vineri, 30 noiembrie 2007

Asistenţii comunitari, învăţaţi cum să fenteze HIV/SIDA

Asistenţii comunitari din judeţ au fost instruiţi la sediul Autorităţii de Sănătate Publică, cu privire la modul în care pot acţiona pentru evitarea îmbolnăvirilor prin HIV/SIDA, iniţiativa fiind un preambul la Ziua mondială de luptă împotriva acestei boli, marcată la data de 1 decembrie, a cărei temă în anii 2007 şi 2008 este leadership-ul (asumarea conducerii).

„De la debutul epidemiei, experienţa a demonstrat foarte clar că progresele semnificative în răspunsul la infecţia HIV au fost înregistrate atunci când exista un puternic şi dedicat leadership. Liderii se disting prin acţiune, inovaţie şi viziune, prin exemplul lor personal şi perseverenţa cu care fac faţă obstacolelor şi provocărilor. Cu toate acestea, liderii de opinie nu sunt întotdeauna persoanele aflate în funcţiile cele mai înalte. Leadership-ul trebuie demonstrat la fiecare nivel pentru a evita îmbolnăvirea, respectiv în familie, în comunitate, la nivel naţional şi internaţional. Cel mai bun leadership în problema HIV/SIDA a fost demonstrat de organizaţiile societăţii civile. Alegerea leadership-ului ca temă a următoarelor două Zile internaţionale de luptă anti-SIDA va ajuta la încurajarea acestuia la toate nivelurile şi sectoarele societăţii. OMS speră că aceasta va inspira şi sprijini din diferite grupuri şi reţele de la nivel local şi internaţional”, a explicat directorul executiv al Autorităţii de Sănătate Publică Suceava, doctorul Odette Nicolae.

În lume, peste 25 milioane de oameni au murit din cauza HIV/SIDA. În 2006, au fost infectate cu virusul mortal 4,3 milioane de persoane. Răspândirea HIV este accelerată din cauza faptului că, anul trecut, au fost infectate mai multe persoane decât în oricare dintre anii anteriori. Aceasta, contrar promisiunilor făcute de lideri de a oferi servicii care să scadă rata de infecţie şi rata deceselor prin HIV.

0 comentarii: