joi, 13 decembrie 2007

Handbal >> Handbaliştii de la CS Universitatea au fost premiaţi pentru rezultatele din turul campionatului


Sport



CS UNIVERSITATEA SUCEAVA.jpgDupă ce au terminat prima parte a Ligii Naţionale pe locul şase, componenţii echipei locale de handbal au fost premiaţi în bani pentru îndeplinirea obiectivului stabilit în vară. Elevii lui Petru Ghervan au fost felicitaţi şi recompensaţi pentru rezultatele bune obţinute în turul campionatului, chiar de membrii Consiliului de Administraţie al clubului CS Universitatea, cei care sprijină material echipa, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, Adrian Graur, primarul Sucevei, Ion Lungu, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gavril Mîrza şi reprezentantul sponsorilor, Viorel Nuţu. Acesta din urmă i-a felicitat pe studenţi pentru performanţele obţinute, asigurându-i în acelaşi timp că, şi în continuare, sponsorii vor fi alături de echipă în încercarea acesteia de a ajunge în cel mai scurt timp într-o cupă europeană.

Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, Adrian Graur le-a mulţumit studenţilor săi pentru contribuţia majoră avută la rezultatele foarte bune obţinute în teren dar în acelaşi timp a lăsat să se înţeleagă că este loc de mai bine. „Mă bucur că formaţia se află pe locul 6. Suntem cu o poziţie mai sus decât anul trecut. Sper ca toată lumea să realizeze că avem o grupare puternică la Suceava. Vreau să mulţumesc tuturor celor care sprijină echipa. Sunt convins că în retur băieţii vor juca şi mai bine, iar la vară vom culege roadele din acest campionat ”, a mai spus Adrian Graur.

De aceeaşi părere a fost şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gavril Mîrza, care a adus aminte celor prezenţi de momentele de început ale handbalului sucevean. „Mă bucur că am putut să contribui la ascensiunea echipei în acest campionat, în care sportivii noştri au reprezentat cu cinste oraşul şi judeţul. Sunt convins că în scurt timp această echipă va face cunoscut judeţul Suceava şi în Europa”, a declarat Gavril Mîrza.

Edilul-şef al Sucevei, Ion Lungu, a menţionat, la rândul său, că Primăria şi Consiliul Local Suceava, vor continua să sprijine constant echipa de handbal. “M-aş bucura dacă rezultatele pe care le au cei din echipa de handbal le-ar avea şi celelalte sporturi din Suceava. Sunt convins că ascensiunea acestor băieţi va continua. Noi vom fi alături de ei şi îi vom sprijini pentru a obţine performanţe tot mai mari”, a mai adăugat Ion Lungu.

Din partea jucătorilor, Răzvan Gavriloaia i-a asigurat pe cei prezenţi că împreună cu ceilalţi colegi îşi va da toată silinţa pe teren, pentru a mări performanţele acestei echipe. “Mulţumim pentru eforturile comune pe care dumneavoastra, sponsorii, le faceţi pentru a ne oferi condiţiile propice pentru performanţă. Noi, jucătorii, suntem cu un gust amar în acest moment după înfrângerea de duminică împotriva Constanţei, dar sperăm, prin multă muncă, să reuşim să îmbunătăţim jocul şi performanţele echipei. Câtă vreme sunteţi alături de noi avem convingerea că putem reuşi împreună în tot ce ne propunem”, a declarat extrema dreaptă a formaţiei sucevene.

0 comentarii: