vineri, 30 noiembrie 2007

Trichineloză la Panaci


Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) a atenţionat vînătorii şi alţi potenţiali consumatori să nu consume carne de mistreţ decît după efectuarea examenului trichineloscopic.

"Este ştiut faptul că unii dintre aceştia ignoră, în repetate rînduri, obligaţiile privind efectuarea testelor şi, pe de altă parte, nu aşteaptă rezultatul lor, expunîndu-se la un pericol deosebit de mare. Atenţionăm toate instituţiile şi persoanele implicate în acţiunile de vînătoare, să anunţe medicii veterinari competenţi teritorial, în vederea examinării post-mortem a animalelor", a spus şeful instituţiei, dr Petrea Dulgheru. D-sa a făcut aceste precizări după ce, zilele trecute, în comuna Panaci a fost înregistrat un caz trichineloză la un porc mistreţ. Animalul a fost împuşcat pe fondul de vînătoare nr 4 Buciniş, gestionat de Asociaţia Judeţeană a Vînătorilor şi Pescarilor Sportivi Vatra Dornei. După efectuarea testelor, proba a fost depistată pozitiv, fiind declarată infestarea cu trichinella spiralis.

0 comentarii: