vineri, 31 august 2007

Noul spital de urgenta, aprobat de Guvern



Noul spital de urgenta, aprobat de Guvern

Construirea unui spital de urgenta la Suceva a fost evaluata la 91 de milioane de euro, a anuntat, joi, primarul Ion Lungu, adaugand ca documentatia tehnico-economica a fost aprobata de Executiv, transmite corespondentul ROMPRES. In perioada urmatoare, vor trebui asigurati banii pentru proiectarea spitalului, dupa care se va organiza licitatia pentru desemnarea executantului, a mai spus Lungu.

Spitalul de urgenta se va construi pe terenul unde, in prezent, sunt amplasate cateva cladiri vechi, in care functioneaza unele sectii ale actualului spital judetean de urgenta. Totodata, primarul a spus ca, in apropierea noului spital, intentioneaza sa ridice un bloc de locuinte pentru medici, astfel incat locurile de munca aferente noii unitati spitalicesti sa devina mai atractive pentru acestia. Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea a 16 spitale judetene de urgenta

Brazilienii raman la Cetatea

Evolutiile celor doi jucatori brazilieni sositi in aceasta vara pe Areni, Dimas Braz Rimi si Tomaz Donizete, i-au convins pe oficialii suceveni. Astfel, in cursul acestei saptamani, fotbalistii din Tara Cafelei vor semna pentru 3 sezoane cu gruparea noastra, urmand ca ei sa aiba drept de joc dupa sosirea cartilor verzi din Brazilia. Odata cu aceste mutari, echipa suceveana si-a definitivat lotul de jucatori cu care va aborda noul sezon.

Vremea revansei

30 august 2007

Dupa victoria la scor obtinuta in urma cu o saptamana pe Areni, Cetatea Suceava va intalni in cadrul etapei a II-a, in deplasare, formatia FC Braila. Dincolo de miza celor 3 puncte puse in joc, sucevenii vor sa isi ia revansa pe stadionul unde, in sezonul trecut, echipa noastra a pierdut practic ultima sansa de a evita retrogradarea. "Vrem sa confirmam startul bun de campionat si sa adunam din timp puncte vitale in lupta pentru promovare. Meciul de la Braila constituie si o revansa pentru noi. Nu am uitat ca sezonul trecut ne-am compromis total sansele de salvare tocmai dupa rezultatul de egalitate inregistrat la malul Dunarii", a declarat pentru presa locala antrenorul Marian Pana. Pentru jocul care va incepe maine de la orele 18:00, tehnicianul sucevenilor nu va putea conta pe serviciile atacantului Stefan Iordache care este accidentat. Deasemenea din lot vor lipsi si cei doi jucatori brazilieni, care deocamdata nu au drept de joc.

miercuri, 29 august 2007

Fălticenenii vor mînca pîine mai scumpă



Scumpirea pîinii este inevitabilă la Fălticeni. Cel puţin aceasta este părerea cîtorva din cei 11 producători din municipiu şi comunele învecinate, care aprovizionează zilnic oraşul cu pîine. Creşterea de preţ ar putea trece de 30 la sută în condiţiile în care în mai puţin de o lună preţul făinii a crescut de la 75 de bani la peste 1 leu pe kilogram. Pentru a rămîne pe piaţă, firmele ar trebui să livreze pîinea la raft la preţul de 3 lei pe kilogram, neincluzînd aici şi TVA-ul, ceea ce ar face ca preţul unei pîini de 500 de grame să sară de 1,5 lei. Producătorii din fălticeni se plîng şi de concurenţa neloială a celor cinci firme din judeţul Neamţ care distribuie în Fălticeni pîine mult mai ieftină. De exemplu, una dintre secţiile de panificaţie, cu capacitate medie de producţie, livrează zilnic pe piaţa zonei Fălticeni peste 7.000 de pîini.

Program de modernizare a străzilor

Rădăuţi



Autorităţile locale au întocmit un proiect de hotărîre care vizează aprobarea studiului de circulaţie în municipiu. "Planul Urbanistic General al Rădăuţiului, care a fost aprobat în 2000, a stabilit evoluţia posibilă din punct de vedere urbanistic a municipiului, direcţiile de orientare şi priorităţile în structura zonelor, delimitînd astfel intravilanul şi extravilanul, precum şi normele şi reglementările privind circulaţia rutieră şi pietonală. Acest lucru a impus întocmirea prezentului studiu pentru realizarea imediată a reorganizării circulaţiei, din ce în ce mai dificilă în prezent, fiind necesare soluţii şi răspunsuri la traficul actual, prin tratarea intersecţiilor cu sensuri giratorii, semaforizare, marcaje şi indicatoare", a spus primarul Mihai Frunză, adăugînd că Direcţia tehnică din cadrul Primăriei este de acord cu aprobarea studiului de circulaţie. "Acest studiu îşi propune să aducă soluţii viabile pentru fluidizarea şi reorganizarea circulaţiei, în funcţie de bugetul local", a mai spus dl Frunză. În raportul de specialitate întocmit de inginerul Ştefan Boţic se arată că în prezent, municipiul Rădăuţi, a cărui suprafaţă intravilană este de 1.075 hectare, dispune de o reţea stradală în lungime de 89 de kilometri, din care doar jumătate este modernizată la nivelul anilor '80, nicidecum la cerinţele actuale. Printre principalele disfuncţionalităţi în circulaţia rutieră a Rădăuţiului se numără lipsa unui drum ocolitor de centură pentru circulaţia de tranzit, suprapunerea circulaţiei, în special în zona centrală, existenţa căii ferate ce străbate mijlocul intravilanului, inclusiv zona centrală, perturbînd astfel circulaţia rutieră şi pietonală.

26 microbuze pentru şcolari



Ieri, purtătorul de cuvînt al ISJ Suceava, Laurenţa Hacman, a anunţat că Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a repartizat judeţului 26 de microbuze şcolare, ce urmează să fie livrate pînă pe 15 septembrie. Pe lista de priorităţi se află localităţile cu şcoli gimnaziale simultane, care astfel ar putea fi desfiinţate, iar elevii ar putea fi transportaţi la o unitate şcolară cu învăţămînt normal. Este de Siliştea-Dolhasca, Negrileasa-Stulpicani, Văleni-Mălini, Holda- Broşteni cu 41 elevi, Moara Carp-Moara tot cu 41 elevi şi Costîna-Todireşti cu 43 elevi.

Gigacalorie mai scumpă cu 16,5 la sută

Gigacalorie mai scumpă cu 16,5 la sută


"Societatea Servicii Comunale Rădăuţi propune Consiliului Local scumpirea gigacaloriei cu 16,5 la sută. Astfel, furnizorul cere modificarea preţului local de referinţă a gigacaloriei de la 124,56 lei la 145 lei, inclusiv TVA", ne-a spus purtătorul de cuvînt la Primăriei Rădăuţi, Mirela Rusu. Valoarea propusă ia în calcul creşterile de circa 10 la sută a preţului gazelor naturale, de 4 la sută a curentului electric şi de 21 la sută a apei. La acestea, se adaugă şi o sumă de 17 lei pe gigacalorie reprezentînd parte din dobînda aferentă creditului la proiectul "Suceava B Utilităţi şi mediu la standarde europene", prin care a fost înlocuită toată reţeaua de termoficare a oraşului.

Lovită de o roată

Cîmpulung Moldovenesc



Vasilena B., de 79 ani din comuna Vatra Moldoviţei a avut ghinionul de a fi lovită, pe marginea drumului, de o roată. Roata s-a desprins după ce un botoşănean de 52 ani a pierdut controlul volanului într-o curbă şi s-a izbit în şanţ, în zona în care circula bătrîna. Femeia a fost internată cu leziuni multiple.

"Festivalul Voluntariatului 2007"



Pînă pe 31 august, la Suceava, are loc "Festivalul Voluntariatului 2007", acţiune organizată de Centrul Regional de Resurse pentru Organizaţii Neguvernamentale (CenRes), care derulează proiectul "Voluntari pentru oraşe înfrăţite: Suceava B Cernăuţi", finanţat prin Programul de Vecinătate România - Ucraina 2004 - 2006 Phare CBC 2004. Proiectul început anul trecut îşi propune să dezvolte un program de voluntariat comun Suceava B Cernăuţi pentru organizaţiile neguvernamentale. Potrivit unui comunicat de presă, "Festivalul Voluntariatului 2007" are drept scop consolidarea permanentă a legăturilor de bună colaborare dintre ONG-urile care lucrează cu voluntari din Suceava şi Cernăuţi, precum şi promovarea conceptului de voluntariat în cele două oraşe înfrăţite. Partener în cadrul proiectului este Centrul de Parteneriat Social Cernăuţi din Ucraina, iar beneficiarii proiectului sînt 30 de organizaţii neguvernamentale din Suceava şi tot atîtea organizaţii neguvernamentale din Cernăuţi. În cadrul "Festivalului Voluntariatului 2007" are loc o campanie stradală de promovare a manifestării, vizita ONG-urilor participante, cît şi deschiderea unei tabere de creaţie în cadrul Muzeului Satului Bucovinean. Pe parcursul săptămînii va mai fi organizată lansarea expoziţie/vernisaj "Respirînd cu Nichita", la Planetariul Suceava, un concurs de role pe esplanada din faţa Casei de Cultură şi un concert folcloric cu artişti români şi ucraineni la sala Dom Polski din Suceava.

CJ vrea să obţină finanţare europeană pentru proiectele de dezvoltare locală



Ieri, purtătorul de cuvînt al Consiliului Judeţean (CJ), Cătălin Nechifor, a declarat că instituţia caută noi variante de finanţare pentru diverse proiecte de dezvoltare locală, în condiţiile în care în acest an nu vor putea fi cheltuiţi bani europeni din fondurile structurale. CJ are o "preocupare deschisă" pentru identificare de noi variante de finanţare a proiectelor judeţene, în condiţiile în care programele operaţionale sectoriale nu sînt funcţionale şi încă nu pot fi scrise şi promovate alte proiecte care să fie finanţate din fonduri structurale. O astfel de sursă de finanţare este Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat (ENPI), care are alocat din partea UE suma de 12 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, fondurile urmînd să fie accesate de regiuni europene care se află la graniţa externă a UE. CJ va participa, pe data de 5 septembrie, la Presov, în Slovacia, la o întrunire a mai multor regiuni europene care vor stabili forma finală a documentaţiei programului ENPI, ce presupune finanţarea de proiecte de colaborare transfrontalieră şi de dezvoltare locală între regiuni din România, Ungaria şi Slovacia pe de o parte şi regiuni din Ucraina pe de altă parte. "Noi avem şansa să aducem fonduri la Suceava pentru diverse proiecte ţinînd cont că sîntem un judeţ aflat la graniţa UE. Vom colabora cu regiunile ucrainene Ivano Frankivsk şi Cernăuţi pentru a realiza proiecte comune", a spus Cătălin Nechifor, care a mai adăugat că CJ ar putea apela chiar la împrumuturi bancare pentru a cofinanţa astfel de proiecte. "La nivel european se discută de alocare de fonduri pentru proiecte clare. Este foarte important să reuşim să demonstrăm că avem nevoie de fonduri pentru dezvoltare şi că ştim să folosim corespunzător aceste sume", a încheiat Cătălin Nechifor.

"Legenda viselor" în culoare



Vitalitate, lumină, căldură, speranţă, balerini meditativi sau clauni neobosiţi în condiţia lor de farsori, toate acestea au înfrumuseţat ziua trecătorului grăbit, oprit în ieri pentru cîteva minute la Galeria de Artă din Rădăuţi, care a găzduit vernisajul expoziţiei de pictură a Mariei Antoniac.

"Legenda viselor" în culoare
Pictoriţa este originară din Rădăuţi, s-a născut la 3 septembrie 1967, şi a absolvit Liceul "Eudoxiu Hurmuzachi", după care a făcut studii de pictură şi grafică la Bucureşti. Vorbind despre lucrările artistei, pictorul Traian Postolachi, directorul Muzeului Etnografic din Rădăuţi, a precizat că sînt expresia "unei fiice rătăcitoare avînd în vedere că orice act de creaţie presupune o risipire şi o întoarcere". Traian Postolachi a mai menţionat că expoziţia se împarte în trei cicluri: unul dedicat visului, unul de inspiraţie lirică şi unul legat de existenţa noastră. "Autoarea are un simţ înnăscut al culorilor, care se dovedeşte prin cromatică, ea stăpînind şi o cultură clasică", a mai adăugat dl Postolachi. "Abia acum realizez că Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte nu e un basm. Sînt ca cel care se întoarce după sute de ani şi nu mai găseşte nimic. Prin lucrările acestea încerc să reinventez ceea ce am lăsat", a mărturisit Maria Antoniac.

Unul cu sapa, cinci cu mapa!




În timp ce sucevenii suferă din pricina lipsei apei calde, muncitorii de la Termica fac lucrări de reabilitare a reţelelor de termoficare în stilul deja caracteristic. Ieri, unul dintre muncitori coborîse într-un canal şi alţi cinci îi dădeau indicaţii preţioase. Scena i-a iritat pe trecători. "Unul se scarpină, altul ţine mapa, doi vorbesc şi unul munceşte. În ritmul acesta vom avea apă caldă la Sf Aşteaptă", ne-a spus Damian Apetroaie, în vîrstă de 29 de ani.

Un puştan de 18 ani din Vatra Dornei l-a omorât pe altul de 17 ani din cauza unei fete

• Alexandru Ilie Bidaşcă (18 ani), din municipiul Vatra Dornei, este acuzat că a înjunghiat mortal un adolescent cu un an mai mic decât el, fapta petrecându-se în faţa unei discoteci

• Scandalul a plecat de la o fată pe care Bidaşcă o plăcea, dar care avea un alt iubit

Un tânăr din municipiul Vatra Dornei a fost arestat în cursul zilei de ieri, fiind acuzat că a luat viaţa unui adolescent în vârstă de 17 ani. Terifianta faptă s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute, în faţa unei discoteci din comuna botoşăneană Broscăuţi, localitate în care dorneanul Alexandru Ilie Bidaşcă (18 ani) mergea des, în vizită la un unchi de-al său. Weekend-ul trecut, suceveanul a plecat iarăşi la Broscăuţi, hotărând să meargă la discoteca din localitate, împreună cu mai mulţi amici din comună, pe care şi-i făcuse de-a lungul vizitelor sale. De altfel, printre sătenii din Broscăuţi cu care se împrietenise, se număra şi o adolescentă, care îi căzuse cu tronc dorneanului. Vestea că fata respectivă i-a întors spatele şi a început să iasă de ceva vreme cu un alt tânăr nu i-a picat prea bine. În noaptea de sâmbătă spre duminică, susţin anchetatorii, Bidaşcă s-a întâlnit în discotecă chiar cu actualul prieten al adolescentei, care i-a rănit sentimentele, hotărând să se răzbune pe acesta. După ce au început să se înjure şi să se ameninţe reciproc, tinerii au ieşit din discotecă, hotărâţi să-şi măsoare muşchii în stradă. După ce-au ieşit din local, Bidaşcă a scos un cuţit pe care a început să-l agite, ameninţând că nu se va da în lături în a-l folosi. În agitaţia din faţa discotecii, dorneanul l-a înjunghiat, la un moment dat, în spate pe un alt tânăr, Marius Cazanciuc (17 ani), fără ca acesta, povestesc martorii, să participe în vreun fel la încăierare. Atacul l-a vizat de fapt pe rivalul în dragoste al lui Bidaşcă, un anume Petru Nacu, acesta din urmă alegându-se şi el cu o tăietură la mână. Înjunghiat în spate, minorul în vârstă de 17 ani a încercat să meargă pe propriile picioare până la cea mai apropiată unitate spitalicească. Din nefericire, nu a reuşit să se deplaseze decât circa 150-200 de metri, după care s-a prăbuşit la pământ. A fost preluat la scurt timp de o ambulanţă, dar Marius Cazanciuc a murit în drum spre spital, din cauza hemoragiei masive. Deşi a încercat să fugă, Alexandru Ilie Bidaşcă a fost prins în scurt timp de poliţiştii botoşăneni, ascuns într-un lan de porumb. În faţa oamenilor legii, tânărul din Vatra Dornei şi-a recunoscut fapta, fiind încarcerat în arestul Poliţiei Botoşani pentru omor calificat.

Rechizite gratuite pentru zeci de mii de elevi




Rechizite gratuite pentru zeci de mii de elevi

Peste 50.000 de elevi suceveni, care provin din familii defavorizate, vor primi pachete cu rechizite scolare, a declarat, marti, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Suceava, Laura Hacman. Ea a spus ca, potrivit avizului dat de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului, numarul beneficiarilor va fi de 51.430 de elevi din clasele I - VIII. Laura Hacman a precizat ca pachetele, a caror valoare totala se ridica la 1,1 milioane de lei, vor ajunge la elevi in cursul lunii septembrie

Bani europeni pentru cooperarea transfrontaliera




Judetul Suceava va incerca sa acceseze fonduri europene prin programul ENPI de cooperare transfrontaliera cu Ungaria, Slovacia si Ucraina, a declarat, marti, purtatorul de cuvant al Consiliului Judetean (CJ) Suceava, Catalin Nechifor, transmite corespondentul ROMPRES. Potrivit lui Catalin Nechifor, programul ENPI are un buget de 12 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013. El a spus ca, in cadrul acestui program, 17 state pot fi considerate partenere, iar Romania ar putea avea copartenere Ucraina si Republica Moldova.

Purtatorul de cuvant al CJ Suceava a precizat ca strategia de atragere a banilor va fi stabilita la inceputul lunii septembrie, in cadrul unei intalniri de lucru ce se va desfasura la Presov, in Slovacia. Prin programul ENPI se urmareste stimularea cooperarii in regiunile de granita in domenii ca infrastructura de transport, securizarea frontierelor, protectia mediului, cultura si social. Catalin Nechifor a spus ca acest program este binevenit, reprezentand o noua varianta de finantare pentru proiectele din portofoliu, stiut fiind faptul ca Romania nu va putea atrage in acest an bani din fonduri structurale la aceste capitole

Pagube de peste un milion de euro produse de inundatii


29 August 2007


Ploile abundente cazute la sfarsitul saptamanii trecute in Suceava au provocat pagube estimate la 3,7 milioane de lei, a declarat, marti, purtatorul de cuvant al Consiliului Judetean (CJ) Suceava, Catalin Nechifor, transmite corespondentul ROMPRES.

Au fost afectati de inundatii peste 20 de kilometri de drum judetean in localitatile Moldovita, Vatra Moldovitei, Izvoarele Sucevei si Comanesti. Totodata, au fost colmatate zece podete si 18 kilometri de santuri si au fost afectate grav mai multe lucrari de aparari de maluri. Astfel, pe drumul judetean DJ 176, in localitatea Moldovita, circulatia autovehiculelor a fost temporar intrerupta din cauza distrugerii variantei provizorii de circulatie ca urmare a torentilor formati, 3 kilometri de santuri au fost infundati sau rupti, iar sapte podete colmatate. Pe drumul judetean DJ 175, in localitatea Moldova Sulita, pe o lungime de 8 kilometri a fost spalat materialul pietros si au fost afectate acostamentele.


In localitatea Izvoarele Sucevei, pe drumul judetean DJ 176A, un podet a fost distrus, iar pe drumul judetean DJ 178, in localitatea Comanesti, a fost afectata rampa de acces pe pod si au fost distruse lucrari de aparari de maluri pe o lungime de 300 de metri. De asemenea, au fost infundati sau rupti peste 18 kilometri de santuri, iar zece podete de pe aceste trasee au fost colmatate. Pe drumul national DN 2E a fost afectata varianta de circulatie din zona podului Cacica. Potrivit purtatorului de cuvant al CJ Suceava, in prezent au fost redate, cu unele restrictii, toate drumurile din judet.

vineri, 24 august 2007

Avertizare cu cod galben, vin ploi şi vijelii


Avertizare cu cod galben, vin ploi şi vijelii


După canicula care se va menţine şi sâmbătă, în mai multe regiuni, sfârşitul săptămânii va fi marcat de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, cu ploi, furtuni şi descărcări electrice, în acest sens, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) emiţând o atenţionare cod galben.

Potrivit site-ului ANM, sâmbătă vremea se va menţine călduroasă, caniculară în orele după-amiezei, când vor fi valori ale temperaturii aerului între 35 şi 38 de grade Celsius în jumătatea sudică a Olteniei şi a Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi în vestul Dobrogei.

Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică şi în cursul zilei de duminică, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în cea mai mare parte a ţării şi se va manifesta prin intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice şi averse care pot fi şi torenţiale. Cantităţile de apă vor depăşi local 25l/mp, iar izolat 40-50 l/mp, la început în zona Carpaţilor Orientali şi în Moldova, apoi îndeosebi în Dobrogea şi Muntenia, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali.

Atenţionarea meteorologică a fost trimisă, vineri după-amiază, de către Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă, către 33 de prefecturi.

Astfel, atenţionarea a fost trimisă prefecturilor din judeţele Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Botoşani, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Bucureşti.

Cetatea- la ora debutului in campionat

Cetatea- la ora debutului in campionat
Noul sezon competitional isi face astazi debutul. In prima etapa a ligii a III-a, Cetatea Suceava va intalni pe teren propriu, incepand cu orele 18:00, formatia Leonard Pascani. Dupa o vara extrem de agitata, in care lotul de jucatori a suferit numeroase schimbari, gruparea de pe Areni abordeaza noua editie de campionat cu un obiectiv clar: revenirea in esalonul secund al fotbalului romanesc. In acest sens, conducerea clubului a stabilit ca jucatorii sa fie rasplatiti material doar in cazul in care echipa ocupa primul loc al clasamentului. In speranta unui debut de campionat cat mai fericit pentru Cetatea, invitam astazi toti suporterii suceveni in tribunele stadionului Areni.

Start de campionat pentru cele trei reprezentante ale judeţului

Cu o întârziere de două săptămâni din cauza caniculei, astăzi se va da startul de campionat şi în Liga a III-a de fotbal, acolo unde în acest an, judeţul Suceava are trei reprezentante, Cetatea Suceava, Juventus Fălticeni şi CSM Rarăul Câmpulung. Cu foarte multe schimbări în lotul cu care a evoluat în sezonul trecut, echipa suceveană, pregătită de Marian Pană şi Florin Cristescu nu se gândeşte la altceva, decât revenirea în eşalonul secund, faţă de celelalte două colege de serie care vizează rămânerea pentru încă un an în Liga a III-a. Astăzi, începând cu orele 18.00, Cetatea Suceava va deschide seria meciurilor din prima etapă, pe stadionul Areni, împotriva celor de la CF NGM Leonard Paşcani, în timp ce celelalte două echipe din judeţ vor juca mâine de la orele 18.00, Juventus Fălticeni, în deplasare la Cetatea Târgu Neamţ, iar CSM Rarăul Cîmpulung, acasă, cu FC Willy 2001 Bacău. După părerea antrenorului Marian Pană, echipa pe care o antrenează este pregătită să abordeze cu succes acest început de campionat, unul în care tehnicianul sucevean îşi doreşte victorii în primele patru cinci etape. „Având în vedere că trebuie să aven doi juniori în teren, în perioada de pregătire am încercat diverse formule de echipă, în jurul celor doi. Sper să fiu inspirat şi să găsesc o formulă câştigătoare, mai ales că jucătorii sunt pregătiţi din toate punctele de vedere. Ne dorim să începem cu o victorie categorică, atât în acest meci, cât şi în următoarele, pentru a ne instala pe primul loc, poziţie pe care să terminăm acest sezon. Îmi doresc ca şi jucătorii noştri să fie conştienţi de obiectivul pe care ni l-am propus şi să dea tot ce pot în teren”, a declarat înaintea meciului de azi, antrenorul Cetăţii Suceava, Marian Pană. Sucevenii vor aborda campionatul cu un lot de 25 de jucători format din portarii Roheţki, Constantin şi Viorel Gheroghe, fundaşii Nicolau, Ungureanu, Halip, Butnaru, Streinu, Andrieş şi Leuciuc, mijlocaşii, Onciuc, Mitruc, Apetri, Celpan, Cojenel, Moldovan, Corneanu, Stănescu şi atacanţii, Iordache, Dicher, Colban, Homneac şi Lupu. La aceştia se adaugă şi cei doi brazilieini veniţi la Suceava, Dimas Braz Rimi şi Tomaz Donizete, care din câte se pare vor semna săptămâna viitoare cu gruparea suceveană.

Fălticenenii vor să termine în primele opt echipe

Cu un lot destul de numeros, format din 30 de jucători, echipa Juventus Fălticeni şi-a schimbat puţin obiectivul, dorindu-şi o clasare mai bună în acest an, mai exact în primele opt echipe din clasament. Antrenorul Ovidiu Murariu speră ca venirea celor trei sportivi de la cetatea, Paul Bosancu, Prisacă şi Berezovschi să aducă un plus de valoare şi experienţă echipei actuale. „La prima vedere, meciul de mâine este unul accesibil, mai ales că evoluăm în compania unei echipe nou promovate, dar va trebui să le tăiem elanul, printr-o organizare bună în teren şi o motivare exemplară a fotbaliştilor noştri. Mă bucur că am reuşit să dublăm pe post toate compartimentele, ceea ce sper că va duce automat la o concurenţă loială şi corectă”, a declarat antrenorul formaţiei Juventus Fălticeni, Ovidiu Murariu. Acesta a mai adăugat că odată cu începerea campionatului va dispărea şi starea de lejeritate apărută în rândul jucătorilor din această ligă, datorată în mare măsură amânării primei etape. La debutul său în Liga a-III-a, formaţia CSM Rarăul Câmpulung va avea o misiune destul de dificilă în prima etapă, în faţa unei echipe ambiţioase, FC Willy 2001 Bacău, formaţie ce investeşte foarte mult în creşterea juniorilor, fiind una din cele mai omogene din seria I. Antrenorul Relu Buliga speră să înceapă campionatul cu o victorie şi asta în ciuda faptului că echipa sa nu a reuşit să se omogenizeze foarte bine, mai ales din cauza plecărilor şi venirilor de jucători.

Bătaie de joc la adresa sucevenilor

• Faptul că nu au avut pic de apă rece la robinete timp de mai bine de 24 de ore i-a scos din sărite pe suceveni

• Societatea Test Prima, care efectuează lucrările de racordare la reţeaua magistrală de apă a viitorului centru comercial Galleria, a întârziat finalizarea racordului cu două ore

• Din cauza instalaţiilor foarte vechi, ACET-ul a pompat apa crescând treptat presiunea, fapt care a prelungit aşteptarea a peste 50.000 de suceveni

Ca la noi, la nimeni! Sucevenii au trăit în ultimele două zile, pe pielea lor, încă o dată, efectele modului defectuos în care se efectuează lucrări în municipiul Suceava. Dacă iniţial autorităţile locale au avertizat o parte din populaţia Sucevei că, începând cu ora 14.00 a zilei de miercuri şi până joi la ora 8.00, nu vor avea apă rece la robinete, sucevenii au avut de aşteptat încă cel puţin şase ore pentru a beneficia de un serviciu pe care îl plătesc şi care este o dovadă minimă de civilizaţie.
Astfel, activitatea din zona centrală a Sucevei, din cartierul Obcini inferior - partea cuprinsă între străzile Staţiunii şi Calea Obcinilor şi cartierul George Enescu, a fost bulversată, fie că a fost vorba de locuinţe particulare, fie de unităţi de alimentaţie publică, instituţii bancare sau hoteliere. Ca de obicei, autorităţile ezită să-şi asume, măcar în parte, vina pentru crearea unor astfel de situaţii, vinovată fiind mereu „moştenirea” sistemelor învechite pentru reabilitarea cărora nu sunt niciodată bani.
Potrivit directorului societăţii de apă şi canal ACET Suceava, Ştefan Groza (foto), întârzierile, inerente în astfel de situaţii, au fost cauzate acum de anvergura lucrării de racordare a viitorului centru comercial Galleria la reţeaua magistrală de apă.
„Este prima oprire de o asemenea anvergură în municipiul Suceava, în ultimii 24 de ani. În momentul opririi, instalaţia s-a umplut cu aer, iar apa care trebuie să înlocuiască aerul din conducte înaintează greu. Pe măsură ce noi am umplut reţeaua cu apă, oamenii au început să o consume, fapt care a determinat din nou o întârziere în umplerea instalaţiei. Noi am apreciat că, după ce constructorul şi-ar fi încheiat lucrarea, noi am fi avut nevoie de 2-3 ore pentru umplerea instalaţiei. Anvergura lucrării a făcut ca durata manevrelor să fie mult mai mare”, a explicat directorul ACET Suceava.
Deşi Primăria Suceava a cerut constructorului să efectueze toate operaţiunile preliminare înainte de întreruperea furnizării apei reci, pentru ca durata întreruperii să fie cât mai redusă, societatea Test Prima, care efectuează lucrările de racordare la reţeaua magistrală de apă a viitorului centru comercial Galleria, a întârziat finalizarea racordului cu două ore. Motivul a fost o problemă de ordin tehnic ce a apărut spre dimineaţa zilei de ieri, fapt care a făcut imposibilă umplerea reţelei la timp.

• Autorităţile dau vina pe sistemele învechite de distribuţie a apei în Suceava

Reprezentanţii Primăriei, precum şi cei ai societăţii care asigură servicii de furnizare a apei în municipiul Suceava dau vina pe sistemul învechit de distribuţie care nu mai face faţă numărului din ce în ce mai mare de beneficiari şi, implicit, unui debit din ce în ce mai mare care trebuie furnizat populaţiei.
„S-a dovedit o dată în plus că aceste reţele de apă şi canalizare trebuie reabilitate. Apar probleme cauzate de faptul că reţelele sunt vechi, nu se poate lucra cu presiune mare, iar umplerea trebuie făcută treptat”, a declarat primarul Ion Lungu.
Cu toate acestea, sucevenii nu au nici o vină pentru faptul că în sistemele de apă şi canalizare nu s-a mai investit de mai bine de 30 de ani. În urma demersurilor făcute, până în acest moment, Primăria Suceava a primit doar promisiuni ferme că proiectul ISPA, prin care se vor reabilita reţelele de apă şi canalizare din municipiu, dar şi staţiile de tratare şi epurare a apei, „se va urni” în cursul lunii septembrie. Răbdarea sucevenilor va fi pusă la încercare până cel puţin în 2010, dată preconizată pentru finalizarea acestui program de reabilitare.
„Vinovat pentru aceste probleme este sistemul foarte vechi pe care operăm. Manevrele de genul celor efectuate în aceste zile se vor tot face în această toamnă pentru că reţeaua intră într-un amplu program de reabilitare. Încercăm ca aceste lucrări să dureze cât mai puţin pentru ca sucevenii să fie cât mai puţin afectaţi. Şi noi ne-am aşteptat ca întreruperea şi umplerea instalaţiilor să dureze mai puţin”, a declarat directorul Ştefan Groza.

• Restaurantele din centrul Sucevei, nevoite să refuze comenzi

Întreruperea furnizării apei reci şi întârzierea provocată de modul în care s-a efectuat umplerea instalaţiilor a dat peste cap activitatea unităţilor de alimentaţie publică din centrul Sucevei şi din cartierele Obcini şi George Enescu. În restaurantele care şi-au epuizat rezervele de apă, fiind luate prin surprindere de întârzierea reluării furnizării apei, comenzile care au presupus un consum mai mare de apă au fost refuzate de chelneri.
„Ieri (n.r. miercuri) am făcut rezerve de apă. Clienţii noştri au fost afectaţi pentru că toaletele nu au putut fi utilizate. Activitatea noastră s-a desfăşurat miercuri şi joi doar în proporţie de 60-70% pentru că nu am putut onora toate comenzile. Astăzi (n.r. joi), în jurul orei 12.00, când apa încă nu curgea la robinet, am fost nevoiţi să refuzăm comenzi la cafea sau ceai”, a declarat administratorul restaurantului Venezia, Corina Nahernia.
Activitatea instituţiilor hoteliere a fost, de asemenea, bulversată. Potrivit administratorului complexului Gloria, Mona Săndulescu, ieri, în jurul orei 13.00, robinetele din hotelul şi restaurantul complexului din centrul Sucevei erau uscate.
„Era imposibil ca această întrerupere să nu ne afecteze activitatea. Avem un grup de 50 de persoane cazate în hotel, pentru care a trebuit să asigurăm micul dejun, prânzul şi cina. Avem protocoale pe care am fost nevoiţi să le anulăm. Noi îi înţelegem şi pe cei care efectuează lucrarea pentru că trebuia făcută acum, pe timpul verii. În cazul unei astfel de întreruperi nu se poate lucra la capacitate maximă”, a precizat Mona Săndulescu.
Administratorii unor restaurante au decis să întrerupă complet activitatea până la reluarea alimentării cu apă rece. Este cazul restaurantului Taco Loco, care şi-a închis porţile pentru 24 de ore. Administratorul acestei unităţi, Lorand Ercse, a precizat că, din respect pentru clienţii restaurantului Taco Loco, nu s-a dorit oferirea unor servicii de proastă calitate.
„Rezerve de apă am făcut şi noi, dar le-am utilizat pentru curăţenie. Am resimţit financiar această întrerupere, de ce să nu o recunoaştem, dar cei mai afectaţi au fost clienţii noştri, care, fiind în concediu, nu au putut să petreacă un timp şi pe terasa noastră”, a spus Lorand Ercse.
Deşi furnizarea apei reci a fost reluată până în jurul orei 16.00, în toate zonele afectate de întrerupere, calitatea apei care a curs ieri la robinete a lăsat mult de dorit. Culoarea maronie a apei nu a pus în pericol sănătatea sucevenilor, fiind vorba de substanţe minerale depuse pe conducte şi antrenate în momentul pompării apei. Ca de fiecare dată când au rămas ore în şir fără apă rece la robinete, sucevenii s-au convins că un stoc de apă minerală sau plată nu este deloc inutil, ci un motiv să mai spere că trăiesc într-un oraş civilizat.


Operaţii amânate şi dializaţi lăsaţi să aştepte cu orele, în lipsa apei

Pacienţii de la cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, Spitalul „Sf. Ioan cel Nou”, au avut de suferit ieri din cauză că reluarea furnizării apei reci nu s-a făcut la ora 8:00, aşa cum s-a anunţat. Deşi la spital s-au făcut rezerve destul de mari de apă, acestea s-au epuizat, având în vedere că aici sunt trataţi peste 1200 de pacienţi.
Spitalul Vechi, unde sunt internaţi bolnavi contagioşi, a rămas fără rezerve de apă la ora 9:00, iar Blocul Operator, puţin după ora 11:00. Conform celor declarate de către managerul spitalului, Costică Dăscăliuc, la Spitalul Vechi apa menajeră a fost asigurată de pompieri, care au pus la dispoziţia unităţii sanitare o autoutilitară cu apă pentru igienizarea grupurilor sanitare şi a celorlalte spaţii.
Programul operator, suspendat miercuri la orele 13:00, înainte ca apa rece să fie oprită în cea mai mare parte a municipiului, a fost reluat ieri dimineaţă, după ora 8:00 (când ar fi trebuit să fie reluată furnizarea cu apă), însă Blocul Operator a rămas fără rezerve de apă în jurul orei 11:00. Patru intervenţii chirurgicale au fost amânate pentru dimineaţa zilei de vineri.
O situaţie mai specială s-a înregistrat la Centrul Judeţean de Dializă, unde zeci de pacienţi au fost aduşi începând cu ora 6:00, din tot judeţul, pentru a fi dializaţi, însă acest lucru a fost posibil de abia după-amiază, în jurul orei 14:00. Bolnavi din zona de munte a judeţului se plângeau la amiază, pe sub zidurile spitalului, că aşteaptă de la ora 6:00 să fie dializaţi şi că sunt obligaţi să stea în căldură.
Conform declaraţiilor managerului Spitalului Judeţean, spitalul a început să fie alimentat cu apă potabilă de la reţeaua municipiului în jurul orei 12:30.

"Ţinutul banditesc"

Un pensionar din Rădăuţi a fost omorît zilele trecute, iar trupul său abandonat undeva pe un cîmp.

Ca să mai adune un ban, pensionarul făcea taximetrie, la vîrsta la care alţii, avînd o pensie frumuşică, stau fără grijă acasă şi-şi cresc nepoţii. Aşa că după o viaţă de trudă, bărbatul nu a avut parte de o moarte naturală. Pentru omul despre care vorbim, oricum nu se mai poate face nimic. Făptaşii vor suporta consecinţele, ducîndu-se în iadul de pe pămînt şi sînt absolut convinsă că nici un pensionar care face taximetrie nu va renunţa la munca sa, "fabula" aceasta crudă nelăsîndu-se cu învăţăminte. Asta pentru că în România, se ştie, majoritatea pensionarilor duc o existenţă mizerabilă, iar cei care se mai simt în putere, mai strîng cum pot un bănuţ. Nu mă interesează originea asasinilor pentru că nu vreau să dau nas în nas cu Consiliul de Discriminare. Multe s-au schimbat în România în ultimii ani, prin administraţii, bravo, bravo, au fost angajaţi consilieri ai nu ştiu căror etnii, sîntem europeni, avem vederi largi, fiecare cu religia şi limba lui şi, ca buni români, numai pielea nu am dat-o de pe noi. De multă vreme însă, toleranţa stă la masa cu nedreptatea şi, s-o spunem pe şleau, cu ploşniţele şi păduchii din capetele unora. M-am săturat să merg în tren şi mi se facă rău de la mirosul produs de trupurile nespălaţilor "europeni". Pe locul unde a fost asasinat taximetristul ar trebui să se spună o pancartă mare cu următoarele cuvinte: "Ţinutul banditesc". Chiar dacă ţinutul este numai de doi metri, în ţara asta fiecare loc trebuie să aibă denumirea adecvată...

Festival de muzică instrumentală

Cîmpulung Moldovenesc



Astăzi începe ce-a de-a doua ediţie a Festivalului-concurs de muzică instrumentală pentru copii "Amadeus Junior".

Manifestarea este organizată de Primărie şi Casa de Cultură a Sindicatelor, sub semnul unei celebre afirmaţii mozaritiene: "Muzica nu trebuie să pricinuiască suferinţă urechilor, ci să le farmece". Concursul micilor interpreţi se derulează pe trei grupe de vîrste, iar evoluţia lor va fi apreciată de un juriu prezidat de compozitoarea Felicia Donceanu.

Un pod s-a refăcut, altul a căzut!




Ieri dimineaţă, la ora 8,30, cu 24 de ore mai repede decît termenul anunţat oficial, podul rutier provizoriu din comuna Vama a fost redeschis circulaţiei.
Un pod s-a refăcut, altul a căzut!

Primul autovehicul a traversat podul încă de miercuri, fiind vorba de o ambulanţă care transporta un bolnav la Suceava. Pentru că podul reconstruit are încă porţiuni cu beton "crud", ce necesită o perioadă mai îndelungată de "aşezare", autorităţile locale au instituit restricţii de circulaţie pentru autovehicule cu un tonaj mai mare de 8,5 tone. Traficul se derulează pe un singur fir şi este semaforizat. Reamintim că podul rutier peste pîrîul Moldoviţa s-a prăbuşit în urmă cu trei săptămîni din cauza viituri puternice, care a înclinat unul dintre pilonii de susţinere. Bucovina a fost ruptă practic în două, iar traficul a fost deviat pe rute ocolitoare cu cel puţin 50 kilometri mai mult. Au existat "temerari" care au încercat să scurteze traseul şi să treacă apa prin vad, dar unii au rămas blocaţi şi a fost necesară intervenţia pompierilor pentru salvarea lor. Deşi autorităţile nu au avansat pînă acum un bilanţ al pagubelor indirecte, acestea au existat şi au afectat serios zona. Au avut de suferit turismul din Cîmpulung Moldovenesc, Vama şi chiar Vatra Dornei, transportatorii de material lemnos şi materiale de construcţii şi chiar localnicii care adună ciuperci şi fructe de pădure. Preţurile în pieţele agroalimentare din zonă au crescut cu 25 la sută din cauza costurilor suplimentare de transport şi micii crescători de animale şi păsări nu şi-au mai putut procura cereale pentru că vehiculele mari ce aprovizoinau magazinele au refuzat să parcurgă traseul mai lung. Automobiliştii s-au plîns şi ei de drumul lung, deşi ruta pe care a fost deviată circulaţia este mult mai bună. Pînă acum nu s-a stabilit cine se face răspunzător de toate aceste pagube, iar cei ce le-au suportat sînt convinşi că nici o autoritate nu va face vreun demers pentru a-i despăgubi în vreun fel şi că "o mînă spală pe alta şi banii îi ia apa". Dincolo de toate acestea însă, reluarea circulaţiei a bucurat pe toată lumea, iar faptul că se lucrează în continuare în forţă pentru refacerea vechiului pod rutier cu două benzi, construit acum un secol de austrieci, dă speranţe localnicilor că transportul pe DN 17 are mari şanse să redevină ce a fost. Prezent în zonă la deschiderea podului provizoriu, directorul Oficiului Prefectural Cîmpulung Moldovenesc, Gheorghe Andrei, a precizat că autorităţile judeţene monitorizează permanent ritmul şi calitatea lucrărilor la infrastructura din zonă: "Aici s-a lucrat repede, s-a încheiat repararea podului în termenul pe care l-am anunţat şi s-a făcut tot posibilul pentru ca efectele acestui accident să fie limitate la minim. În continuare sîntem foarte atenţi la felul în care se lucrează la podul rutier mare", ne-a spus dl Andrei.

Circulaţie închisă la Iacobeni

Circulaţia rutieră pe DN 17, în localitatea Iacobeni, se derulează pe un singur fir şi este posibil să fie oprită total din cauza prăbuşirii unei părţi din podul de beton ce susţine drumul. Fisura s-a produs ieri dimineaţă şi în prezent, potrivit primarului Viorel Dranca, zona afectată măsoară 3,5 metri lăţime şi 5 metri lungime. Autovehiculele de mare tonaj nu mai au permisiunea să meargă pe acest traseu, iar circulaţia lor a fost deviată prin Puzdra-Broşteni-Frasin sau Puciosu-Cîrlibaba- Borşa- Bistriţa. Situaţia a fost cauzată de o mare cantitate de apă adunată sîmbătă noapte lîngă DN 17, în dreptul comunei Iacobeni, prin creşterea bruscă a nivelului pîrîului Valea Fierului, care, prin intermediul unei subtraversări, trece pe sub şosea şi cale ferată. Întrucît canalul de subtraversare s-a înfundat, apa s-a întins iniţial pe 500 de metri şi a ajuns la nivelul drumului. În pofida eforturilor pompierilor, nivelul apei a crescut în ultimele 4 zile şi a determinat fisurarea şi ruperea unor plăci de beton ce susţin drumul. Autorităţile judeţene şi cele locale consideră că responsabilitatea aparţine în mare măsură firmei greceşti Mochlos, care se ocupă de reabilitarea DN 17 şi a contribuit prin neglijenţă la colmatarea canalului de subtraversare.

Piaţa săracilor



În fiecare zi de joi, zeci de iţcăneni se adună la piaţa de vechituri ca să vîndă ce mai au prin casă.

Piaţa săracilor

Zeci de lucruşoare aparent fără valoare sînt oferite clienţilor la preţuri de cel mult 5 lei bucata. Cărţi, jucării, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte sînt doar cîteva dintre produsele expuse în "piaţa săracilor". "Pantalonii îi dau cu un leu şi ursul de pluş cu 1,5 lei. Cu banii sper să-mi cumpăr pîine săptămîna aceasta pentru că pensia este mică", ne-a spus Larisa Marga, o pensionară de 67 de ani.

Accesul spre Vatra Dornei este interzis din cauza surpării unui podeţ la ieşire din Iacobeni


Actualitate


În urma precipitaţiilor abundente căzute în zona localităţii Iacobeni, pe D.N. 17 s-a surpat un podeţ de la ieşirea din comuna Iacobeni spre municipiul Vatra Dornei. Potrivit IPJ Suceava, până la remedierea situaţiei, este permis accesul oricăror vehicule până în localitatea Iacobeni, însă din acest punct, spre direcţia Vatra Dornei, orice acces este interzis. „Precizăm faptul că podul de la Vama a fost redat circulaţiei, fiind practicabil pentru toate tipurile de autovehicule, indiferent de tonaj” se precizează într-un comunicat al IPJ Suceava, care contrazice într-o oarecare măsură afirmaţiile făcute miercuri de subprefectul de Suceava, Alexandru Băişanu. Acesta a spus că lucrările de refacere a podului distrus în urma inundaţiilor din noaptea de 5 spre 6 august, au fost finalizate, circulaţia pe acest pod provizoriu fiind reluată cu restricţie pentru autovehiculele cu masa mai mare de 8,5 tone. Subprefectul Băişanu a precizat că, pentru autovehiculele de mare tonaj, traficul între Suceava şi Vatra Dornei va fi în continuare deviat pe ruta Suceava-Rădăuţi-Suceviţa. Cât priveşte soluţia propusă de IPJ Suceava pentru situaţia apărută la Iacobeni, celor care vin dinspre Gura Humorului şi se îndreaptă spre Vatra Dornei spre Ardeal, li se recomandă ruta ocolitoare Gura Humorului – Frasin – Stulpicani – Ostra – Broşteni – Vatra Dornei (traseul peste Puzdra). Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte semnificaţia indicatoarelor instalate în zonele afectate şi semnalele poliţiştilor rutieri, care îi îndrumă pe traseul pe care se circulă.

DSV a pus sub sechestru loturile de Iaurt Danone cu fructe suspecte de a fi contaminate


Actualitate


dulgheru1.jpgDirecţia Sanitară- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava a pus sub sechestru toate loturile de Iaurt Danone cu fructe ce se bănuieşte că ar fi contaminate. Potrivit directorului executiv al DSVSA Suceava, Petrea Dulgheru instituţia suceveană a primit pe sistemul rapid de alertă o sesizare privind produsul Iaurt Danone pentru a verifica la agenţii economici cantitatea de produs intrată, a-l identifica şi a le pune sub sechestru, existând suspiciunea că două sortimente de produs Iaurt Danone cu fructe ar fie contaminate. „Inspectorii din cadrul DSVSA Suceava s-au deplasat la agenţii economici distribuitori în judeţul Suceava, au identificat loturile respective, au pus sub sechestru marfa existentă aşteptând noi informaţii” precizează directorul DSVSA Suceava. Acesta a mai adăugat că acţiunea se afla în derulare la nivelul întregului judeţ, urmărindu-se trasabilitate produsului.

Un minor din Pătrăuţi a dispărut de acasă


Actualitate


Suiu.jpgUn băiat în vârstă de 17 ani, a plecat în data de 23 august, ora 08:00 de la stâna tatălui său amplasată pe malul râului Suceava, în satul Poiana, comuna Pătrăuţi, aflată la o distanţă de circa 500 metri de casa unde locuieşte. Potrivit IPJ este vorba despre Şuiu Constantin – Doru cu domiciliu în satul Pătrăuţi, comuna Pătrăuţi - imobil nr. 992, judeţul Suceava. Semnalmente : - înălţimea 1,75 m, constituţie atletică, tenul deschis, faţa ovală, părul şaten – deschis - tuns scurt, ochii căprui, nasul mare – drept, gura mica – buza inferioară – groasă, bărbia ascutiţă; Îmbrăcăminte : - pantaloni tip blue–jeans culoare albastră, hanorac de culoare roşie cu portocaliu, adidaşi de culoare albă cu negru. Cine îl vede este rugat să anunţe cel mai apropiat post de poliţie sau să sune la Dispeceratul – Apel de urgenţă 112.

Un tir încărcat cu cherestea a luat foc în cătunul Plai


Actualitate


Prin Apelul de urgenţă 112, agenţii Postului de Poliţie Moldova Suliţa au fost sesizaţi, miercuri, la ora 18:40 că în cătunul Plai, un tir încărcat cu cherestea a luat foc. Potrivit IPJ Suceava, din primele cercetări, s-a stabilit ca focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit la instalaţia electrică a capului tractor marca Mercedes. Incendiul a fost stins de pompierii militari ai Detaşamentului din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Pagubele produse de incendiu au fost estimate la circa 100.000 lei.

Deputatul Stan vrea transparenţă din partea parlamentarilor PSD la votul moţiunii


Politica


StanIoan.jpgAfirmaţiile făcute de vicepreşedintele PNL Suceava, Mihai Aurel Steiciuc, precum că mai mulţi parlamentari PSD nu vor vota moţiunea de cenzură au fost respinse joi, de deputatul PSD de Suceava, Ioan Stan. Acesta a declarat că parlamentarii PSD vor vota moţiunea de cenzură la adresa Guvernului pe care partidul o va depune la începutul sesiunii parlamentare fiind hotărâţi să obţină astfel legitimitatea exprimată de alegători în toamna anului 2004. PSD va depune moţiunea de cenzură la începutul sesiunii parlamentare, pentru a da jos un guvern minoritar care nu face altceva decât să continue dezastrul economic, politic şi social, început în 2005. Parlamentarul sucevean a menţionat că grupul parlamentarilor PSD din judeţul Suceava, alături de ceilalţi colegi social democraţi din ţară, vom cere în plenul Parlamentului să fie aprobată procedura de vot deschis, prin ridicare de mâini, iar în cazul în care nu va fi acceptat acest sistem, vor cere votul cu bile la vedere, pentru a opri orice fel de interpretare asupra modului în care îşi vor exprima opţiunea deputaţii şi senatorii tuturor partidelor parlamentare. Vicepreşedintele PNL Suceava, Mihai Aurel Steiciuc, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că personal, a discutat cu mai mulţi parlamentari PSD care i-au spus că nu vor vota o moţiune de cenzură şi că nu este în interesul nici unui partid să fie organizate alegeri anticipate. Acesta a mai menţionat că organizarea de alegeri anticipate în urma căderii actualului guvern va împiedica introducerea votului uninominal la aceste alegeri parlamentare.

„Lumea nu pleacă de la PLD ci vine spre PLD”


Politica


AndreicaRomica.jpgDeclaraţia vicepreşedintelui PNL Suceava, Mihai Aurel Steiciuc prin care anunţa că mulţi dintre membrii plecaţi la PLD s-au reîntors în PNL, nu a rămas fără replică din partea PLD. Astfel deputatul PLD Romică Andreica susţine că declaraţia lui Steiciuc precum că „fiii rătăcitori” se întorc în PNL, nu face decât să confirme rătăcirea în care se găseşte acesta. „El, de la înălţimea biroului de viceprimar, al doamnei Angela Zarojanu, în care îşi desfăşoară activitatea cu normă întreagă, a pierdut legătura cu realitatea şi spune lucruri trăsnite. Membrii PNL care au aderat la PLD au făcut acest lucru renunţând la funcţii şi demnităţi, lucru de neînţeles şi de neacceptat pentru domnul Steiciuc. Toţi aceşti oameni au renunţat la PNL deoarece au constatat că doctrina şi principiile liberale sunt călcate în picioare pentru ca grupurile de interese din interiorul partidului să beneficieze de avantajele guvernării” se precizează într-un comunicat de presă semnat de deputatul Andreica. Acesta mai spune că liberalii s-au înscris în PLD pentru simplu fapt că nu au fost de acord cu politica susţinută şi de Steiciuc de apropiere de PSD, cu scopul de a rămâne la guvernare cu orice preţ şi prin compromisuri care uneori duc spre latura penibilului. Parlamentarul sucevean mai menţionează că afirmaţia lui Steiciuc, precum că o parte dintre membrii PLD ar dori să se întoarcă în PNL „este o aberaţie emanată din laboratoarele de intoxicare ale domnului Steiciuc”, precizând că în realitate, nici un membru PLD nu şi-a exprimat intenţia de a părăsi partidul, mai mult decât atât foarte mulţi membri PNL şi-au manifestat intenţia de a adera la PLD, sătui de politica agreată de Steiciuc, de apropiere de PSD. „Probabil că, atunci când vorbeşte de fii rătăcitori, domnul Steiciuc se referă la gateriştii asupra cărora face presiuni pentru a se înscrie în PLD. Este de notorietate apropierea politică şi de afaceri a domnului Steiciuc faţă de PSD. Domnului Steiciuc îi convine de minune situaţia actuală, rugându-se şi de parlamentarii PSD să nu îşi voteze propria moţiunea de cenzură. Rătăcirea în care se găseşte domnul Steiciuc este determinată de iminenta pierdere a puterii de către PNL şi de aceea confundă lucrurile: lumea nu pleacă de la PLD ci vine spre PLD” se mai spune în comunicatul de presă.

Judeţele din Regiunea NE vor înfiinţa asociaţia de dezvoltare intercomunitară EURONEST


Administratie


Nechifor.jpgÎn vederea realizării în comun a unor proiecte de furnizare de servicii publice, cele 6 Consilii judeţene ale Regiunii de Dezvoltare Nord Est intenţionează înfiinţarea unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară, sub titulatura EURONEST. Membru fondator al asociaţiei este CJ Suceava. Purtătorul de cuvânt al CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că în prezent se discută statutul şi actul constitutiv, obiectivul principal al asociaţiei fiind realizarea de proiecte de dezvoltare intercomunitară, de furnizare, în comun, a unor servicii publice de interes local, zonal sau regional. Primul proiect al EURONEST este de dotare a unei baze de intervenţie de tip SMURD care va avea centrul în municipiul Iaşi, unde sunt clinici universitare, iar fiecare judeţ va fi dotat cu autospeciale pentru descarcerare şi intervenţii medicale de urgenţă, ce vor acţiona mult mai eficient în cazul accidentelor rutiere, a precizat Cătălin Nechifor. Prin Programul operaţional regional UE alocă finanţări care sunt accesibile doar pentru structuri de nivel regional.

Primăria Suceava face demersuri pentru consolidarea versantului de Nord-Vest al oraşului


Administratie


lungu05.jpgPrimarul Sucevei, Ion Lungu a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă că versantul de Nord-Vest al oraşului, din zona Zamca, este afectat de alunecări de teren de aceea trebuie interprinse măsuri de consolidare. Acesta a declarat că va face demersurile necesare pentru a obţine finanţare de la Compania Naţională de Investiţii sau de la Fondul Naţional de Mediu. Ion Lungu a spus că lucrările de consolidare a versantului de Nord-Vest sunt estimate la 3 milioane şi jumătate de lei. El a adăugat că în bugetul local pe 2007 este cuprinsă suma de 300.000 de lei, la acest capitol. Proiectele depuse la cele două instituţii centrale au fost elaborate în colaborare cu Şcoala Creştină „Philadelphia”.

Proiecte de hotărâre CL pentru reabilitarea cinematografului Modern






Administratie


sala_cinema.jpgPrimarul Sucevei, Ion Lungu a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă că pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Local va fi introdus proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici privind realizarea unor lucrări de reabilitare a Cinematografului Modern. Acesta a menţionat că firma locală „PROIECT BUCOVINA” a întocmit un studiu de fezabilitate pentru modernizarea clădirii cinematografului- ce va include şi o sală pentru manifestări culturale. Pentru reabilitare este nevoie de 2,3 milioane de lei. Primarul Lungu a mai spus că imobilul va fi supraetajat, acolo urmând a se realiza o sală pentru studenţi. Cinematograful Modern a fost trecut de Guvern de la Ministerul Culturii la Primăria Suceava. ­

Podeţul de la Iacobeni ar putea fi refăcut până sâmbătă


Actualitate



versant.jpgDrumul european E 576 ar putea fi redeschis circulaţiei în cursul zilei de sâmbătă, după ce joi, un podeţ la ieşire din comuna Iacobeni spre Vatra Dornei s-a surpat. Cauza surpării a fost acumularea apei de pe versanţi în urma ploilor abundente. Subprefectul de Suceava, Alexandru Băişanu s-a deplasat la faţa locului şi a declarat că în prezent se acţionează pentru scoaterea apei urmând ca apoi să fie puse în aplicare soluţiile de refacere a infrastructurii rutiere. Pentru scoaterea apei acumulate în dreptul podeţului se acţionează cu 28 de motopompe de putere medie şi alte două motopompe mari aparţinând ANIF. Potrivit subprefectului de Suceava canalul de subtraversare a drumului urmează a fi desfundat, iar apoi se va construi un drum, lateral, de avarie, până când va fi refăcută infrastructura drumului principal. Alexandru Băişanu spune că lucrătorii ce se ocupă de refacerea podeţului speră ca în cursul zilei de sâmbătă să se poată relua circulaţia în această zonă. Circulaţia spre Vatra Dornei şi Ardeal a fost deviată pe ruta Gura Humorului – Frasin – Stulpicani – Ostra – Broşteni – Vatra Dornei.

Profanatori în cimitirul din Şcheia

• Monumentul funerar de la mormântul a doi tineri, care şi-au pierdut viaţa într-un cumplit accident de circulaţie, a fost distrus de persoane necunoscute

• Doi îngeri din fibră de sticlă, poziţionaţi de-o parte şi de alta a crucii, au fost făcuţi bucăţi, Poliţia încercând acum să dea de urma autorilor

• Emilian Lucaci a găsit statuetele distruse, miercuri seară, când s-a dus să aprindă o lumânare la mormântul fetei şi ginerelui său

• Bărbatul spune că profanatorii au încercat să doboare şi crucea, existând pe aceasta urme de lovire

• Familia Lucaci terminase de câteva zile lucrările la monumentul funerar şi se pregătea să facă pomenirea de un an, de la cumplitul accident

• „Noi nu avem duşmani, n-am făcut rău la nimeni... Dumnezeu să-l pedepsească pe cel care a făcut asta”, răbufneşte Lăcrămioara Lucaci

La aproape un an după ce şi-au îngropat fata în vârstă de 20 de ani şi pe soţul acesteia, de 26 de ani, morţi în urma unui terifiant accident rutier, o familie din comuna Şcheia a găsit, miercuri seară, mormântul celor doi distrus. Părinţii îndoliaţi terminaseră de câteva zile lucrările la monumentul funerar, de la mormântul celor doi tineri, şi se pregăteau, peste aproximativ două săptămâni, să facă pomenirea de un an, de la cumplitul accident. Sesizaţi despre incident, poliţiştii din comună au fost ieri dimineaţă în cimitirul de la Şcheia şi au deschis o anchetă în acest caz, încercând să dea de urma indivizilor care au distrus monumentul.
Emilian Lucaci a venit miercuri seară, în jurul orei 19:30, la mormântul celor doi tineri, să aprindă o lumânare. Bărbatul a rămas şocat când a văzut că cei doi îngeraşi din fibră de sticlă, construiţi de-o parte şi de alta a crucii, erau făcuţi bucăţi. „Unul avea aripile sparte, iar celălalt era pur şi simplu făcut bucăţi. Partea de sus a statuetei îngeraşului era trântită chiar lângă mormânt, iar aripile le-am găsit mai încolo, prin iarbă, aruncate pe imaşul din apropiere”, povesteşte Emilian Lucaci. Tatăl tinerei al cărei destin s-a sfârşit tragic la numai 20 de ani, la numai un an de la căsătorie, spune că autorii terifiantei fapte au încercat să doboare şi crucea, existând pe aceasta urme de lovire. „Cine o distrus aici, chiar de nu l-or prinde poliţiştii, o să-l distrugă Dumnezeu. Mare păcat să faci aşa ceva... Eu m-am zbătut să fac ceva frumos pentru aceşti doi copii, să aibă un mormânt frumos...”, se abţine cu greu bărbatul să nu izbucnească în plâns. Soţia acestuia spune că nu îşi explică cine anume ar fi putut să distrugă monumentul funerar. „Noi nu avem duşmani, n-am făcut rău la nimeni... Dumnezeu să-l pedepsească pe cel care a făcut asta”, răbufneşte femeia. La un an după ce şi-a îngropat fata şi ginerele, Lăcrămioara Lucaci trece din nou, alături de soţul ei, prin momente de groază, celor doi părinţi îndoliaţi fiindu-le frică ca cel sau cei care au distrus statuetele îngeraşilor să nu se întoarcă şi să facă şi alte pagube.

• Au aprins lumânări şi s-au rugat la biserică ca profanatorii să fie prinşi de Poliţie

Suspiciunile familiei Lucaci se îndreaptă spre persoana care a lucrat iniţial la monument. „La început, am tocmit un om să ne facă monumentul. În marmură, să fie frumos, pentru copii... Nu ne-a plăcut cum lucra şi l-am schimbat. Am vorbit cu naşu de cununie, meseriaş şi el, să ne facă lucrările aşa cum dorim. Am schimbat crucea, am pus marmură, am îngrădit mormântul... era foarte frumos. Terminaseră lucrul acum câteva zile. Era cel mai frumos mormânt din cimitir. Am băgat în jur de 100 de milioane de lei (n.r. –lei vechi) Bănuiesc că invidia poate a celui care a lucrat prima oară sau invidia altora din comună să fi fost motivul, că altceva nu văd...”, dă din umeri Emilian Lucaci. Cei doi soţi s-au dus la biserica din comună, au aprins lumânări şi s-au rugat ca autorii profanării să fie prinşi. Soţii Lucaci se plâng şi de mizeria din cimitir, maldărul de gunoaie ajungând aproape de mormântul fetei şi ginerelui lor. „Cât e să trimită nişte oameni care muncesc pentru ajutorul social, să strângă aceste gunoaie. Într-o zi, ar dispărea, dar se pare că nu mai interesează pe nimeni această problemă”, priveşte cu amărăciune bărbatul spre gunoaiele şi bălăriile din cimitir.

• Au murit între fiarele contorsionate ale cadoului de nuntă

Familia Lucaci a trecut printr-o adevărată tragedie în luna septembrie a anului trecut. Pe data de 9 septembrie 2006, Marinela (20 de ani) şi Vasile Lucaci (26 de ani), au fost victimele unui cumplit accident rutier. Maşina în care se aflau şi pe care au primit-o drept cadou de nuntă de la părinţi, un autoturism marca „Hyundai”, a fost transformată într-un morman de fiare contorsionate, după ce a intrat pe contrasens şi s-a izbit violent de un tir. În accidentul care a avut loc în zona magazinului „Dedeman”, Marilena Lucaci a murit pe loc, iar soţul ei, la „Urgenţele” Spitalului Judeţean.

Accident cu trei morti in Milisauti

• Plecaţi să taie varză, un bărbat şi două femei au murit într-un accident rutier la Milişăuţi

• Un autoturism în care se aflau cinci persoane a intrat pe sensul opus de mers şi s-a izbit frontal într-o autoizotermă care se deplasa regulamentar

• Nici unul dintre şoferi nu a apucat să frâneze deloc, iar ca urmare a impactului deosebit de violent trei dintre pasagerii din autoturism au murit

Cumplită tragedie ieri în oraşul Milişăuţi. Un autoturism în care se aflau cinci persoane a intrat pe sensul opus de mers şi s-a izbit frontal într-o autoizotermă care se deplasa regulamentar. Urmare a impactului deosebit de violent, trei dintre persoanele aflate în autoturism, un bărbat şi două femei, au murit aproape instantaneu. Poliţiştii ajunşi la faţa locului nu au găsit nici o urmă de frânare, condiţii în care este foarte probabil ca şoferul autoturismului să fi intrat într-o stare de inconştienţă înainte de a pierde controlul asupra volanului

• Se duceau pe câmp să taie varză

Totul s-a întâmplat în jurul orei 14.00, pe DN 2 H, la o sută de metri de podul de pe raza localităţii. Virgil Pîslaru, în vârstă de 57 de ani, localnic, tocmai găsise un client căruia să-i vândă varză din producţia acestui an. După ce s-a înţeles cu cumpărătorul, Luminiţa Liliana Truşcă, în vârstă de 33 de ani, din Gorj, omul a plecat în căutarea unor persoane care să-l ajute să taie varza de pe câmp. S-a îndreptat către piaţa din localitate, unde a găsit imediat câteva localnice dornice să-l ajute. Georgeta Semeniuc, din Milişăuţi, alături de două tinere, Cristina, de 14 ani, şi Laura de 18 ani, a acceptat să meargă în câmp pentru a tăia varza ce urma să fie preluată de femeia din Gorj. În autoturismul marca Mercedes condus de Virgil Pâslaru au urcat cele trei femei care urmau să taie varza, precum şi cumpărătoarea. Din păcate, drumul celor 5 avea să se încheie după doar câteva sute de metri. Imediat ce a trecut de podul aflat în apropierea pieţei, şoferul a ajuns într-o curbă la dreapta. Nu a mai apucat însă să iasă din ea, intrând pe sensul opus de mers şi lovind frontal o autoizotermă cu număr de Constanţa, condusă de vasluianul Cătălin M., în vârstă de 38 de ani. Cum nici unul dintre şoferi nu a apucat să frâneze, impactul a fost deosebit de violent. Bucăţi din cele două maşini au sărit la zeci de metri distanţă, iar autoturismul localnicului a fost distrus aproape în totalitate.

• Au mai trăit câteva minute după accident

Cum accidentul s-a produs într-o zonă în care se află mai multe case, oamenii au sărit imediat în ajutorul victimelor. „În maşina lui Pâslaru era prăpăd. El era strivit şi ieşit prin geam, a murit pe loc. Celelalte patru femei erau una peste alta, nu se mai ştia care şi unde a stat. Le-am scos pe toate patru şi le-am aşezat la marginea drumului. Până să vină salvarea trăiau toate”, ne-a spus bărbatul care are casa chiar în zona în care s-a produs accidentul şi care a ajuns la faţa locului la câteva zeci de secunde după tragedie. Din păcate, pentru Georgeta Semeniuc şi pentru femeia din Gorj nu s-a mai putut face nimic, personalul medical ajuns la faţa locului putând doar să constate decesul. Cele două tinere, de 14, respectiv 18 ani, au fost mai norocoase, ajungând în viaţă la spital şi fiind într-o stare destul de bună. Norocos a fost şi şoferul autoizotermei, deşi şi maşina sa a fost boţită, el scăpând fără leziuni foarte grave. Cumplitul accident rutier a dat peste cap şi traficul. Dacă şoferii care se deplasau pe direcţia Suceava – Rădăuţi au fost direcţionaţi de oamenii legii spre Ţibeni, cei care veneau de la Rădăuţi au rămas blocaţi în trafic mai mult de jumătate de oră. În cele din urmă s-a găsit o soluţie, toate maşinile ajunse în dreptul locului în care s-a produs accidentul traversând zona prin refugiul de pe partea dreaptă a drumului.

Accident mortal la Milişăuţi


Actualitate


O minoră de 16 ani, din comuna Iaslovăţ a decedat iar o tânără de 34 de ani din Rădăuţi se află în stare gravă la spital după ce două autoturisme s-au tamponat. Potrivit IPJ Suceava pe DN 2 H în afara oraşului Milişăuţi, S. Toader de 26 ani, din comuna Iaslovăţ, posesor al permisului de conducere pentru categoria B din anul 2005, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat în Italia, marca Hyundai, a observat că din sens opus se deplasa pe contrasens un alt autoturism şi pentru a evita coliziunea a efectuat un viraj spre dreapta, după care a derapat şi a pătruns pe celalalt sens de mers, izbindu-se frontal de autoturismul marca Dacia condus regulamentar din sens opus de R. Dan, de 34 ani, din municipiul Rădăuţi. În urma impactului, minora C. Petruţa, de 16 ani, din comuna Iaslovăţ, pasageră pe scaunul dreapta-faţă în auto Hyundai, a decedat în drum spre spital, iar R. Mihaela, de 34 ani, din municipiul Rădăuţi, pasageră pe scaunul stânga-spate în celalalt autoturism, a fost rănită grav. Cei doi conducători auto, care purtau centura de siguranţă au scăpat cu răni uşoare. Au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Trei morţi şi trei grav răniţi într-un accident la Milişăuţi

Trei morţi şi trei grav răniţi într-un accident la Milişăuţi

• trei persoane au murit şi alte trei au fost grav rănite într-un accident rutier produs la intrare în Milişăuţi • un bărbat din localitate, băut bine, a intrat cu maşina într-un microbuz cu numere de Constanţa • şoferul autoturismului şi pasagera de pe scaunul din dreapta au murit pe loc • o femeie de pe bancheta, care încă respira când a fost scoasă din maşină, a murit pe marginea şanţului, aşteptând în zadar o maşină a Salvării • două fete de pe bancheta din spate au fost duse în stare gravă la spital • şoferul autoutilitarei a "scăpat" cu un picior mutilat
Un tragic accident rutier s-a produs ieri, în jurul orei 14.00, în oraşul Milişăuţi. Un autoturism Mercedes şi o autoutilitară Iveco s-au izbit frontal în apropierea podului de la intrare în oraş. Un bărbat şi două femei şi-au pierdut viaţa şi două fete, de 14 şi 18 ani, se zbat între viaţă şi moarte. Un alt bărbat a rămas cu un picior mutilat. Accidentul s-a produs din cauza inconştienţei lui Virgil P., de 57 ani, din oraşul Milişăuţi. Deşi băuse bine, bărbatul s-a urcat la volanul maşinii în care se mai aflau patru persoane. Bărbatul tocmai îi vânduse Luminiţei Liliana Truşcă, din Târgu Jiu, o importantă cantitate de varză şi, împreună cu femeia, mergeau să cântărească marfa la cântarul din gară. În autoturismul Mercedes se mai aflau Georgeta Semeniuc, de 39 ani, din Milişăuţi, Cristina P., de 14 ani, din Milişăuţi, şi Laura A., de 18 ani, din Iaşi. Băut bine, Virgil P. gonea cu maşina pentru a ajunge mai repede în gară. La un moment dat, în apropiere de podul de la intrare în Milişăuţi, bărbatul a tras stânga de volan şi s-a izbit frontal într-o autotutilitară Iveco. Impactul a fost deosebit de puternic, şoferul autoturismului şi pasagera de pe scaunul din faţă au murit pe loc. Localnicii care au văzut tragedia au anunţat salvarea şi au sărit imediat pentru a-i scoate din maşină pe răniţi. Prima dată au fost scoase cele două fete şi femeia de pe bacheta din spate. Apoi a fost scoasă şi femeia de pe scaunul din faţă. Şoferul Mercedesului a fost prins între fiarele contorsionate ale maşinii şi a fost scos de echipajul de descarcerare. La cât de puternic a fost impactul, Cătălin M., şoferul autoutilitarei Iveco, se poate considera norocos că a scăpat doar cu un picior rupt.

• o femeie a fost lăsată să moară pe marginea drumului

În aproximativ 20 de minute la locul accidentului a ajuns o ambulanţă de la spitalul din Rădăuţi. Din spusele celor care au scos victimele din maşină, când a ajuns salvarea se pare că femeia de pe bancheta din spate încă respira. Cele două fete se aflau în stare gravă. Moscalu Gheorghe, un bărbat ce vindea varză la marginea drumului chiar în locul în care s-a produs accidentul, povesteşte că una din fete avea maxilarul rupt şi dinţii împrăştiaţi. Fetele erau pline de sânge şi abia au supravieţuit accidentului. Medicii le-au luat cu salvarea doar pe cele două fete şi au refuzat să o ia şi pe femeia în viaţă. Ei au motivat că oricum nu mai are nici o şansă şi că salvarea e plină. Daniel Lucian Constantin, prieten apropiat al femeii din judeţul Gorj, şi unul dintre cei ce au scos victimele din maşină, ne-a povestit cum femeia a fost lăsată să moară într-un şanţ de pe marginea drumului. "Era în stare gravă dar încă respira. A venit o ambulanţă de la Rădăuţi dar nu au vrut să o ia pentru că au zis că nu mai au loc în salvare. S-au dat zeci de telefoane după salvare şi a venit una singură care le-a luat doar pe fete. Medicii au zis că Luminiţa nu rezistă până la spital şi că oricum nu mai au loc în maşină", ne-a declarat Dorel Lucian Constantin. Bărbatul a fost nevoit să asiste neputincios la moartea unei prietene foarte bune, aşteptând în zadar să apară o salvare care să o ducă la un spital.
Victimele au fost duse la Spitalul Municipal Răduţi. La ora închiderii ediţiei, victimele se aflau încă în stare critică.

joi, 23 august 2007

Podul de la Vama a fost redeschis

Podul de la Vama a fost redeschis

23 August 2007

Podul provizoriu de la Vama, surpat din cauza inundatiilor in urma cu doua saptamani, a fost redat circulatiei, joi, fiind practicabil pentru toate tipurile de autovehicule, indiferent de tonaj, a informat purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Suceava, Alin Botezat, transmite corespondentul ROMPRES.
Totodata, sursa citata a precizat ca este permis accesul oricaror vehicule pana in localitatea Iacobeni, insa din acest punct este interzis. Decizia a fost luata dupa ce, in urma precipitatiilor abundente cazute in zona localitatii Iacobeni, pe DN 17, cu cateva zile in urma, s-a surpat un podet de la iesirea din comuna spre municipiul Vatra Dornei.
De asemenea, IPJ Suceava recomanda pentru soferii care vin dinspre Gura Humorului si se indreapta spre Vatra Dornei/Ardeal ruta ocolitoare Gura Humorului - Frasin - Stulpicani - Ostra - Brosteni - Vatra Dornei (traseul peste Puzdra).
Conducatorii auto sunt sfatuiti sa respecte semnificatia indicatoarelor instalate in zonele afectate si semnalele politistilor rutieri care ii indruma pe traseul pe care se circula.

Danone cu dioxina in judetul Suceava

Veterinarii răscolesc magazinele după iaurturi toxice

• Până ieri după amiază nu s-au găsit în judeţ produse din loturile suspectate de către ANSVSA că ar conţine dioxină

Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava răscolesc magazinele din judeţ după iaurturi toxice, după ce la Bucureşti autorităţile veterinare au sechestrat la finele săptămânii trecute două loturi de produse suspecte de a conţine o dioxină, substanţă nocivă pentru sănătatea consumatorului.
La DSVSA Suceava s-a primit o circulară din partea Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare (ANSVSA) prin care se cere efectuarea unor controale şi prelevarea de probe din iaurturile Danone pentru efectuarea unor analize de laborator.
Adjunctul DSVAS Suceava, doctor Dănuţ Botezan, ne-a declarat ieri că se efectuează controale în judeţ, însă până acum nu au fost retrase de la vânzare iaurturi. „Până nu avem date concrete nu putem să ne pronunţăm dacă iaurturile sunt sau nu toxice. Deocamdată căutăm produse din cele două loturi indicate de ANSVSA, pentru prelevarea unor probe de laborator”, a precizat Botezan.
De la magazinul Kaufland din Piteşti au fost retrase marţi loturi de iaurt de fructe Danone cu vişine şi Danone cu fructe de pădure. Reprezentanţii ANSVSA susţin că acestea sunt suspecte de conţinut de dioxină în gumă de guar.
Preşedintele ANSVSA Suceava, Radu Roatis, a declarat marţi pentru „Evenimentul Zilei” că este vorba despre două loturi de iaurt, cele care au ca date de expirare 11 şi, respectiv, 20 septembrie.
Autorităţile sanitare din Ungaria au atras atenţia importatorilor, producătorilor şi consumatorilor că alimentele şi nutreţurile care conţin gumă-guar, cunoscută şi sub denumirea de aditivul E-412, ar putea conţine dioxină, un produs cancerigen, foarte periculos pentru sănătatea omului. Este celebru cazul preşedintele ucrainean, Viktor Iuşcenko, otrăvit cu dioxină, substanţă care a ajuns în organismul lui tot prin consumarea unui produs alimentar. E-412 se foloseşte în numeroase alimente, de exemplu, în lactate, iaurt, chefir, smântână, pentru îngroşarea compoziţiei, la îngheţate, în panificaţie, în industria cărnii, la sosuri şi dressing-uri pentru salate etc.
Dioxina este o substanţă deosebit de toxică, cancerigenă, ce se depozitează în special în ţesuturile grase din organism, deci şi în creier.

O terasă de pe platoul Cetăţii creează probleme organizatorilor evenimentelor culturale


Actualitate


Prefectura Judeţului Suceava, Primăria Suceava, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Direcţia pentru Cultură sunt solicitate de către Complexul Muzeal „Bucovina” să verifice autorizaţiile şi legalitatea funcţionării unei terase de pe platoul Cetăţii de Scaun a Sucevei deoarece proprietarii acesteia perturbă în mod frecvent evenimentele culturale organizate în zonă. În cadrul unei conferinţe de presă, miercuri, directorul CMB Suceava, Emil Ursu a declarat că ultimul incident s-a petrecut la Târgul Meşterilor Populari, când a fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru aplanarea conflictului. Directorul CMB, Emil Ursu a precizat că Cetatea de Scaun şi Platoul Cetăţii sunt în administrarea CMB, conform unei hotărâri de Guvern. „Pe platoul Cetăţii de Scaun a Sucevei funcţionează două terase, dintre care una, terasa „Admiral”, în chirie la CMB. A doua terasă funcţionează fără a avea vreun acord al nostru. Problema care se ridică este cea a situaţiilor neplăcute care se ivesc în timpul manifestărilor noastre de peste an: manele la maxim, scandaluri provocate de această terasă atunci când sponsorii evenimentelor noastre îşi etalează standuri în zonă, pretenţii vizavi de parcarea maşinilor noastre, etc.”, a afirmat directorul Ursu. Acesta cere autorităţilor să ia măsuri pentru reglementarea parametrilor de funcţionare a terasei în cauză, în aşa fel încât activităţile CMB să nu mai fie perturbate de un agent economic aflat în zona de protecţie a Cetăţii de Scaun a Sucevei. „Noi facem activităţi din bani publici pentru public şi nu mi se pare normal ca lumea să fie deranjată de aceştia” a mai adăugat Emil Ursu, care a precizat că, şi la ultimul concert folk de la Cetate, unde se cânta live fără sonorizare se suprapuneau manelele peste ce cântau folk-iştii.

Poliţistă înjurată de un scandalagiu din Fântânele


Actualitate


O poliţistă a fost ameninţată şi înjurată de un bărbat din comuna Fântânele ce a fost reclamat pentru provocarea unui scandal. Potrivit IPJ, marţi, după ora prânzului, A. Mariana, din comuna Fântânele s-a deplasat la sediul postului de poliţie de localitate, unde se afla agent Frasinuc Daniela – ajutor şef post, solicitându-i să intervină pentru aplanarea unui scandal la un magazin din localitate. Pentru operativitate, întrucât şeful de post de afla în concediu medical, iar celalalt ajutor şef post se afla în municipiul Suceava în interes de serviciu, agentul de poliţie s-a îndreptat spre locaţia indicată, iar la aproximativ 50 metri de sediul postului s-a întâlnit cu un bărbat, indicat ca fiind agresorul, căruia i-a solicitat să se legitimeze şi să o însoţească pentru lămurirea aspectelor sesizate. Bărbatul, ulterior identificat, ca fiind U. Toader, în vârstă de 58 ani, din localitate, a adresat poliţistei ameninţări şi expresii jignitoare, refuzând să o însoţească, după care s-a îndreptat spre locuinţă. Scandalagiului i s-au întocmit actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, dosarul fiind înaintat miercuri Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

Marcă înregistrată -Festivalul de Artă Medievală „Ştefan Cel Mare”





festiv[1].medieval.jpgComplexul Muzeal „Bucovina” Suceava a depus la OSIM cerere de înregistrare a mărcii Festivalul de Artă Medievală „Ştefan Cel Mare” astfel că de acum practic este proprietarul acestuia. În cadrul unei conferinţe de presă, miercuri, directorul CMB, Emil Ursu, a declarat că cererea a fost înaintată la OSIM cu plata taxelor aferente ce însumează 10 milioane de lei vechi. „Am decis acest lucru pentru că sunt zvonuri că unele firme private ar avea interes să-l înregistreze. Oricum ideea ne aparţine şi ni se pare normal să o protejăm” a precizat Emil Ursu, care a menţionat că, de acum nimeni în afară de Complexul Muzeal Bucovina nu mai poate organiza la Suceava Festivalul de Artă Medievală „Ştefan Cel Mare” şi nici o altă manifestare care are aceeaşi denumire în titlu. Ediţia din acest an, a doua la număr, a fost una de un real succes numărul vizitatorilor fiind de 8869, cu 61 la sută mai mare faţă de anul trecut. Directorul Ursu a mai precizat că 10 la sută dintre vizitatorii din acest an au fost străini – englezi, francezi, evrei, germani, polonezi, ucraineni. În ceea ce privesc încasările din vânzarea biletelor de intrare în Cetatea de Scaun unde a avut loc evenimentul, acestea au fost de 18.636 lei.

„Fiii rătăcitori” se întorc în PNL


Politica


steiciuc.jpgVicepreşedintele PNL Suceava, Mihai Aurel Steiciuc, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în ultimul timp organizaţia judeţeană a constatat o revenire în PNL a multor liberali „rătăciţi pentru câteva luni la PLD”. Mihai Aurel Steiciuc crede că acest lucru arată că tot mai mulţi liberali care au plecat din PNL au înţeles că au fost păcăliţi atunci când au fost chemaţi spre un alt partid liberal, pe care de fapt l-au găsit democrat sau, mai rău, fără doctrină. După înfiinţarea PLD, aproximativ 7 la sută din membrii PNL Suceava, în special din zonele Rădăuţi, Fălticeni şi Dorna, s-au înscris în PLD, iar în ultima perioadă mulţi dintre ei se întorc în PNL, afirmă viceliderul judeţean al liberalilor. Acesta a exemplificat cu zona Rădăuţi, unde peste două treimi din cei care au plecat, au revenit şi a adăugat că PNL Suceava este deschis „pentru toţi fiii rătăcitori”. Vicepreşedintele PNL Suceava a precizat că „fiii rătăcitori” nu fac parte din categoria celor care au trădat partidul.

PNL Suceava a intrat în linie dreaptă pentru alegerile europarlamentare


Politica


steiciuc4.jpgOrganizaţia municipală PNL Suceava a intrat în linie dreaptă pentru pregătirea campaniei pentru alegerile europarlamentare programate pentru 25 noiembrie, a anunţat vicepreşedintele organizaţiei judeţene, Mihai Aurel Steiciuc. El a spus că în următoarele săptămâni se vor inspecta organizaţiile de cartier şi se vor face pregătiri cu liberalii care vor fi desemnaţi în secţiile de votare. Steiciuc a reiterat intenţia PNL de a participa la o întâlnire a candidaţilor suceveni pentru europarlamentare şi a invitat societatea civilă şi media locală să se implice în organizarea unei astfel de întâlniri.

PNL Suceava anunţă alegeri anticipate dacă va cădea Guvernul în urma moţiunii de cenzură a PSD


Politica


pnl_conf.jpgPNL Suceava consideră că, dacă actualul Guvern va cădea în urma moţiunii de cenzură pe care PSD intenţionează să o introducă în Parlament în prima parte a lunii septembrie, se va ajunge la organizarea de alegeri anticipate. Acest lucru, spun liberalii suceveni, ar fi o piedică pentru introducerea votului uninominal la viitoarele alegeri parlamentare. Pe de altă parte, vicepreşedintele PNL Suceava, Mihai Aurel Steiciuc spune că a discutat cu mai mulţi parlamentari PSD pe tema moţiunii de cenzură ce ar urma să fie introdusă în Parlament, aceştia precizând că nu vor vota pentru căderea Guvernului. „Nu este în interesul nici unui partid să fie organizate alegeri anticipate”, a spus Mihai Aurel Steiciuc, care a mai adăugat că organizarea de alegeri anticipate în urma căderii actualului guvern va împiedica introducerea votului uninominal la aceste alegeri parlamentare. Viceliderul liberalilor suceveni a mai menţionat că acest Guvern ar trebui susţinut de cei care vor binele României pentru că are rezultate bune şi a adăugat că însă că nici un guvern nu poate fi perfect.

La Spitalul judeţean se operează doar urgenţele din lipsa apei potabile


Sanatate


spital.jpgSpitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a luat toate măsurile necesare pentru ca activitatea medicală să nu fie afectată major de sistarea alimentării cu apă potabilă începând de miercuri, ora 14:00 până a doua zi la ora 08:00. ACET Suceava a întrerupt furnizarea apei în mai multe zone ale municipiului Suceava, printre care şi cea unde este amplasată unitatea spitalicească, pentru conectarea noilor conducte magistrale de transport apă potabilă, la ieşirea din Suceava spre Fălticeni, acolo unde se va ridica centrul comercial Galleria. „Ne-am luat toate măsurile pentru ca activitatea să nu fie afectată prea mult. În toate secţiile spitalului s-au făcut rezerve de apă iar medicii au fost anunţaţi de marţi, că apa va fi întreruptă astfel operaţiile programate în după-amiaza de miercuri au fost amânate, urmând a se interveni doar pentru urgenţe. Miercuri, în blocul operator s-a intervenit chirurgical doar până la ora 13:00, însă pentru urgenţe sunt asigurate rezerve de apă” a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Costică Dăscăliuc. Acesta a precizat că şi rezervorul unităţii, ce are o capacitate de 500 metri cubi adascaliuc33.jpg fost umplut, iar în urma discuţiilor purtate cu inspectorul-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, Lucel Lulciuc, o cisternă cu apă menajeră va asigura apă atât la spital cât şi la pavilioanele Spitalului Vechi, în mod special la secţia de boli infecţioase. Costică Dăscăliuc a mai adăugat că şi la bucătăria unităţii au fost făcute rezerve de apă pentru gătitul meselor. Afectate de sistatea apei potabile sunt următoarele zone: cartier Obcini inferior –partea cuprinsă între străzile Staţiunii şi Calea Obcinilor, cartier George Enescu, zona centrală, inclusiv străzile Prunului, Parcului, Cetăţii, Mirăuţi, Ştefăniţă Vodă, Petru Muşat, Luca Arbore, Theodor Ştefanelli, Cernăuţi, Solidarităţii, Nicolae Labiş, Ştefan Ştefureac şi George Coşbuc.

Posturile de infirmiere la Spitalul Judeţean sunt la mare căutare


Sanatate


infirmiera.jpgCele 13 posturi de infirmiere par a fi cele mai solicitate, după ce Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a scos la concurs 66 de posturi vacante din cadrul unităţii. Directorul unităţii spitaliceşti judeţene, Costică Dăscăliuc a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă că, deşi înscrierile se fac până pe data de 29 august, pentru cele 13 posturi deja s-au depus 20 de dosare. Concursul se va desfăşura în zilele de 30 şi 31 august, la concurs fiind scoase 44 de posturi de asistent medical, 13 de infirmiere, 3 de îngrijitoare, 4 de brancardieri şi câte unul de economist şi referent. Directorul Spitalului a precizat că locurile au fost scoase la concurs în funcţie de solicitările şefilor de secţii, cele mai multe cereri fiind din partea secţiilor Anestezie şi Terapie Intensivă, Dializă şi Unitatea de Primire a Urgenţelor. Costică Dăscăliuc a mai spus că 12 angajaţi ai unităţii au primit decizii de pensionare începând cu data de 1 august a.c., dar o parte dintre aceştia au rămas să lucreze până la ocuparea prin concurs a posturilor deţinute pentru că plecarea lor mai devreme ar fi însemnat perturbarea activităţii din unitate. Acest concurs va fi urmat de un altul, respectiv pentru şefii de secţie, care se va derula în zilele de 4 şi 5 septembrie. Este vorba de 9 posturi pentru şefi de secţie la Medicină Internă, Anestezie Terapie Intensivă, Obstetrică-Ginecologie, Pediatrie, Balneo-Fizio-Terapie, Chirurgie şi Ortopedie Infantilă, Pneumologie, Boli Infecţioase şi Neurologie, pentru care şi-au prezentat documentaţia necesară doar 8 candidaţi. Nu şi-a depus nimeni candidatura pentru funcţia de şef de secţie la Neurologie, pentru celelalte posturi concurenţa fiind de unul pe loc, respectiv actualii şefi de secţie care sunt numiţi cu delegaţie. Sunt scoase la concurs posturile de şef de secţie Medicină Internă - condusă la ora actuală de dr. Lucia Ciomârtan, Neurologie – condusă de dr. Ioan Miheţiu, Obstetrică - Ginecologie – condusă de dr. Cristian Irimie, Pediatrie – condusă de dr. Iulia Frunză, Balneo-Fizio-Terapie – condusă de dr. Zoe Irimie, Chirurgie şi Ortopedie Infantilă- condusă de dr. Florin Filip, Pneumologie – condusă de dr. Maria Muha, Boli Infecţioase – condusă de dr. Corina Stănescu şi Anestezie şi Terapie Intensivă - condusă în prezent de dr. Dorin Stănescu. La concurs va fi scos şi postul de şef al Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, deţinut în momentul de faţă cu delegaţie de dr. Liviu Cârlan, însă data la care se va organiza competiţia nu a fost încă stabilită, Ministerul Sănătăţii urmând să comunice condiţiile în care se vor derula testările. Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava are 1.300 de angajaţi, iar cheltuielile cu salariile reprezintă 62 la sută din bugetul total al unităţii.

Fotbal. Juniori - Juniorii din Liga a IV-a au disputat două etape





fotbal_juniori.jpgO dată cu debutul campionatului Ligii a IV-a de seniori a început şi competiţia similară destinată juniorilor născuţi în 1989 şi mai târziu. Iată rezultatele înregistrate în cele două etape:

Etapa I

CSM Bucovina Rădăuţi – Foresta Moldoviţa 2-0
Zimbrul Siret – Minerul Iacobeni Ciocăneşti 11-0
Florcontruct Pătrăuţi – Bucovina Bădeuţi 2-0
Bradul Putna – CS Gura Humorului 3-3
Avântul Todireşti – CSO Viitorul Liteni 7-2
CSM Dorna Vatra Dornei – Juventus II Fălticeni 1-2
Flacăra Roşie Udeşti – Rapid CFR Suceava 0-7
Cetatea II Suceava-Arbore – Unirea Boroaia 10-1

Etapa a II-a
CS Gura Humorului – Florconstruct Pătrăuţi 7-1
Foresta Moldoviţa – Bradul Putna 0-1
CS Juventus II Fălticeni – CSM Bucovina Rădăuţi 6-2
CSO Viitorul Liteni – CSM Dorna Vatra Dornei 3-3
Minerul Iacobeni-Ciocăneşti – Avântul Todireşti 0-3
Rapid CFR Suceava – Zimbrul Siret 2-0
Unirea Boroaia – Flacăra Roşie Udeşti 3-1
Bucovina Bădeuţi – AFC Cetatea II Suceava-Arbor0-7

După două etape, clasamentul arată astfel:

1. Cetatea II 2 2 0 0 17-1 6p
2. Rapid CFR 2 2 0 0 9-0 6
3. Avântul 2 2 0 0 10-2 6
4. Juventus II 2 2 0 0 8-3 6
5. CS G. Humorului 2 1 1 0 10-4 4
6. Bradul Putna 2 1 1 0 4-3 4
7. Zimbrul 2 1 0 1 11-2 3
8. CSM Bucov. Rădăuţi 2 1 0 1 4-6 3
9. Florcontruct 2 1 0 1 3-7 3
10. Unirea Boroaia 2 1 0 1 4-11 3
11. CSM Dorna V. Dornei 2 0 1 1 4-5 1
12. CSO Viitorul Liteni 2 0 1 1 5-10 1
13. Foresta Moldoviţa 2 0 0 2 0-3 0
14. Flacăra Roşie 2 0 0 2 1-10 0
15. Bucov. Bădeuţi 2 0 0 2 0-9 0
16. Minerul Iac. – Cioc. 2 0 0 2 0-11 0