joi, 13 decembrie 2007

CJ Suceava pune la dispoziţia unei firme germane teren lângă aeroport


• firma doreşte să dezvolte o unitate de producţie de echipamente mecanice
Consiliul Judeţean Suceava a răspuns afirmativ la solicitarea Agenţiei Române pentru Investiţii, de a pune la dispoziţia unei firme germane o suprafaţă de teren pentru o fabrică.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gavril Mîrza, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că este vorba despre o firmă germană care produce echipamente, care doreşte să dezvolte o unitate de producţie într-o zonă în care există oameni calificaţi în domeniul mecanicii. Firma are nevoie de o suprafaţă compactă de 1 hectar de teren, iar CJ Suceava şi-a arătat disponibilitatea de a-i oferi acest spaţiu lângă aeroportul Ştefan cel Mare Suceava. Mîrza a spus că la ofertă a avut în vedere şi vecinătatea cu Centrul Economic Bucovina, apropiere din care ar avea de câştigat pe planul oportunităţilor de afaceri atât firma investitoare, cât şi Centrul Economic şi aeroportul.

0 comentarii: