luni, 7 ianuarie 2008

Parcările de la mănăstirile din Bucovina vor fi funcţionale în vară


Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Gavril Mîrza, a anunţat că în acest an vor fi recepţionate lucrările la parcările de la mănăstirile din judeţ. "Vom urmări îndeaproape realizarea şi recepţia respectivelor parcări, astfel încît în sezonul turistic de vară, majoritatea lor să fie dată în folosinţă", a subliniat şeful administraţiei judeţene, adăugînd că obiectivele în cauză se află în diferite faze de execuţie, unele fiind aproape de final.

Reamintim că Proiectul "Ecologizarea şi modernizarea zonelor de protecţie a monumentelor istorice din patrimoniul naţional şi UNESCO" a fost promovat de Consiliul Judeţean în cadrul Programului Phare 2003, componenta de proiecte mari de infrastructură regională. Acesta prevede amenajarea de parcări la 13 mănăstiri, realizarea de spaţii comerciale şi de promovare a turismului, precum şi de grupuri sanitare moderne. Investiţia este de 1,44 milioane euro, contribuţia CJ fiind de 25 la sută. În program sînt incluse mănăstirile Rîşca, Arbore, Pătrăuţi, Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, Slătioara, Probota, "Sfîntul Ioan cel Nou" Suceava, Humorului, Dragomirna şi "Bogdan Vodă" Rădăuţi. Lucrările sînt executate de societatea Cominco Bucureşti.

0 comentarii: