angajatorul, care este IŞJ”, a spus profesoara Spînul.

Departamentul juridic al Inspectoratului Şcolar i-a comunicat directorului Stan că măsura luată şi reţinerea din salariu „pot fi considerate un abuz în serviciu şi pot atrage răspunderea disciplinară, civilă sau penală”. Totodată, IŞJ a cerut conducerii Grupului Şcolar Bivolărie să plătească profesoarei sumele reţinute din salariu.

„Nu a răspuns hotărârii, în următoarea lună a continuat să-mi reţină din salariu, şi până în ziua de astăzi nu am mai văzut banii”, a spus Mihaela Spînul.

„Trimiterea mea în judecată este un abuz, din cauza unei erori”, susţine directorul Stan

În aceste condiţii, văzând că nu are nici un câştig de cauză, profesoara a depus plângere penală împotriva directorului Mihai Stan. Iniţial, instanţa i-a dat directorului o amendă administrativă, hotărâre pe care profesoara Spînul a contestat-o.

„Mi s-a comunicat că plângerea mea este neîntemeiată, dar nu m-am lăsat şi am făcut din nou plângere la Judecătoria Rădăuţi”, spus profesoara. În momentul de faţă, Mihai Stan este cercetat penal pentru abuz în serviciu.

Directorul Grupului Şcolar Bivolărie, Mihai Stan, susţine că a sancţionat-o pe profesoara Spînul cu trei puncte din punctajul anual al evaluării, şi nu cu şase puncte.

„A renunţat la atribuţiile de serviciu în timpul anului şcolar, a perturbat sistemul educativ şi a motivat că renunţă la sarcinile pe care le are din motive medicale, însă nu mi-a adus nici o adeverinţă medicală care să certifice problemele de sănătate pe care le acuza”, a spus Mihai Stan.

Referitor la acest lucru, Mihaela Valentina Spînul susţine că, în primul rând, nu i s-a cerut o adeverinţă medicală şi, în al doilea rând, erau nişte atribuţii care nu figurau în fişa postului, şi pe care nu era obligată să le facă.

În legătură cu valabilitatea modulului pedagogic al profesoarei şi cu decizia directorului de la Grupul Şcolar Bivolărie de a o remunera pe Mihaela Valentina Spînul ca şi cadru didactic necalificat până la absolvirea modulului, directorul Mihai Stan s-a declarat total îndreptăţit să facă acest lucru.

„Ţin să precizez că adresa IŞJ prin care mi se cerea să-i plătesc doamnei profesoare reţinerile salariale, pe motiv că nu eu sunt angajatorul, este total eronată”, a spus directorul Stan.

Acesta a declarat că în acea adresă a IŞJ-ului se face referire la un articol de lege abrogat şi înlocuit cu Legea 349/2004, prin care angajarea se face de către directorul şcolii, care este şi ordonator terţiar de credite.

„Consider că trimiterea mea în judecată este un abuz, pe baza unui articol de lege abrogat, şi am cerut Inspectoratului Şcolar să reanalizeze această situaţie”, a mai spus directorul Stan.

Carrefour Suceava se deschide pe 17 aprilie


Filiala grupului francez, Carrefour Romania, va inaugura luna aceasta, la Suceava, al 12-lea hipermarket din tara, urmand ca pana la finele lui 2008 sa mai deschida cinci magazine, investitia medie pentru o unitate fiind de circa 20 milioane de euro, potrivit informatiilor companiei.

Hipermarketul Carrefour din Suceava va fi inaugurat pe 17 aprilie, in centrul comercial Bucovina Shopping City. Centrul Bucovina este dezvoltat de Fondul britanic de investitii North Real Estate si va include si un magazin Mobexpert.

Carrefour Romania anuntase ca va deschide anul acesta sase hipermarketuri in tara printre care si cel din Suceava, restul fiind situate in orasele Arad, Oradea, Bucuresti (Vitantis), Iasi (al doilea) si unul in Pitesti. Compania a inceput deja campania de recrutare pentru magazinul din Vitantis.

In plus, retailerul se va concentra pe promovarea si rebrandingul celor 21 de magazine Artima, preluate in 2007, pe care le va redenumi Carrefour Express. Compania a semnat deja un contract pentru deschiderea unui nou supermarket in complexul Colosseum Retail Park situat in nord-vestul Capitalei. Pana in prezent, Brasov este singurul oras in care retailerul Carrefour este prezent pe ambele segmente, super si hipermarket.

Carrefour Romania a preluat in toamna anului trecut lantul de supermarketuri Artima, pentru 55 milioane de euro, cu scopul de a-si consolida pozitia de piata. Reteaua Artima opereaza 21 de magazine, concentrate in vestul tarii, cu o suprafata totala de vanzari de 21.000 de metri patrati. Carrefour Romania si-a indeplinit previziunile pentru 2007, raportand afaceri in crestere cu 42,2%, la 866 milioane euro, fata de anul precedent cand acumulase 609 milioane euro. Pentru anul in curs compania vizeaza afaceri de peste un miliard euro, doar pe segmentul de hipermarketuri.

Virtual promovaţi


Cetatea Suceava a facut vineri un nou pas inainte pe drumul spre matineu. Intr-o partida contand pentru etapa a XXV-a din liga a III-a, elevii lui Marian Pana au trecut pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de formatia Otelul II Galati. Dupa un sfert de ora, in care ambele echipe s-au angrenat intr-un joc de tatonare, gazdele aveau sa-si treaca in cont prima ocazie a meciului prin Tomaz, sutul brazileanului trecand putin peste transversala. Jumatatea reprizei intai consemneaza alte trei sanse de a marca pentru suceveni, dar executiile lui Colban, Homneac si Celpan nu-si gasesc tinta. Minutul 39 aduce o sansa imensa in dreptul lui Homneac, pentru ca la faza imediat urmatoare Nicolau sa reuseasca deschiderea scorului cu o lovitura de cap din centru careului. Prima parte se incheie cu ocazia lui Tomaz, atacantul sucevenilor luandu-l insa la tinta pe portarul advers. Cetatea iese decisa de la vestiare si Celpan incearca poarta aparata de Bors cu o executie spectaculoasa din afara careului. Galatenii au prima ocazie a meciului abia in minutul 65, dar Rohetki este pe faza la reluarea din apropiere a lui Marus. Soarta intalnirii avea sa fie transata cu un sfert de ora inante de final, cand acelasi Celpan executa perfect o lovitura libera de la marginea suprafetei de pedeapsa si risipeste emotiile printre putinii spectatori care au infruntat ploaia de pe Areni. Ultima oportunitate de a marca apartine tot gazdelor, dar Racovita scoate in extremis mingea trimisa de Apetri. Dupa etapa de ieri, Cetatea s-a distantat la 16 puncte in fruntea clasamentului, urmand ca marti sa se deplaseaze in Copou, pentru confruntarea cu Politehnica II Iasi.
Cetatea Suceava: Rohetki– Homneac, Ungureanu, Nicolau, Leuciuc– Stanescu, Onciu, Celpan, Cojenel– Tomaz, Colban. Antrenor: Marian Pana. Au mai intrat: Caragea, Apetri, Breniuc si Moldovan.
Otelul II Galati: Bors – Cucu, Aghache, Ripa, Racovita – Ciurca, Andrisca, Scwartz, Tudosa, Oprea - Gingina. Antrenor: Vivi Stamate. Au mai intrat: Ciurea, Marus si Ganea.

Şi-a intrat în mână Juventus

Liga a III-a



După evoluţiile mai puţin convingătoare din acest sezon, puţini ar fi pronosticat o victorie cu 2-0 a lui Juventus pe terenul unei formaţii cu pretenţii cum este FCM II Bacău. Fălticenenii însă s-au întrecut pe sine în acest joc, s-au dăruit la maxim şi au obţinut 3 puncte mari, care îi îndepărtează definitiv de zona retrogradării. Păcurari a deschis scorul relativ repede pentru Juventus, cu un şut la vinclu, de la 25 de metri. Mihai s-a opus egalării în minutul 16 cu o paradă de excepţie, pentru ca fălticenenii să irosească ultima mare ocazie a primei reprize prin Şuleru. După o altă o şansă risipită de Şuleru în startul părţii secunde, gazdele au trecut pe lângă egalare în minutul 57 prin Marin. În minutul 74 însă, Juventus a punctat pentru a doua oară. Cozma a executat o lovitură liberă de la 30 de metri, Luchian a deviat cu capul pentru Păcurari, care de această dată a marcat de la 8 metri, cu piciorul, din cădere. Finalul meciului a aparţinut băcăuanilor, însă portarul Mihai a făcut adevărate minuni în poarta Fălticeniului. Juventus a evoluat în alcătuirea Mihai – Sava, Streinu, Constantin, Vrabie, Şuleru, Pantea, Cozma, Tomescu, Păcurari, Luchian. Au mai intrat Ailenii, Prisacă, Cara şi Zaremba.

Contestaţii respinse de Biroul Electoral Judeţean Suceava



Astazi au fost respinse doua contestatii impotriva modului de constituire a Biroului Electoral Municipal Suceava şi a Biroului Electoral al comunei Pătrăuţi, de catre Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Suceava, transmite corespondentul AMOS News.

Preşedintele BEJ Suceava, Liliana Condorovici, a declarat astazi că BEJ Suceava a respins contestaţia PNL Suceava faţă de numirea locţiitorului preşedintelui BEM Suceava, Paul Iftimie, care este in acelasi timp şeful serviciului juridic din Primăria Suceava, deci subordonat direct primarului în funcţie, care este candidat.

De asemenea, în comuna Pătrăuţi, candidaţii de primar din partea PIN, PNL, PNG şi PC au contestat componenţa Biroului Electoral al Circumscripţiei Comunale precizand că, printre altele, preşedintele şi locţiitorul preşedintelui sunt angajaţii Primăriei, deci au obligaţii faţă de primarul în funcţie, şi că nu se bucură de prestigiu în localitate.
Această contestaţie a fost respinsă deoarece susţinerile n-au fost probate, a spus Liliana Condorovici.

Suceava: Simpozion internaţional destinat managerilor de şcoli din Uniunea Europeană



Luni, 7 aprilie, începând cu ora 9.30, la Şcoala Creştină Filadelfia din municipiu va avea loc Simpozionul Internaţional cu tema „Profesorul, factorul-cheie in educatie”, transmite corespondentul AMOS News.


Evenimentul este organizat de Inspectoratul Şcolar Suceava şi Asociaţia ABA-DEL-TIN, în parteneriat cu Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava şi Casa Corpului Didactic „George Tofan”. 298 de profesori din ţară şi din străinătate s-au inscris la acest simpozion cu un numar de 186 de lucrari pe teme de management educational, publicate deja în două volume, prin Editura "George Tofan" Suceava.

Manifestarea de luni se inscrie in programul unei vizite de studiu Socrates – Arion, pentru cadrele cu funcţii de conducere în învăţământul preuniversitar din ţările Uniunii Europene. Vizita de studiu se va derula în judeţul Suceava în perioada 6-11 aprilie. Vor participa 10 profesori din 5 ţări ale Uniunii Europene, respectiv Franţa, Spania, Italia, Belgia şi Olanda. Participanţii la vizita Arion vor prezenta la Simpozionul Internaţional aspecte legate de sistemele educaţionale din ţările pe care le reprezintă, precum şi cele 186 de lucrări deja publicate la editura suceveana.

Buget respins la CSM „Rarăul”

Câmpulung Moldovenesc



Proiectul de buget al CSM „Rarăul” Câmpulung Moldovenesc nu a reuşit să treacă de votul consilierilor locali.

Conducerii clubului i-a lipsit un singur vot pentru adoptarea bugetului şi a avut de înfruntat reproşuri dure despre modul de întocmire a proiectului de buget.

Potrivit consilierului local Cătălin Dunea Polesciuc, în formula solicitată de conducerea clubului „ doar 14% ajung la sportivi şi pentru sport, restul se dă pe tot felul de alte cheltuieli”.

Consilierul Dunea ne-a explicat că el consideră criticabile prevederile bugetare pentru cumpărarea a 1.000 de CD-uri, 100 de bibliorafturi, plus numeroase dosare şi topuri de hârtie de toate felurile şi chiar „19 milioane de lei vechi pentru a repara un calculator, când se pot cumpăra cu banii ăştia 2 bucăţi calculatoare noi”.

Revoltat, consilierul câmpulungean a mai ţinut să reamintească şi faptul că nu este prima oară când banii publici alocaţi clubului sunt aruncaţi pe materiale inutile sau care nu se folosesc. Dunea a precizat că 250 de saci cu ciment cumpăraţi anterior, al căror termen de valabilitate expira în 6 luni, nu au fost ridicaţi de la vânzător şi folosiţi nici după doi ani.

Încercările conducerii clubului de a explica necesitatea alocării unor sume mai mari pentru ca activitatea instituţiei să fie organizată mai bine şi pentru a se face reparaţii la baza sportivă nu au reuşit să fie însă convingătoare pentru consilieri şi bugetul a fost respins la vot.

Andreica nemulţumit de calitatea sistemului informatic de la APIA


Deputatul PD-L de Suceava, Romică Andreica, este nemulţumit de calitatea sistemului informatic de la sucursala Suceava a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură fiind hotărât să se implice în soluţionarea problemei. Andreica a arătat că foarte mulţi angajaţi ai APIA Suceava se plâng de proasta funcţionare a programului informatic, implementat de firma Siveco, cea care a câştigat licitaţia. „Programul prin care se gestionează fondurile, câştigat de Siveco, nu este deloc competitiv, se blochează foarte des, iar oamenii au ajuns să lucreze noaptea. Voi face interpelare şi voi solicita lărgirea benzii de transmisie”, a spus parlamentarul democrat-liberal. Costurile aferente implementarii soft-ului de la firma Siveco se ridică la 4,7 milioane de euro şi suportate de la bugetul de stat.

PNL acuză greutatea cu care Primăria Suceava acordă avize pentru campanie


Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, viceprimarul Angela Zarojanu, a acuzat modul discreţionar în care unii angajaţi ai primăriei acordă partidelor politice avizele necesare în campania electorală pentru amplasarea de bannere publicitare. Zarojanu a precizat că în comparaţie cu alte formaţiuni politice, PD-L este singurul partid pentru care aprobarea avizelor şi a certificatelor de urbanism s-a făcut în regim de urgenţă. Spre comparaţie, liderul liberalilor suceveni a arătat că în momentul în care PNL a solicitat eliberarea certificatelor de urbanism pentru amplasarea afişelor electorale, reprezentanţii acestui partid au început să fie întrebaţi de angajaţii primăriei au început să fie interesaţi până şi de mesajele care vor fi trecute pe respectivele materiale de campanie. „Pentru pregătirea campaniei electorale trebuie foarte multe documente, care sunt elaborate de primăria Suceava, pentru închirieri de panouri, spaţii publicitare etc. Şi am văzut că în primărie există o tendinţă de a trata preferenţial unele cereri din partea anumitor partide”, a explicat Angela Zarojanu. E a precizat că în calitatea sa de viceprimar a solicitat angajaţilor din compartimentele care eliberează aceste avize să renunţe la aceste atitudini, şi să acorde aceeaşi atenţie tuturor formaţiunilor politice. „Este anormal să apară astfel de situaţii. Şi în calitate de reprezentant al administraţiei locale, misiunea mea este de a veghea ca lucrurile să fie în regulă şi să nu existe reproşuri în ceea ce priveşte avizele de la Primărie”, a încheiat Zarojanu.

Prodan îl cere lui Flutur să nu se substituie instituţiilor statului


Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Suceava, Tiberiu Prodan, l-a sfătuit pe liderul democrat liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur să nu se substituie instituţiilor statului, şi să nu preia din atribuţiile acestora. Prodan a făcut referire la prezenţa lui Gheorghe Flutur la stingerea unui incendiu produs la sfârşitul săptămânii trecute într-o pădure din Pojorâta, şi unde ar fi dat indicaţii despre modul în care ar fi trebuit să intervină pompierii. „Dumnealui a dat sugestii cum că trebuia să vină un elicopter pentru a stinge incendiu. Dar vreau să-l informez că în România aceste elicoptere trebuie să fie dotate cu instalaţii speciale de transportat apa. Iar în judeţul Suceava sunt doar trei puncte unde rezervoarele de pe elicoptere pot fi alimentate, şi care se află la peste 100 de kilometri de locul în care s-a produs incendiul. Iar efectul unor astfel de intervenţii ar fi fost aproape zero”, a declarat Tiberiu Prodan. El a adăugat că în astfel de situaţii, Gheorghe Flutur ar trebui să-i lase pe specialişti să-şi facă datoria. Liderul liberalilor suceveni a explicat că într-un stat democratic, cum este şi România, există instituţii care au atribuţii clare în rezolvarea diverselor probleme, iar în cazul incendiului de la Pojorâta, coordonarea acţiunii de stingere a acestuia a fost a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. „Şi vreau să-l felicit pe şeful acestei instituţii pentru modul în care a intervenit şi a coordonat stingerea incendiului. Să-i lăsăm pe cei de specialitate să-şi facă datoria şi să nu facem dintr-o tragedie ceva ce să ne aducă voturi în plus. Eu nu ştiu la câte acţiuni similare a participat domnul Gheorghe Flutur anul trecut. Asta cu toate că au fost 10 sau 12 situaţii similare, iar Direcţia Silvică şi-a făcut datoria corect”, a mai spus Tiberiu Prodan.

Reacţia ASP cu privire la apa din Burdujeni


„Referitor la afirmatiile facute de domnul Ovidiu in conferinta de presa Dontu organizata joi, 03/04/2008, cu referire la calitatea apei distribuite locuitorilor cartierului Burdujeni, dorim sa facem urmatoarele precizari :

1. Rezultatele analizelor de laborator mentionate in cele doua buletine de analiza chimica eliberate de laboratorul ASP Suceava sunt nerelevante din cauza ca recoltarea probelor nu a fost facuta de personal specializat din cadrul ASP Suceava.

2. Rezultatele analizelor efectuate in acelasi laborator pentru probele recoltate din reteaua de distributie din cartierul Burdujeni , de catre personalul de specialitate al ASP Suceava in aceeasi zi, de 02/04/2008, au relevat faptul ca probele analizate se incadreaza in prevederile Legii 458/2002 si ale Legii 311/2004.

3. Parametrul conductivitate nu este un parametru de potabilitate a apei, ci unul orientativ care caracterizeaza mineralizarea unei surse de apa si indica cu o oarecare probabilitate provenienta apei din retea.

4. Indicatorii de potabilitate a apei sunt : amoniacul, nitritii si oxidabilitatea. Toti acesti parametri se incadreaza in limitele Legii 458/2002 si ale Legii 311/2004.

5. Comparativ cu saptamana anterioara s-a constatat o scadere a oxidabilitatii apei , ceea ce indica o imbunatatire a calitatii apei distribuite in cartierul Burdujeni.

6. Concluziile trase de catre Domnul Ovidiu Dontu sunt subiective si nerelevante si arunca o lumina nefavorabila asupra activitatii ASP Suceava si ACET Suceava care colaboreaza in mod cat se poate eficient in scopul asigurarii unei calitati corespunzatoare a apei potabile distribuite populatiei Judetului Suceava .


7. Personal imi exprim dezaprobarea cu privire la modul trunchiat si subiectiv de prezentare a unor rezultate de laborator nerelevante si mai ales de concursul oferit de un functionar public cu functie de conducere din institutia noastra care si-a depasit atributiile mentionate in fisa postului.

Director executiv

Odette Nicolae

Lungu crede că Donţu are halucinaţii


Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, candidatul PD-L la un nou mandat, crede că al său contracandidat de la PSD, Ovidiu Donţu, are halucinaţii, când spune că locuitorii cartierului Burdujeni nu au la robinete apă din sursa Berchişeşti ci un amestec cu apă din sursa Mihoveni. “Domnul Donţu a început să aibă halucinaţii. Vede peste tot conspiraţii, vede oameni în salopete care încurcă apele. Ca atare domnul Donţu a prezentat noile buletine de analiză a apei prezentate de un domn Aştefănoaie Mihai probabil după ce s-a spălat pe picioare a adus această apă la Autoritatea de Sănătate Publică. Spune dumnealui că nu se încadrează în parametri că este neconformă dar nu este adevărat”, a declarat Lungu. Primarul a adus în prim plan reacţiile ACET şi ASP care infirmă cele prezentate de Ovidiu Donţu. „Ca atare domnul Donţu minte cu neruşinare. Domnul Donţu din păcate se joacă cu liniştea sucevenilor într-un mod periculos. Domnul Donţu care se pretinde că este un bun jurist ne-ar putea spune ce înseamnă răspândirea de informaţii false în scopul de a crea panică. Mă întreb cine este duşmanul domnului Donţu? Eu sau jumătate din populaţia municipiului Suceava respectiv cetăţenii din cartierul Burdujeni? Termin prin a avea o rugăminte la domnul Donţu dacă tot m-a pomnenti în comunicate dacă se pare că tot nu mai poate să facă nimic să-i lase în pace pe cei care lucrează pentru comunitate să-şi facă treaba”, a spus Lungu.

PD-L-istul Barbă este chemat de Fron în instanţă

PD-L-istul Barbă este chemat de Fron în instanţă


Directorul Centrului de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap de la Sasca, Gheorghe Fron, candidatul PSD la funcţia de primar al comunei Cornu Luncii, a anunţat ieri că-l va da în judecată pe vicepreşedintele PD-L Suceava, Niculai Barbă, pentru afirmaţiile „jignitoare” pe care le-a făcut la adresa sa şi a partidului pe care-l reprezintă. Este vorba de declaraţiile lui Barbă potrivit cărora PSD s-ar face vinovat „într-un fel sau altul” de moartea unui asistat care a fugit din Centrul Sasca în ziua în care Fron îşi lansa candidatura la primărie. Gheorghe Fron a catalogat drept „aberaţii” declaraţiile lui Barbă şi a precizat că lansarea candidaturii sale a avut loc pe data de 20 martie, ora 16 în timp ce asistatul a fugit din Centru în ziua de 23 martie. Fron a spus că incidentul de la Sasca a fost raportat atât forului superior al instituţiei cât şi Poliţiei „aşa cum se face de obicei”. „Nu are nici o legătură una cu alta şi sunt jignit de afirmaţiile pe care le-a făcut domnul Barbă prin aceea că eu aş fi luat salariaţii unităţii şi inclusiv paznicul şi de asta a putut să fugă omul. Dumnealui probabil că nu ştie că după noile reglementări aşezămintele gen Sasca nu sunt puşcării. Noi tratăm acele persoane în stare de libertate deci ducem o muncă destul de grea ca să le recuperăm şi să le reabilităm şi avem rezultate foarte bune. Din păcate mai există şi câte un incident cum s-a întâmplat pe 23 martie. Asta face parte din normalitatea să-i spunem a vieţii. Aşa se întâmplă şi în viaţa de zi cu zi dar nu să căutăm acum ţap ispăşitor că uitaţi-vă datorită că eu mi-am depus candidatura a fugit omul din Centru”, a declarat Fron.

Fron susţine că în spatele acuzaţiilor lui Barbă se află Flutur

Directorul Centrului de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap de la Sasca consideră că în spatele acuzaţiilor lui Barbă se află de fapt şeful politic al acestuia, preşedintele PD-L Suceava, Gheorghe Flutur. Fron a spus că Flutur s-a întors împotriva sa după ce a refuzat să candideze la primărie din partea PD-L. El susţine că liderul democrat-liberal i-a promis „foarte multe miliarde” ca să candideze pentru PD-L iar după ce l-a refuzat a început cu ameninţările. „Am simţit-o în momentul în care s-a făcut lansarea mea de candidat pentru că a venit foarte multă poliţie. Nu s-a mai întâmplat nicăieri lucrul acesta. Motivaţia a fost aceea ca să nu se întâmple evenimente nedorite să nu vină cumva de la alte partide să ne creeze nouă probleme. Imediat după ce s-a terminat şedinţa de lansare am fost contactat de poliţie şi mi s-a spus că o să trebuiască să primesc un avertisment pentru ca să nu aibă ei probleme. A doua zi pe data de 21 a venit subinspectorul Muscă Dorin care mi-a întocmit un proces verbal şi mi-a dat amendă de la 1.000 la 10.000 de lei. Eu nu am vrut să semnez acest proces verbal. Am primit amenda datorită unei comenzi politice”, a relatat Fron.

„Barbă este un fel de papagal al domnului Flutur”

Gheorghe Fron susţine că informaţia privind fuga asistatului din Centru a primit-o Flutur de la Poliţie şi i-a pasat-o lui Barbă „care este un fel de papagal la domnului Flutur care a venit şi a spus o prostie de a râs toată lumea”. „Îmi pun şi eu întrebarea dacă domnul Flutur o să ajungă preşedintele Consiliului Judeţean înseamnă că atunci o să ne aresteze pe toţi cei care nu suntem alături de dumnealui sau care suntem la alt partid? Dacă acum am primit amendă pentru simplul fapt că am făcut o şedinţă de partid ce se va întâmpla dacă domnul Flutur va conduce judeţul””, a spus Fron.

Fron vede în Flutur autorul moral al desfacerii contractului de muncă al soţiei sale

Gheorghe Fron s-a plâns de faptul că este supus diferitelor anchete şi şicane atât el cât şi familia amintind că soţia sa a fost dată afară din serviciu. El consideră că Gheorghe Flutur este autorul moral al desfacerii contractului de muncă al soţiei sale care a lucrat ca şi contabil şef la Primăria Cornu Luncii. „Soţia mea a fost dată afară din serviciu în timp ce domnul Flutur era ministru şi cred că este autorul moral. A fost dată afară din cauza calificativului nesatisfăcător dat de viceprimarul comunei care are şapte clase iar soţia mea este licenţiată în economie. Mai mult la vremea respectivă Finanţele sucevene au făcut un memoriu către domnul prefect care arăta că soţia mea este una din cele mai bun şefe contabile de la primării. Am fost de foarte multe ori anchetat, şicanat dar sunt obişnuit şi nu-mi fac probleme. Ştiu că mi-am făcut datoria şi îmi pare rău de ce s-a întâmplat dar asta este peste voinţa mea”,a mai spus Fron.