luni, 26 noiembrie 2007

Diabetul, o boală care a crescut alarmant de mult în rândul sucevenilor


Sanatate



spital-urgentaNumărul sucevenilor cu diabet este într-o creştere alarmantă. Din raportările medicilor de familie în cadrul programului de monitorizare a stării de sănătate se constată un risc crescut de diabet zaharat non insulinodependent, urmat de boli cardiovasculare, cancer de sân şi cancer uterin, precizează ASP Suceava, în raportul privind persoanele care au fost la medic luna trecută.

În momentul de faţă, în judeţ sunt înregistraţi 20.055 de pacienţi, persoane care suferă de diabet zaharat sau riscă să facă această boală, respectiv cu dislipidemii (creşterea colesterolului şi a trigliceridelor peste limitele normale), obezitate, aflate în evidenţa ambulatoriului de specialitate de la nivelul Spitalului Judeţean Suceava. Numărul celor cu astfel de afecţiuni aproape că s-a dublat în ultima perioadă, după cum spune doctorul Gabriela Creţeanu, coordonatorul judeţean al Programului naţional de diabet şi boli nutriţie. Aceasta susţine că este o epidemie de diabet zaharat în judeţ şi nu ştie care va fi răspunsul oficialităţilor sau cum va putea susţine bugetul de stat această situaţie.

Medicul sucevean a mai menţionat că, din vară, de când populaţiei i s-a oferit posibilitatea de a-şi evalua gratuit starea de sănătate, adresabilitatea a crescut extrem de mult. Zilnic, între 10 şi 12 persoane sunt diagnosticate de medicii de familie cu diabet şi sunt orientate către ambulatoriul de specialitate pentru consultaţii şi tratament. Ele îngroaşă astfel rândurile celor deja bolnavi, veniţi aici cu programare, sau al celor internaţi în spital pentru diverse afecţiuni, dar care au indicaţii pentru a fi văzuţi de un diabetolog.

La această problemă se mai adaugă alta, criza de medici specialişti. Norma medicilor care lucrează în ambulator prevede consultarea a cel mult 70 de pacienţi pe zi, ceea ce înseamnă că la 20 de zile lucrătoare ar trebui văzuţi aproximativ 1400 de bolnavi. În realitate însă, pe la cabinetul de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean Suceava trec circa 2200 - 2400 de pacienţi. Coordonatorul judeţean al Programului naţional de diabet şi boli nutriţie menţionează că, nu există suficienţi specialişti şi nici postul liber nu a fost scos la concurs. La ambulatoriul de specialitate lucrează 4 medici prin rotaţie, dintre care doar unul cu normă întreagă. Aşadar, nu există o împărţire corectă a numărului de specialişti pe numărul de pacienţi consultaţi.

0 comentarii: