vineri, 7 septembrie 2007

Homneac a fost drastic suspendat

Cetatea întâlneşte astăzi, de la ora 17.00, pe stadionul Areni formaţia Aerostar Bacău, într-un meci contând pentru etapa a III-a a Ligii a III-a. Fotbaliştii pregătiţi de Marian Pană abordează partida din postura de lideri şi este de aşteptat ca sucevenii să confirme forma bună arătată în acest debut de sezon. Dacă atacantul Ştefan Iordache va reveni pe gazon după accidentarea care l-a ţinut pe bară în ultimele săptămâni, Tudor Homneac(foto) va fi nevoit să urmărescă din tribună următoarele 4 meciuri ale Cetăţii. Fotbalistul revenit de la Jucentus Fălticeni la începutul acestui sezon a fost eliminat pentru lovirea adversarului în întâlnirea din runda precedentă de la Brăila, iar Comisia de Disciplină a FRF l-a suspendat pentru nu mai puţin de 4 meciuri. Despre Aerostar se ştie că este o echipă tânără, cel mai vârstnic echipier al băcăuanilor fiind fostul component al Forestei, Dinu Oniu. Vedeta Aerostarului este mijlocaşul Gabriel Petrea, fotbalist care a îmbrăcat şi tricoul Cetăţii în urmă cu doi ani. Dintre reprezentatele judeţului în eşalomul trei, cea mai dificilă misiune o are în această etapă Juventus Fălticeni, care va juca în deplasare la Politehnica Galaţi, pe terenul unei formaţii ce are ca obiectiv promovarea în Liga a II-a la finalul acestei ediţii de campionat. Rarăul Câmpulung Moldovenesc va primi pe teren propriu replica Laminorului Roman, iar elevii lui Relu Buliga şi-au propus să obţină astăzi prima victorie a sezonului.

0 comentarii: