joi, 24 ianuarie 2008

PDL acuzat de liberali că face ecarisaj politic racolând membri cu vocaţia de trădători


Politica



PNL Suceava consideră că PDL se ocupă de „ecarisaj politic” pentru că prin atragerea în acest partid a unor membri ai altor partide „aduce în rândurile sale pe cei cu vocaţia de trădători”. Purtătorul de cuvânt al PNL Suceava, Vasile Mocanu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că prin racolarea de membri ai altor partide, PDL îşi dovedeşte menirea de „ecarisaj politic”, iar după ce adună în rândurile sale pe cei cu vocaţia de trădători, partidele rămân cu membrii veritabili.

Acesta a spus că PNL trebuie să-şi menţină rolul de garant al democraţiei fiind pus în situaţia de a se situa între cele două forţe desprinse din FSN.

Vicepreşedintele filialei judeţene a PNL, Mihai Aurel Steiciuc a susţinut recent, că PD-L nu are candidaţi de primar cu şanse de reuşită şi de aceea încearcă prin intimidare şi şantaj să-şi găsească oameni care să câştige. Acuzaţiile la adresa PD-L nu sunt singulare, conducerea PSD Suceava, exprimându-şi de asemenea nemulţumirea în această privinţă.

0 comentarii: