39 de posturi de la ţară

am mers in compartiment cu persoane care arunca ambalaje pe geam, miros a transpiratie, lucreaza pe 7 milioane pe luna la 50 de ani si se plang, asta dupa ce povestesc ce prostii faceau cand aveau 17-18 ani cand nu se tineau de scoala ca ce le trebuia lor carte, cum furau ei de la altii sa vanda mai departe, cum au venit in bucuresti sa munceasca la Vulcan unde muncesc si’acum pe salariul ala de rahat, cum sudorii in argon castiga cate 100 de milioane pe luna din care 30 ii ia sefu, cum ei stateau la camine frumos aranjate pana cand, din senin (?), au ajuns cocini, cum fac gratare in fata blocului sau in spatele lui, in functie de gura vecinilor, cum stau ei la carciumile unde’i un leu suta de vodca si tot stau si tot stau pana moartea ii va desparti. si tot ei zic ca viata’i de rahat in Romania si ca politicienii’s de vina.

erau doi barbati, doua batrenele si eu cu frate’miu. una din batranici ne’a luat cu cupoanele de veteran pe toti 5. am dat 30 de RON in loc de 50 cat era biletul pana in Suceava Nord, Itcani. astea’s singurele babe care nu se plang de pensie. si cica mai e un mos care ia cate 12 odata si face cate 4 drumuri pe saptamana. ajunge la un venit de 60 de milioane de lei vechi pe luna pe langa pensia de veteran si alte subventii.

unul dintre barbati era pensionar si mergea in Suceava in bazar sa ia marfa pentru Bucuresti. a avut taraba, i’au demolat’o si acum mai vinde pe la cunostinte. locuieste singur, singur de tot. face gratare cu vecinii si’arunca gunoie pe geam. bea cate doua-trei beri pe zi la carciuma la care, culmea, bea si astlalt barbat, muncitor la Vulcan. amandoi din Berceni, amandoi in acelasi bloc, la vreo 3 scari diferenta. nu se cunoasteau dar aveau o cunostinta comuna, o tarfa grasa de la etajul 8 al scarii astuia mai “tanar”. avea peste 40. a venit cu vinu’ si apa minerala dar nu avea pahare. mirosea a transpiratie si vorbea mult. ne’a invitat sa bem cu el… si’am baut. mergea la tzara in concediu.

babutza a doua era roc. avea ochi albastri si o verigheta de argint pe degetul mic. detinea, impreuna cu cele 3 surori ale ei, 400 de m2 de teren la baneasa. atat a trebuit sa auda transpiratu’ pana sa bata apropouri din 3 in 3 minute de “imi dati si mie un metru doi?”. mai in gluma dar mai mult in serios. a coborat cel mai devreme, la roman.

transpiratul la pascani (dormeam) iar “afaceristu” si babutza mostenitoare de cupoane de veteran au coborat cu noi la Itcani.

si uitasem, barbatii vorbeau de promotiile magazinului Plus la detergent si mancaruri.

la tara s’au descoperit sticlele de whiskey in care oamenii’si pun cea mai buna palinca si cea mai buna afinata. iar pe o masa inconjurata de pereti cu icoane e un deliciu…

imasul a ramas la fel. ca acum 10 ani cand am venit ultima oara aici. mai gasesti pet’uri dar am inchis ochii caci taranii nu’s ecologisti deloc, tot tarani sunt (”laaasa ca’l astupa pamantu’”, “arunca’l ashilia in shantz”).

soparlele stau la pozat. imi pare rau ca n’am gasit serpi sau omizi cu corn. erau cu rosu, verde si galben si aveau un corn cu care nu stiu ce faceau cand se transformau in fluture. am prins una alb-galben-negru la pranz.

la stana se cresc si porci mai nou. erau vreo 4 care se alergau si se “imbaiau” in mocirle spre amuzamentul nostru, al cailor, al gainilor si mai ales al cainilor care habar n’au ce friptane zac dupa soricu’ ala plin de noroi.

la suceava era un volvo de vanzare. un volvo de epoca, da? deci sa se stie… scris mare. EPOCA. si numarul are legatura, chiar. adica sa se vada clar ca e volvo de EPOCA. si omu’ chiar s’a plictisit de condus masini, acum vrea sa construiasca case. :)

daca ar exista coroane si sicrie la pret si mai redus, cum ar scrie?

Manastirea Humorului este foarte placut de vizitat.

e mare, e colorata cu flori, e cu apa rece, e cu turn inalt de piatra, e cu oameni linistiti, e cu liniste…

NU mergeti la Voronet. e plin de… bani. si de turisti straini si de comertz cu kitsch’uri.

si’mi plac cimitirele… moarte, viata, una langa alta… unde mai gasesti?

ciudat ca manastirea are un magazin mixt iar ca sa se vada ca e al manastirii au folosit si font “bisericesc”. n’am intrat sa vad daca si preturile’s cu acelasi font.

ma asteptam sa sara rudele pe mine de cum ajung, “ce mare te’ai facut!“, “ce mai faci cu scoala?” si “cat castigi”. in schimb am dat peste un unchi cu Parkinson, o bunica nebuna si un alt unchi afemeiat (toti ramasi singuri).

am facut cunostinta cu Costel, cel care’mi da beep’uri in fiecare zi, de control. cel care daca’l sun se emotioneaza si nu stie ce sa vbeasca in afara de “salut” “cum merge?” “bine ca e bine”. cel care are grija de unchiul George care poate sa se miste si sa umble prin casa doar 2-3 ore pe zi. in rest, unchiul sta in fund si tremura, in aceeasi pozitie.

Costel are 27 de ani si are grija de el, are si carte de munca pe “tema” asta. 3 milioane. unchi’miu are pensia de vreo 7 iar cu totalul sa tot traiesti intr’o casa nu foarte ingrijita dar cu nelipsitul digi plus o combina frigorifica de 2 metri si televizor nou noutz. restu’… la femei. am vazut pe telefonu’ lui mobil ca are multe. si’acum o are si pe sor’mea… a facut poza cu ea si presupun ca se va lauda la prieteni. asa’s toti.

mi’era dor de gandacii de colorado. pe cand aveam 4 ani, la Dragoiesti la bunicii din partea mamei care nu mai sunt de mult, faceam intrecere cu ei. imi “culegeam” vreo 5 si’i puneam pe pista. castigatorul se batea cu alti castigatori din alte serii de 5. erau multi, da. si aveau un miros.

mi’am mai cunoscut un var, vali. un playgirl autohton. am peste 50 de veri din care daca cunosc jumate e bine. si ceva nepoti.

cat am stat in Dragoiesti la bunicii din partea mamei, am crezut ca acest stejar este de fapt un brad cu un stejar in varf. cred ca am povestit la multa lume. acum i’am facut poza si nu e asa. dar na… aveam 4 ani si multe transformari in creierash.

iar pe ulita asta am minicopilarit vreo 2 ani plus unu de gradinita (din cate imi aduc aminte). pe stalp urcam pana la a treia gaura, era recordul meu, iar prin sant ma jucam de’a gatitul cu patrunjel, bashina porcului si musetel… si putin noroi dupa gust.

aveam si’o prietena, Florentina. avea 2 ani si mi’a adus tata mai multe amintire despre ea. mi’a fost frica s’o caut, s’o gasesc.

si’aici a fost o casa cu o soba pe care stateam si incercam sa citesc amintiri din copilarie si manualul de chimie al matusii Domnica. mancam scoverji, ma uitam ateeeent la bunicu’ cum se barbiereste si faceam preshuri la rabzoi. foarte colorate. afara, in ograda, era Azor in a carui cusca ma bagam eu cand ma plictiseam. bunicu’ nu stia de obiceiul meu transpirand mult intr’o zi cautandu’ma. eu nu scoteam un sunet. si nici Azor. m’a gasit pana la urma si de atunci mi’a infipt un fes rosu sa ma distinga mai usor prin ograda.

amandoi bunicii s’au dus, unul dupa altul, neapucand sa’mi iau la revedere…

si ce nori am prin in Suceava. cum se numesc?

tot in Suceava, intr’un parc, exista aceasta statuie despre care nu pot sa va spun nimic. nu stiu ce vrea sa faca acest domn. nu are nimic in mana. o fi avut?

si la ei se cumpara pãr. :|

merita urcat sus la Cetatea de Scaun a Sucevei. pe scari. sunt 260.

am prins 0 vizitatori. eram numai eu cu sor’mea si cu frati’miu in toata cetatea. si nici om de ordine, nimic. mai ales ca era si’un cort cu cateva figurine din ceara.

pet’urile si mirosurile de pipi/caca… compensau cu privelistea de pe ziduri.

iar pe jos era o chitara. roc.

problema cu scrisul numelui meu de familie exista si la suceava. stati sa vedeti mai incolo, pe morminte.

imi plac traditiile de la tara, mai putin nuntile. petrecerea mai ales. cea cu ordinea cronologica, cu “ca asa e frumos”, cu scaune impodobite, cu felurile de mancare, semi-aceleasi la toate nuntile. cu primirea invitatilor si ciocnitul paharelor de sampanie, “luati si’un piscot”, valsul mirilor tzipat de formatia angajata sa presteze toata noaptea, sa bea si sa manance pe o mie de euro.

ma enerveaza si fotograful care si’a luat aparat sa se dedice nuntilor. avea un amarat de RebelXT (ca al meu) cu doo obiective, un grip si’un blitz pe care cica a dat 2000 de euro… si’acum isi scoate 14 milioane la o nunta… album foto kitschos cu poze de la cununie, biserica, muzeul satului si nunta. roc.

ciocnirea cu fiecare in parte facuta intr’un mod formal fara zambetul mirilor prezent. ei’s stresati inca de tot deranjul ce se petrece cu ocazia unei nunti.

se fura mireasa si, evident, se duce unde’s alte sute de mirese. in suceava se duce sus la cetate… unde’s cate 20 de mirese in fiecare sambata.

recompensa consta in bautura, bautura de pe masa… si se trag baloane cu heliu sa fie mai interesant. da’ chiar. unde in alta parte decat la nunti mai gasim noi heliu de tras?

vine dansul orgiatic, trenuletzu pe latino, insistantentza “haaaai… ca esti tanar!” brasoveanca, marcel pavel, ehneaito si putina discretie manelistica…

la nunti la care nu’ti prea mai cunosti neamurile poti avea ghinionul sa’ti gasesti rudele atragatoare… verisoare care numa’ la nunta se gatesc si’si scot treningu’ de pe ele, numai la nunti se “vopsesc” si’si fac manichiura “vin la nunta astora ca sa vina si ei la a mea…”

nunta e un imprumut la tara.

s’au scos 450 de milioane de lei vechi… le’au ramas 150. casa de piatra!

si aici am petrecut vreo 3 vacante de vara. ii aveam pe ambii bunici. acum unu’i mort (Nimigean Constantin) si bunica bea de stinge si nu mai stie pe ce lume e. mizerie, pisici si noroi.

langa poarta grajdului era sa infing o sageata in capul unei fete. Lenutza o cheama si e maritata si’are si’un copil.

aveam arc din alun cu sageti din lemn cu un cui prins cu sarma in varf. si ne jucam de’a Tell.

m’am speriat de’o broasca uriasa aici, m’am aruncat in fân de la vreo 3 metri aici, am citit intr’un ciresh ce’a fost taiat aici, am vazut sacrificari de vitei, gaini si porci aici, am alergat prin lucerna dumnezeit de bunica’miu aici. si nici fânu’ nu mai e cum era.

inca se mai fac iazuri cum le faceam noi odata s’avem apa macar pana la brau sa ne puteam balaci. insa cu inundatiile din ultima vreme, e cam periculos. dar copiii nu stiu. si se tot balacesc, arunca cu chietre, inoata cu ciubotele prin glod si urca pe dealuri dansu’se la vale pe nailon.

la suceava se fac mere atat de multe incat se dau la porci. sunt multe, frumoase si gustoase. si nici tuica nu prea se mai face din ele.

o familie de berze a plecat spre tarile calde lasand in urma un adult cu o aripa vatamata. or s’o prinda oamenii si’or s’o bage in grajd la cineva pana la primavara.

inca’mi mai place sa umblu’n cuibar dupa oua de gaina. si’am gasit. erau 3 si erau pazite de o tanti gaina ce cred ca tocmai ouase si’si facea plecarea.

scrisul numelui nostru de familie e o problema si acolo, dupa cum am mai spus.

dupa atatea “greseli” ma intreb daca totusi Nimigean nu este si el gresit.

de mormantul bunicilor m’am speriat putin. cel mai nepotrivit loc in care sa’mi fie scris numele, si corect.

ai mei parinti s’au cununat religios la cea mai veche biserica din imprejurimi. n’a stiut sa’mi spuna cum ii zice. cica nu prea se mai stie. a fost ctitorita de Stefan cel Mare si era in mijlocul padurii.

fotograful satului a fost innebunit, cred, de tehnologia de care el nu se putea tine si’a ajuns cu casa asa.

pe de alta parta, in Ilisesti, se construiesc foarte multe pensiuni si case de vacanta. multi tineri au plecat prin Italia si Spania la lucru si se intorc vara cu bani si masini.

cat o plati HVB pentru reclama?

m’a trecut un gand mare sa iau trenu Constanta-Mangalia… desi aveam acolo, aproape de Suceava, un restaurant…

M’a impresionat campania de print’uri a firmei DEDEMAN din Suceava. am gasit numai 4 dar cica’s mai multe… da’ nu cred… am cautat prin toata Suceava.

iar gara din Suceava e la fel de plina de mirosuri…

ca si Bucurestiul meu injumatatit.

Toti satenii au digi tv si asculta manele. Hramul, sarbatoarea locala de pe 15 august de Sf. Maria, se serbeaza cu discoteca in caminul cultural unde altadata se’ncingeau hore de tineri si batrani la un loc. Pe la casele oamenilor mai instaritzi se adunau satenii si’ntindeau masa in mijlocul ograzii unde beau, cantau, jucau pana dimineata… in porturi traditionale. Acum portul popular il mai gasesti doar la bunici melancolici.

Nepotii se duc la oras, se angajeaza si lasa toata munca de ograda parintilor si bunicilor. Nepotii asculta manele… va deveni sportul national. Ne vom insusi alte obiceurile… cine stie… orgii, batai cu lantzuri, limba spaniola obligatorie.

Pe vremuri, joia, se anunta la avizier “Reuniune” la camin. Era un fel de ceai… unde tinerii sateni se intalneau si discutau diverse. Acum avizieru’ e gol… ca nici concerte cu Gutza live nu merita.

dar iata’i pe cei carora nu le pasa mai deloc.