joi, 13 septembrie 2007

Fotbal. Liga a III-a - Vineri se joacă etapa a V-a


Sport


Vineri, 14 septembrie, de la ora 17 este programată o nouă etapă în cadrul Ligii a III-a. În Seria I, acolo unde suntem reprezentaţi de 3 formaţii, Cetatea Suceava, Juventus Fălticeni şi CSM Rarăul, elevii lui Marian Pană au un start fulminant de campionat.

Derbiul etapei

Cetatea SuceavaCetatea Suceava – FC Willy Bacău
Cu 12 puncte şi un golaveraj de 17-0, Cetatea are cel mai bun atac din toate cele 6 serii ale celui de-al treilea eşalon valoric. În cadrul etapei a cincea, galben-albaştrii vor înfrunta pe Willy Bacău, echipă care în prima rundă a remizat 2-2 la Câmpulung Moldovenesc. ”Pinguinii” cum sunt supranumiţi băcăuanii ocupă locul 5 în clasamentul Seriei I .
Cetatea este favorită în acest joc atât prin prisma poziţiei din clasament cât şi în ceea ce priveşte valoarea loturilor dar privind locurile pe care le ocupă cele două echipe, meciul poate fi considerat derbiul etapei a V-a.
De la băcăuani trebuie remarcat golgheterul Giani Căpusă, care ani buni a evoluat în primul eşalon fotbalistic al ţării cu FCM Bacău şi portarul Tonghui a cărui parade nu de puţine ori, au făcut deliciul spectatorilor. Oapeţii vin la Suceava după o înfrângere greu de digerat, 1-3 pe teren propriu în derbiul oraşului cu Pambac Bacău şi cu siguranţă vor încerca să scoată maximum din partida de pe Areni. De partea cealaltă Cetatea are ocazia să se desprindă şi de Politehnica Galaţi, singura echipă care a arătat deocamdată că ar putea ţine pasul cu trupa lui Marian Pană şi Florin Cristescu. Gălăţenii vor evolua în această rundă, acasă, cu vecinii de la CF Brăila, o echipă care abia etapa trecută a predat „lanterna roşie” nou promovatei Buhorul Tg. Bujor. Partida dintre Cetatea Suceava şi Willy Bacău va fi arbitrată de o brigadă braşoveană, avându-l la centru pe Codruţ Nicoară, ajutat la cele două tuşe de Mariel Urs şi Florin Buduroi. Observatorul delegat pentru acest joc este nemţeanul Vasile Vamanu.

CSM Rarăul Câmpulung – Poli II Iaşi
CSM Rarăul Câmpulung Politehnica II Iaşi pare să fie în acest an piaza rea a echipelor sucevene. După ce a eliminat surprinzător pe Cetatea din Cupa României, ieşenii au învins cu 5-0 pe Juventus Fălticeni chiar pe terenul acestora, în etapa intermediară disputată marţi. Rarăul se află încă în căutarea primei victorii de la revenirea în Liga a III-a. În etapa a IV-a câmpulungenii au cedat destul de greu, pe final de meci, în faţa Oţelului II. Câmpulungenii lui Relu Buliga au şansa să revanşeze înfrângerile Cetăţii şi Juventusului, însă, în cazul unui nou insucces „apele se vor tulbura”.
Partida se va disputa pe stadionul „Rarăul” din Câmpulung Moldovenesc şi va fi arbitrată de o brigadă gălăţeană condusă de Viorel Cojocaru, asistenţii acestuia fiind Liviu Ciubotariu şi Nicoleta Chirilă. Arbitru de rezervă pentru acest joc este humoreanul Vasile Păduraru iar observator delagat, Teofil Iordachi (Vaslui).

Leonard Paşcani - Juventus Fălticeni
Juventus FalticeniStartul modest de campionat al elevilor lui Ovidiu Murariu, Bogdan Grosu şi Marius Lup ar putea fi ameliorat mâine cu prilejul meciului pe care fălticenenii îl vor disputa la Iaşi, în compania formaţiei NGM Leonard Paşcani. Andrei Aileni, Pantea şi ceilalţi fotbalişti ai Juventusului pot profita de faptul că NGM Leonard va juca la Iaşi întrucât nu au primit acceptul de a-şi disputa jocurile pe stadionul din Paşcani.
Victima din prima etapă a Cetăţii se află pe locul 17 al clasamentului, cu un singur punct şi 10 goluri primite. Oaspeţii pot părăsi zona din subsolul clasamentului dacă înving în partida de la Iaşi.
Partida dintre Leonard Paşcani şi Juventus Fălticeni va fi arbitrată de o brigadă din Brăila care îl va avea la centru pe Ionel Ivan iar la cele două margini Marius Brătianu şi Maricel Dragomir. Meciul se va juca pe stadionul „Tepro” din Iaşi iar observator delegat a fost numit Ion Rotaru din Galaţi.

Şeful Comisiei Judeţene de Arbitri Suceava, Gheorghe Ştefanovici va fi observatorul partidei contând pentru etapa a V-a din Seria I a Ligii a III-a dintre nou promovata FC Bârlad şi Ceahlăul II Piatra Neamţ.

0 comentarii: