vineri, 7 septembrie 2007

Dosar penal pentru un elev care a falsificat abonamentul TPL






• Acesta a scanat un abonament şi după ce l-a prelucrat pe calculator, l-a scos la o imprimantă color

Unui elev din municipiul Suceava i se va întocmi dosar penal pentru fals în acte, după ce acesta a fost prins circulând pe autobuzele de transport public în comun, cu un abonament TPL falsificat.
Directorul TPL, Darie Romaniuc, a precizat că acesta este primul caz de abonament falsificat descoperit anul acesta, pentru că în restul cazurilor, a fost vorba de o modificare a datei de valabilitate a abonamentelor, dar cel mai des, de o utilizare a unor abonamente de către alte persoane decât cele pentru care au fost eliberate.
“Am înaintat plângere la Poliţie, pentru fals în acte, pentru că nu mai e vorba doar de un fals grosolan, cu ştersături pe data de valabilitate a abonamentului sau o rescriere a acestuia, cu pixul, ci de un fals bine executat, prin scanarea unui abonament, prelucrarea acestuia pe calculator şi imprimarea sa la o imprimantă color”, a declarat Darie Romaniuc.
Un fenomen interesant constatat de conducerea TPL e cel al utilizării abonamentelor de către alte persoane decât cele pentru care a fost eliberat, cele mai numeroase cazuri de acest fel depistate până acum fiind cele în care sunt utilizate abonamente gratuite sau subvenţionate cu 50% de către Primăria Suceava.

0 comentarii: