joi, 24 ianuarie 2008

Propunere pentru suprapunerea alegerilor locale şi parlamentare

Propunere pentru suprapunerea alegerilor locale şi parlamentare


Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD, Gavril Mîrza, a declarat că personal susţine ideea organizării alegerilor locale şi parlamentare la aceeaşi dată. Mîrza a spus că cele două scrutinuri ar trebui să se desfăşoare concomitent, cea mai potrivită dată fiind luna octombrie a.c. El consideră că acest lucru ar putea fi posibil prin modificarea Legii 215/2001 a administraţiei publice locale. „Aceeaşi opinie, privind suprapunerea alegerilor locale cu cele parlamentare au avut-o şi alte organizaţii ale PSD din Moldova, la întâlnirea pe care am avut-o la Iaşi cu conducerea partidului. Potrivit Legii 215 există prevederi potrivit cărora se poate schimba data alegerilor. Iar această lege poate fi modificată de Parlament”, a declarat liderul social democraţilor suceveni. Gavril Mîrza a precizat că suprapunerea alegerilor locale cu cele parlamentare ar însemna un efort financiar mai scăzut atât pentru partidele politice, cât şi pentru bugetul de stat. El spune că cei din conducerea PSD vor sintetiza opiniile filialelor acestui partid din întreaga ţară şi probabil că în discuţiile pe care le va avea cu reprezentanţii Guvernului va susţine această ideea de a organiza alegerile parlamentare şi locale în luna octombrie. „Până la această dată majoritatea organizaţiilor PSD susţin suprapunerea acestor alegeri”, a încheiat Mîrza. În ceea ce-l priveşte pe liderul PNL Suceava, Ion Lungu, acesta a declarat că suprapunerea alegerilor locale cu cele parlamentare ar fi o măsură sinucigaşă pentru liberali. Lungu a mai spus că o astfel de decizie ar bulversa electoratul, care nu ar mai şti cum să voteze. „Desfăşurarea celor două alegeri simultan ar fi o decizie nepotrivită şi pentru electorat. Şi asta pentru că este posibil ca votul să nu fie unul foarte corect”, consideră Ion Lungu

0 comentarii: