marți, 5 februarie 2008

Căşuneanu, subordonatul „duşmanului” Harasim



Situaţia neclară privind reorganizarea Gărzii Naţionale de Mediu şi, implicit, a celor două comisariate de la Suceava pare să îşi fi găsit o rezolvare. După ce, în noiembrie 2007, Guvernul a emis o hotărâre prin care se prevedea desfiinţarea celor opt comisariate regionale, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu Suceava a primit noua organigramă, întocmită în baza HG 1224/2007.

Din această organigramă reiese faptul că personalul Gărzii de Mediu Suceava va fi mai numeros, iar din echipa de comisari va face parte şi Adrian Căşuneanu. Prin această decizie, fostul şef al Comisariatului Regional Suceava devine subordonatul actualului şef al Comisariatului Judeţean Suceava, comisarul Constantin Harasim. Interesant este faptul că Adrian Căşuneanu se numără printre cei mai aspri critici ai comisarului şef Harasim, acesta, în repetate rânduri, acuzând lipsa de eficienţă a conducerii Comisariatului Judeţean Suceava.

Adrian Căşuneanu, aflat în concediu medical de la începutul lunii noiembrie 2007, susţine că îşi va ocupa postul de comisar în cadrul echipei de control al poluării şi habitatelor naturale „imediat ce se va încheia acest concediu medical”. Acesta nu a dorit însă să precizeze exact data la care va reveni la serviciu, preferând să afirme doar că se află „încă, în perioada de 120 de zile, maximum acceptat de lege pentru concediul medical al unui angajat”.

Despre Hotărârea de Guvern în baza căreia se reorganizează Garda Naţională de Mediu, Adrian Căşuneanu a declarat că, deşi nu a fost înştiinţat în mod oficial cu privire la noua organigramă a Comisariatului Judeţean Suceava, „e absurd să comentezi o lege”.

„Nu vreau să fac comentarii gratuite privind această hotărâre. Este un cadru legal şi trebuie respectat. Unde e lege, nu e tocmeală”, a adăugat comisarul Căşuneanu.

Echipă mai numeroasă pentru Garda de Mediu Suceava

Potrivit comisarului şef al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, echipa se va întregi cu încă cinci comisari, doi detaşaţi din Comisariatul General Bucureşti şi trei din cadrul fostului Comisariat Regional Suceava, cu încă un consilier juridic şi un birou financiar-contabil, format din trei persoane.

„Noua structură este mai flexibilă şi mai dinamică pentru că a crescut capacitatea de control a echipei, formată acum din 15 comisari, toţi comisarii funcţionând într-o structură unitară”, a explicat comisarul Harasim.

Acesta a precizat că noile prevederi legale se aplică începând cu 1 februarie, bugetul Comisariatelor judeţene urmând să fie definitivat.

0 comentarii: