luni, 26 noiembrie 2007

Spaţii speciale în zona Prefecturii pentru camioanele cu buletine de vot


Actualitate



OnofreiPrefectura judeţului Suceava a demarcat duminică, o serie de spaţii speciale în zona din apropierea instituţiei pentru cinci camioane ce vor prelua buletinele de vot aduse la Birourile Judeţene Electorale şi le vor transporta apoi la Judecătoriile din judeţ. Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a declarat duminică, faptul că Jandarmeria a delimitat cu garduri mobile spaţiile destinate fiecărui camion care va fi însoţit de un reprezentant al Prefecturii.

„După ce procesele verbale ale secţiilor de votare vor fi centralizate de birourile electorale, toate materialele electorale vor fi strânse în saci şi depozitate în camionul arondat judecătoriei din zona localităţii respective”, a explicat Orest Onofrei. Acesta a arătat că fiecare Judecătorie va prelua, pentru depozitare, pe bază de proces verbal, toate materialele electorale.

0 comentarii: