Biserica Domniţelor, fostul paraclis al Curţii Domneşti

''Desăvârşitul Vasile care sta de bună seamă a opta/Minune pe pământ, coroana nemuritorilor,/Căci despre el s-a dus până la marginile lumii,/Mult sgomotoasa faimă şi nici vremea nu o poate întuneca'', scria în martie 1643, la Iaşi, Atanasie Patelarios, cel care a fost în două rânduri patriarh al Constantinopolului. ''Desăvârşitul Vasile'' nu era altul decât Vasile Lupu(1634-1653), luminatul şi ambiţiosul domn al Ţării Moldovei. Pecetea îndelungatei sale domnii asupra Moldovei şi Sucevei a fost profundă, strălucirea de la Curtea Domnească şi avântul culturii, învăţământului, tipăriturilor şi artelor din vremea sa justificând în bună măsură versurile encomiastice ale fostului patriarh al Constantinopolului. Printre altele, Vasile Lupu a reconstruit Curtea Domnească de la Suceava, ctitorind şi un frumos paraclis in 1643, actuala biserică Sfântul Ioan Botezatorul, cunoscută şi sub numele de Biserica Domniţelor(a Coconilor, a Beizadelelor).

Biserica a fost pictată de ''coconii'' domnitorului şi ai boierilor moldoveni

Biserica Sfântul Ioan Botezatorul, cu arhitectura sa compacta şi armonioasă, cu clopotniţa integrată peretelui nord-vestic, şi cu ingenioasele decoraţii exterioare, este un ansamblu plin de farmec, situat la numai 40 de metri de fosta Curte Domnească, în zona centrală a Sucevei. Un uric în limba slavonă din 1569 arată că în locul paraclisului înălţat de Vasile Lupu exista pe vremea aceea o biserică cu acelaşi hram, Naşterea Sfântului Ioan Botezatorul, distrusă din motive necunoscute.
Accesul în sfântul lăcaş se face printr-o uşă în stil gotic de pe latura sudică, deasupra ei putând fi admirată pisania cu stema Moldovei. Interiorul e alcătuit din pronaos, naos şi sfântul altar, primele compartimente fiind desparţite formal de două coloane cu secţiune octogonală. Naosul, luminat de patru ferestre cu chenare gotice, are o boltă cu arcuri piezişe în stil moldovenesc, decorată la bază cu linii în relief şi briuri de piatră zimţată şi terminată cu un cilindru, influenţa barocului fiind destul de pregnantă.
Corpul bisericii este impodobit cu frumoase decoraţiuni exterioare: deasupra suportului de piatră este un brâu de zimţi cu muchii alungite, apoi, mai sus, obişnuitele firide alungite sunt înlocuite cu o mulţime de ferestre aparente, în stil gotic, iar în partea superioară, sub acoperiş, un rând de ocniţe. Un singur contrafort mic se află pe absida altarului, sub chenarul unei mici ferestre.
Turla liliputană, probabil cu dimensiunile cele mai reduse din nordul Moldovei, este aşezată pe o bază pătrată şi apoi pe una stelată, ambele decorate cu ocniţe mici. Exteriorul ei este foarte ingenios asamblat cu patru arcade suprapuse încastrate în adâncime şi cu altele patru în relief, de factură surprinzător de modernă, cu o esenţializare a formelor amintind de Brâncuşi. Acoperişul de sită este fragmentat, urmârind îndeaproape elementele sfântului lăcaş, fiind cuplat cu cel al clopotniţei, soluţie arhitectonică reuşită, care conferă un plus de armonie şi coeziune întregului grup monumental.
Sub acest paraclis al Curţii Domneşti se află o imensă pivniţă decorată cu fresce, lucru inedit pentru un aşezâmânt religios, uşa de acces în încăperile subterane fiind pe sub turnul-clopotniţă, masiv, cu deschideri în toate punctele cardinale.
În curte, o fostă cişmea cu un basorelief reprezentând doi ''coconi'' care ţin în mâini o cruce de mari dimensiuni, şi o ''fântână'' adâncă, dar fără apă, despre care se crede că era gura unui tunel care ducea la Cetatea de Scaun, dau un plus de frumuseţe şi pitoresc sfântului lăcaş.
Tradiţia orală afirmă că Biserica Domniţelor a fost pictată atât în interior cât şi în exterior de ''coconii'' domnitorului şi ai celorlalţi demnitari locali de la Curtea Domnească din Suceava, gest artistic unic în epoca Evului mediu, care denotă deschiderea, grija pentru educaţia tinerilor şi ideile novatoare de la curtea lui Vasile Lupu. In 1643, anul înălţării şi pictării bisericii Sfântul Ioan Botezatorul, copiii domnului aveau următoarele vârste: Ioan 18 ani, Maria 15 ani şi Ruxandra 10 ani. Pictura interioară a fost aproape complet deteriorată, singurele urme fiind vizibile în jurul ancadramentelor ferestrelor din pronaos, arabescurile unor motive florale ample fiind redate în culori sobre. La fel de distrusă este şi pictura exterioară, fiind abia descifrabile câteva fragmente de scene reprezentând balauri înaripaţi, mari vaze cu flori şi motive geometrice. Desenul stângaci, cu linii pregnante de culoare roşu-cărămiziu este o probă serioasă în favoarea ipotezei că frescele au fost executate de nişte copii sau adolescenţi, nu de vreun maestru al artei bisericeşti.
Jefuită şi incendiată în toamna anului 1650, de către tătari şi apoi de cazacii zaporojeni, deoarece Vasile Lupu nu era de acord cu căsătoria dintre fiica sa, domniţa Ruxandra, şi Timus Hmelniţki, fiul temutului hatman Bogdan Hmelniţki, Biserica Domniţelor a fost restaurată şi zugravită din nou în 1884, pe cheltuiala sucevenilor Gheorghe Drîmbei şi Dumitru Matasar(un negustor foarte bogat), apoi în anii 1924-1925, de către Comisia Monumentelor Istorice, sub conducerea arhitectului Horia Teodoru, şi în sfârşit, în anii din urmă, cu fonduri provenite de la Ministerul Culturii şi Cultelor.

Catapeteasma, o piesă de referinţă pentru barocul moldovenesc

O bună cunoscătoare a artei Evului mediu romanesc, Marina Ileana Sabados, observa pe bună dreptate încă din 1978, în ''Suceava-Anuarul Muzeului Judeţean'', că iconostasul de la această biserică este o remarcabilă operă de sculptură medievală, o piesă de referinţă pentru barocul moldovenesc din secolul al XVIII-lea.
''Tehnica în care este realizată sculptura catapeteasmei constituie una din principalele caracteristici ale . Este vorba despre o tehnică mixtă în care predomină relieful înalt, dând uneori sugestia de ronde-bosse-datorită faptului că alto-relieful este combinat cu traforul, ceea ce crează impresia de în lemn; alături de relieful înalt se mai folosesc basso-relieful şi chiar tehnica meplat (cu relief foarte puţin evidenţiat), fără ca aceste din urmă tehnici să se evidenţieze. Prin folosirea mai multor planuri de profunzime, se realizează un joc de umbre şi lumini, ceea ce conferă piesei o anumită picturalitate caracteristică stilului baroc, în general'', afirmă M.I. Sabados. Numeroasele motive decorative folosite, leul, vulturul, grifonul, şarpele cu cap de balaur, îngerii în zbor purtând coroana, cornul abundenţei, amfora, frunza de acant, frunza de viţă de vie şi ciorchinii de strugure, macii, spicul de grâu s.a., toate mesteşugite cu o rară artă a detaliului, precum şi ştiinţa compoziţiei fac din catapeteasma de la Biserica Beizadelelor o piesă de valoare din patrimoniul cultural naţional.
Un colectiv de arheologi condus de cunoscutul medievist Mircea D. Matei a efectuat în anii 1987-1989 săpături în incinta sfântului lăcaş, descoperind în partea de sud urmele unei impunatoare construcţii de zid, cea mai importantă construcţie de piatră (11,75X4,5 metri) după Curtea Domnească. Specialiştii au emis ipoteza foarte plauzibilă că aici se afla palatul primului mitropolit al Moldovei, Iosif I, şi al urmaşilor săi, până în prima jumătate a secolului al XVI-lea, când sediul Mitropoliei s-a mutat la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou. În această nouă perspectivă, mai mult ca sigur vechiul lăcaş, semnalat în uricul din 1569, era paraclisul primului palat mitropolitan.
Ctitorul paraclisului înălţat în 1643, Vasile Lupu, care se numea Lupu Coci înainte de a obţine domnia, provenea dintr-o familie din Macedonia stabilită în ţara Românească cu trei generaţii înainte de naşterea sa (în ultimul deceniu al secolului al XVI-lea), aşa cum a arătat cu argumente serioase istoricul Constantin Şerban, în cartea sa ''Vasile Lupu, Domn al Moldovei'', publicată în 1991 la editura Academiei Române.
Domnia sa a fost autoritară şi reformatoare în toate domeniile, de la economie, justiţie şi învăţământ până la biserică şi cultură.
Beneficiind de susţinerea şi sfaturile unor mari ierarhi şi cărturari ai vremii, mitropolitul Varlaam, autorul ''Cazaniei'', apărută tot în 1643, cronicarul Grigore Ureche, mitropolitul Kievului, Petru Movilă, ieromonahul Sofronie Pociaţki, fost rector al Colegiului din Kiev şi alţii, domnitorul Vasile Lupu a ctitorit, reconstruit şi înzestrat cu danii peste 40 de lăcaşuri de cult, cea mai renumită fiind fastuoasa biserică Trei Ierarhi din Iaşi. Tot el a înfiinţat primele tipografii din istoria Moldovei, la Iaşi şi Suceava, a deschis noi şcoli, a sprijinit tipărirea unor cărţi care au stat la baza dezvoltării culturii şi literaturii în limba română, a impulsionat dezvoltarea ştiinţei şi a creaţiei artistice (care a atins un nivel european în epoca sa), fapte cunoscute şi comentate favorabil la toate curţile mari ale vremii.
Drept urmare, acelaşi autor bizantin, Atanasie Patelarios, constata într-un limbaj preluat şi de ''domnii roşii'' din ultimele decenii ale secolului al XX-lea, că în Moldova lui Vasile Lupu venise veacul de aur: ''Veacul de aur de care ai auzit acuma e in hotarele Moldovei...''.