vineri, 30 noiembrie 2007

Sucevenii vor plăti şi sporurile salariale ale angajaţilor Primăriei


Ieri, consilierii locali au aprobat includerea de principiu în bugetul pe anul viitor a sumelor necesare acordării de sporuri salariale angajaţilor Primăriei Suceava.

Decizia este urmarea noilor clauze din contractul colectiv de muncă în negociere cu Sindicatul liber al salariaţilor din cadrul instituţiei. Astfel, lucrătorii urmează a beneficia de spor de fidelitate şi loialitate cuprins între 5 şi 25 la sută, cel mai mare acordat la o vechime de peste 15 ani de zile în slujba executivului. De asemenea, se acordă un spor de 10 la sută pentru personalul care lucrează sistematic cu publicul, mărimea acestuia fiind proporţională cu durata muncii prestate în condiţiile respective. Totodată, în scopul menţinerii sănătăţii şi securităţii în muncă, angajaţii vor primi un sprijin lunar brut de 400 de lei. Din total, 200 de lei reprezintă indemnizaţia de hrană, care are menirea de asigura un randament cît mai ridicat la locul de muncă. Celelalte 200 de lei vizează menţinerea în parametri normali a sănătăţii angajaţilor, banii urmînd să acopere consultaţii şi analize, altele decît cele făcute anual la medicul de medicina muncii. Nu în cele din urmă, angajaţii Primăriei vor fi fericiţii beneficiari ai primelor de Paşte şi Crăciun, fiecare dintre ele ajungînd la nivelul unui salariu mediu brut pe ţară.

0 comentarii: