joi, 13 decembrie 2007

Tineri suceveni implicaţi în proiectul cultural internaţional „Tree Dressing Across Europe"


• 5 tineri suceveni s-au întors din Anglia unde s-au aflat în perioada 28 - 9 decembrie a.c. la schimburi culturale cu participanţi din Anglia, Malta, Italia, Estonia, Lituania şi Portugalia
Tinerii suceveni plecaţi în Anglia, în cadrul proiectului cultural internaţional „Tree Dressing Across Europe" s-au întors în Suceava, după ce au împărtăşit străinilor informaţii despre cultura tradiţională.
Mihaela Botîrcă şi Andreea Doroscan, studente la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică şi reprezentante ale asociaţiei CASt, Maria Ancuţa Struţ, de la Liceul cu Program Sportiv, Andrei Ojică, voluntar la AREAS şi elev al Colegiului Tehnic „Petru Muşat", Mădălin Erdei, elev al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu", fiind reprezentaţi de Mihai Holovate, coordonator al proiectului „Tree Dressing" din Suceava au fost plecaţi în Anglia pentru perioada 28 noiembrie - 9 decembrie a.c., cu scopul realizării unui schimb cultural cu participanţi din Anglia, Malta, Estonia, Lituania, Italia şi Portugalia.
În Anglia proiectul „Tree Dressing Across Europe" s-a concretizat în Hemel Hempstead printr-o foarte bună organizare care a impus prezentarea culturii specifice ţărilor implicate în proiect, pentru care au fost rezervate seri speciale. Fiecare ţară a avut o cutie de prezentare în care au fost introduse elementele cu specific tradiţional.
Prezentarea participanţilor din România s-a făcut pe 1 decembrie, iar tinerii români au dus în Anglia costume populare, prosoape, mileuri, goblenuri, ouă încondeiate dar şi mâncare specific românească precum sarmale, telemea, chec şi cozonac. Promovarea ţării s-a făcut de asemenea prin muzică şi dansuri populare care au reprezentat o adevărată încântare pentru tinerii străini. Aceştia s-au străduit să înveţe dansurile româneşti, iar italienii şi polonezii s-au arătat nerăbdători să vină în România.
Pe parcursul celor zece zile tinerii au vizitat o fabrică de hârtie, iar la Londra au asistat la o prezentare de modă făcută de elevi de liceu. O importanţă artitistică şi plină de entuziasm s-a dovedit a fi crearea din materiale reciclabile a costumelor cu tentă de poveste, pe care tinerii le-au şi purtat, interpretând anumite roluri. De asemenea au fost confecţionate cu scop artistic obiecte din hârtie cu diferite forme.
La întoarcere, tinerii suceveni au venit însoţiţi şi o delegaţie internaţională, compusă din lideri din ţările partenere şi reprezentată de Damon Bock, coordonator al proiectului „Tree Dressing".
Pe parcursul şederii partenerilor străini în Suceava urmează să fie stabilite detaliile prin care tinerii români vor fi implicaţi în proiectul „Tree Dressing" care înseamnă pentru Suceava realizarea unui imens puzzle din materiale reciclabile ce va avea ca locaţie centrul oraşului. Se intenţionează de asemenea plantarea mai multor copaci îndeosebi în jurul liceelor participante.
Proiectul „Tree Dressing", finanţat prin Programul Tineret în Acţiune al Uniunii Europene şi implementat de AREAS în Suceava, impune răspândirea diverselor culturi evidenţiind în acelaşi timp problemele legate de mediul înconjurător, folosind reciclarea în scopuri creative.

0 comentarii: