vineri, 7 septembrie 2007

Lecţii de tăcere, la Piatra Tăieturii



Cînd buna mea prietenă de la cabana "Cătălina" m-a poftit la o călătorie spre Piatra Tăieturii, am şi sărit în maşină.

Lecţii de tăcere, la Piatra Tăieturii

Despre locul destinaţiei aflasem doar că era la vreo 30 de kilometri de Vatra Dornei, într-o comună mare, frumoasă şi cu oameni gospodari - Panaci, în care se ajunge uşor. Drumul este bun, asfaltat, iar aşezările prin care treci îţi arată chipul şi sufletul bucovineanului. Om bun, cald, aprig la muncă şi în lupta cu muntele, din care a tăiat şi drum spre Mănăstirea Piatra Tăieturii.

Lăsînd în urmă calea naţională, la lăcaşul de cult se ajunge după ce urci, pe drum forestier, vreo şapte kilometri, pe care, citadini fiind, i-am parcurs cu maşina. Oamenii locului s-au uitat lung după noi în timp ce turam motorul, ei ştiind că la loc de rugăciune mergi pe jos, ca în pelerinaj.

Drumul către schit urcă printre brazi uriaşi, care parcă ne dojeneau pentru zgomotul pe care l-am făcut chinuind maşina în lupta cu grohotişurile, şi tufe de zmeură, care şi-au retras capetele roşii a spaimă cînd au văzut străinii ce le-au tulburat liniştea. Cînd am ajuns la poarta mănăstirii, radiatorul scotea aburi. Bătrîna Mazda fierbea de furie, nu că am chinuit-o şi am obligat-o să înfrunte muntele cu noi în spate, ci pentru că tulburasem tihna unor locuri de o rară frumuseţe.

Mănastirea Piatra Tăieturii a fost ridicată în perioada interbelică de părintele Iosif Achirilei. Stareţul a reuşit să adune obşte în jurul schitului, dar a fost ucis de un sătean şi nu şi-a mai încheiat lucrarea. Lăcaşul a rămas pustiu pînă în urmă cu vreo 15 ani cînd, ascultînd o chemare divină, o familie de prin aşezările învecinate a lăsat în urmă cele lumeşti şi a urcat pe munte. La început, părinţii şi cei doi fii care au ales calea călugăriei nu au avut nimic în afară de dorinţa de a ridica lăcaşul de cult. Între timp, pe vîrful muntelui au apărut chilii şi o biserică, lîngă care este o cruce înaltă, ridicată pe borna ce marca, odinioară, hotarul cu imperiul austro-ungar. Alături de cruce este Peştera dorinţelor, păstrătoare a multor gînduri şi mărturisiri.

Rezemaţi de crucea ce separă Moldova de Ardeal, am văzut în depărtare munţii Rodnei, Rarăul şi Ceahlăul. Am simţim cum sufletele ni se lipesc de cer şi se umplu de o linişte în care puteai să-ţi asculţi gîndurile. N-aş mai fi plecat şi atunci am înţeles dorinţa sihaştrilor de a trăi departe de lume. Doar aşa poţi să te împaci cu tine, ca apoi să poţi fi alături şi de ceilalţi.

În pădurea de la Piatra Tăieturii a trăit în pustie şi bunul părinte Ilie Cleopa, despre care se spune că ajunsese să cunoască pînă şi graiul sălbăticiunilor. Şapte ani a trăit bunul părinte în pustnicie şi aşa a învăţat ce înseamnă jertfa şi răbdarea. Aşa s-a apropiat de oameni, care l-au căutat mereu, chiar şi după moarte, pentru bunătatea sa. "Mereu primeşti cu măsura cu care dăruieşti", ne-a spus unul dintre părinţii ce vieţuiesc la Mănăstirea Piatra Tăieturii, loc în care merită să ajungi măcar pentru a învăţa lecţia tăcerii.

0 comentarii: