luni, 7 ianuarie 2008

Unirea Urziceni s-a interesat de Roheţki

Fotbal Club Cetatea



Chiar dacă evoluţiile bune ale fotbaliştilor suceveni în turul campionatului nu aveau cum să treacă neobservate, preşedintele Dumitru Moldovan spune că clubul va face toate eforturile pentru a păstra la Suceava toţi jucătorii de bază. „Am primit 3-4 oferte de transfer, însă obiectivul nostru este să formăm o echipă competitivă, nu să vindem fotbalişti. E adevărat că în fotbalul de astăzi nimeni nu este de neînlocuit, însă noi vom lua în calcul să vindem vreun jucător doar în cazul unei oferte extraordinare”, a declarat oficialul Cetăţii. Unul din cei mai curtaţi fotbalişti suceveni este portarul Andrei Roheţki, care a stârnit interesul formaţiei din primul eşalon Unirea Urziceni. Antrenorul ialomiţenilor, Dan Petrescu, l-a remarcat pe „Roiu” cu mai bine de doi ani în urmă, cu ocazia meciului din Cupa României dintre Cetatea Suceava şi Sportul Studenţesc, pe când Bursucul se afla pe banca bucureştenilor.

0 comentarii: