marți, 20 noiembrie 2007

Numai în 5 cazuri instanţa a anulat amenzile aplicate de comisarii judeţeni de mediu


Actualitate



sefGMediu_ConstantinHarasimActivitatea Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava pentru anul 2007 a fost evaluată ca fiind una „bună” de către Garda Naţionala. La fel a fost evaluată şi activitatea managerială. Un argument îl constituie şi faptul că doar 5 dintre cele 253 de amenzi aplicate până în prezent de comisarii judeţeni de mediu au fost anulate de instanţă, după ce au fost contestate, procentul fiind de 1,9 la suta.

Şeful Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim a mai precizat că, în 10 cazuri amenzile au fost transformate în avertismente rămânând la capitolul sancţiuni.

Pentru că reglementările în baza cărora au fost amendate societăţile „Cetiniţa” şi „Macrosilva”, ambele din Putna, nu au fost explicite, amenzile în valoare de câte 30.000 lei pentru exploatarea maselor lemnoase fără autorizaţie au fost anulate de instanţa.Scăpate de plata amenzilor au fost şi Primăria Solca – sancţionată cu 1000 de lei pentru depozitări de deşeuri în locuri nepermise şi Direcţia Regională de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi Iaşi - amendată cu 30.000 de lei pentru că nu a urmărit respectarea normelor de mediu în ce priveşte colectarea deşeurilor de material lemnos.

Direcţia a încredinţat această lucrare altei firme dar a fost amendată, ca titular de contract. De asemenea, lui Ilie Gheorghe Zubaş din Rădăuţi i-a fost anulată amenda de 500 de lei aplicată de comisarii de mediu pentru depăşiri la noxele emise de maşina proprietate personală.

0 comentarii: