miercuri, 5 martie 2008

Concursul de inspectori şcolari a început


Actualitate



Concursul pentru ocuparea posturilor de inspectori şcolari în cadrul IŞJ Suceava a început marţi cu învăţământul primar, cei doi candidaţi Rodica Vasiliu şi Laurenţie Şpac, candidând pe un singur post. Miercuri este programată testarea candidatului pentru postul de inspector de muzică, prof. Alexandra Rabiniuc, care a fost şi până acum inspectoare pe acest post.

La limba română, în afară de cele două actuale inspectoare, prof. Rita Cantiuc şi prof. Eleonora Bulboacă, mai candidează doi profesori de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, Iulia Murariu şi Octavian Nestor, cei patru concurând pentru două locuri.

Pentru discipline tehnice candidează Rodica Munteanu, de la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava, fosta inspectoare Mirozina Sahlean ieşind la pensie, iar pentru curriculum candidează Niculina Apetre, tot de la Colegiul Economic.

Concursul este monitorizat în aceste zile de un reprezentant al MECT, insp. Adrian Bărbulescu.

Pentru concurs s-au depus 23 de dosare pentru 19,5 posturi, dar unul a fost respins, întrucât cea care candida pentru postul de inspector cu perfecţionarea nu a prezentat foaia matricolă legalizată la notariat, aşa cum cere regulamentul.