marți, 18 decembrie 2007

Doi preşedinţi, un premier şi un episcop!

Preşedintele Ungariei, Solyom Laszlo, care, într-o anterioarã vizitã privatã prin Ardeal, o fãcea pe „turistul” şi „alpinistul”, escaladând o stâncã de prin judeţul Alba, cu nume anume, secuiesc, primit cu Imnul Ungariei şi cu steaguri în culorile roşualb- verde, este acum necãjit şi trist, din cale afarã, cã „nu existã o strategie naţionalã maghiarã”, pentru ca Ungaria sã devinã stat unitar.
Dintr-un interviu apãrut în publicaţia “Index”, reţinem supãrarea maghiarilor, mereu cu privirea pe Ardeal, pe articolul 1 din Constituţie, considerat ca un ghimpe în ochi, şi, mai ales, pe românii care stau în calea ideii ca Ungaria sã devinã stat naţional. Plângându-i pe „maghiarii fãrã graniţe”, nemulţumit, nevoie-mare, de inechitãţile la care-i supusã Ungaria în „marele imperiu al UE”, supãrat pe „tendinţele vecinilor de a-şi fi creat statul naţional”, el cugeta:

„În timp ce Slovacia este statul poporului slovac, iar România - cel al poporului român, Ungaria nu este statul maghiarilor, deoarece la noi, şi minoritãţile sunt considerate, în egalã mãsurã, creatoare de naţiune”. Înainte de a trece mai departe, l-am întreba: care minoritãţi? Care aproape cã nu mai existã în Ungaria? Câţi români-români au mai rãmas pe acolo? Aşadar, devine ridicol şi el, ca preşedinte, precum „scãuna şii” şi adepţii ţinutului Secuiesc, şi plânge pe umãrul statului nenaţional maghiar, cu jalea şi nostalgia la gândul neîmplinirii ungurimii ardelene, din cauza „naţiunii dominante”. Adicã, din cauza românilor! Sensibilitãţile maghiarimii sunt, zice el, într-o continuã creştere, iar de aici se ajunge la tensiuni.
„În toate ţãrile vecine - spune Solyom Laszlo - se desfãşoarã un proces de edificare a statului naţional, în sensul dat acestui concept în secolul al XIX-lea. Aceste state ar dori sã umple teritoriile din cadrul graniţelor lor cu naţiunea dominantã. Ungaria nu poate urma acest model, pe de o parte din cauza unor factori istorici, dar şi a dezmembrãrii populaţiei maghiare prin graniţele de stat”. Este cât se poate de clar unde bate preşedintele Ungariei. În aceastã privinţã, el se aflã pe aceeaşi lungime de undã cu fostul premier ungar, Viktor Orban, liderul FIDESZ, care, plimbân- du-se şi el nestingherit prin Ardeal, vituperând şi fãcând, peste tot, declaraţii antiromâneşti, fãrã a fi declarat „persona non grata”, în timp ce fãcea companie lui Tokes Laszlo, clama cât îl ţinea gura: „Cea mai importantã problemã a maghiarimii este autodeterminarea! (…). Maghiarii din Transilvania trebuie sã facã primul pas decisiv spre autonomie”. Mort şi el de grija „maghiarilor de peste graniţã”, cere Budapestei „sã sprijine aspiraţiile de autonomie ale minoritãţii maghiare” şi sã-şi asume „soarta celor 15 milioane de unguri, deoarece graniţele statului nu se suprapun cu cele ale naţiunii ungare”. Dupã cum vedeţi, Viktor Orban spune pe şleau cã autonomia teritorialã, deocamdatã sub forma ţinutului Secuiesc, deci o altã Regiune Autonomã Maghiarã, trebuie înfãptuitã „itt es most!”, în timp ce preşedintele Ungariei face referiri ceva mai voalate, dar uşor percepute şi înţelese şi ele de oricine.
Iar pentru a fi şi mai expliciţi, în privinţa amestecului abil în treburile interne ale României - cu toate cã Solyom Laszlo încearcã sã ne convingã cã a mâncat usturoi, dar gura nu-i miroase, anunţându-ne cã „el nu se amestecã” -, vom apela la un alt exemplu. Aducându- ne aminte de vremea în care, în acea vizitã neoficialã prin Ardeal, când trebuia sã se comporte ca un simplu cetãţean al Ungariei într-o ţarã strãina, dar ne jignea, ca români, la fiecare pas, din nou el cugeta: „Sunt foarte mândru de fraza pe care am rostit-o la Bistriţa: „Lãsaţi-mã sã-mi iubesc, în întregime, ceea ce a fost cândva patria noastrã comunã!”. Iar dacã preşedintele ungar aşeazã semnul egalitãţii între „comunitatea culturalã” şi „naţiune” şi declarã cã Tokes Laszlo este „reprezentantul legitim al maghiarilor”, ce ar mai fi, oare, de spus? A mai venit el, aici, în Ardeal, sã tulbure apele şi cu un alt prilej! De ce sã n-o facã acum şi de la Budapesta?
Şi dacã tot a venit vorba despre Tokes Laszlo, sã încercãm sã aflãm ce au comun, în privinţa episcopului de Piatra Craiului, preşedintele ungar, domnul Solyom Laszlo, şi cel român, domnul Traian Bãsescu. Dupã ce a aflat cã episcopul reformat a întrunit, depãşind cu mult aşteptãrile, numãrul de voturi necesare pentru Parlamentul Europei, graţie şi „generozitãţii” unor alegãtori români de prin Argeş, Botoşani, Brãila, Buzãu, Cãlãraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, preşedintele Traian Bãsescu s-a grãbit sã-l cheme, fugafuguţa, pe susţinãtorul înfocat al autonomiei teritoriale a ţinutului Secuiesc, sã-l pupe, adicã sã-l felicite, tocmai pe „reprezentantul legitim al maghiarimii din România”, cum se exprima, gând la gând, şi preşedintele Ungariei. Aducându-i elogii, Traian Bãsescu se alãturã, astfel, şi fostului premier ungar, Viktor Orban, campionul susţinerii episcopului în politica maghiaro-maghiarã. Înseamnã cã e de acord şi cu sloganul „Înapoi, patria de la 1918!”, cu deviza numitã „noul descãlecat” şi cu revizionismul, şovinismul, iredentismul şi extremismul maghiar. Or, toate acestea înseamnã federalizarea României!
Aplaudând, într-un fel, victoria lui Tokes Laszlo în faţa „nomenclaturiştilor maghiari”, cuprins subit de aceastã „iubire nefireascã, nocivã”, cum se exprima o colegã de breaslã, preşedintele român şi ştabimea de la guvernarea PNL-UDMR, prinsã în rãzboiul româno-român, chiar sã nu îşi dea seama ce ne aşteaptã? Preşedintelui român, care, prin Secuime fiind, promitea, nu cu multã vreme în urmã, cã va învãţa el ungureşte în faţa celor care refuzã, categoric, sã vorbeascã românã - limba oficialã de stat în ţara noastrã, sã nu-i fi spus, oare, nimic afirmaţia lui Solyom Laszlo referitoare la „partidele româneşti care nu-şi asumã rãspunderea”? Tocmai de aceea - spunea - „este nevoie în UE, de partide etnice maghiare!”. Iar „maghiarii sunt norocoşi cã trei reprezentanţi ai lor sunt în Parlamentul European”. Cu Gyorgy Frunda, care-i acum proaspãt preşedinte al Comisiei Juridice a Adunãrii Parlamentare a Consiliului Europei, patru! Ce canonadã vor mai declanşa ãştia acolo împotriva României, ieşind din dilema: „ţarã sau minoritatea maghiarã?”! Deoarece, sângele apã nu se face!

0 comentarii: