marți, 18 decembrie 2007

Ministrul Adomniţei a prezentat noul proiect de Legi ale Educaţiei


Invatamant



Adomnitei Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei a prezentat luni, noul proiect de Legi ale Educaţiei, eveniment ce s-a desfăşurat în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” şi unde au fost invitaţi preşedintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu-Tăriceanu, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Nicolae Văcăroiu şi Bogdan Olteanu, preşedinţii celor două Comisii de Învăţământ ale Parlamentului, Irinel Popescu şi Lia Olguţa Vasilescu, reprezentanţi ai sindicatelor din învăţământ, ai federaţiilor studenţeşti, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Ecaterina Andronescu. De asemenea, au fost invitaţi inspectorii şcolari generali şi rectorii universităţilor din România, organizaţii neguvernamentale, preşedinţi de partide parlamentare, mass-media.

Proiectul de legi a fost definitivat în acest an, sub coordonarea ministrului Educaţiei, Cristian Adomniţei, de către reprezentanţii MECT, ai sindicatelor şi ai comunităţii academice. Pachetul legislativ conţine Legea Învăţământului Preuniversitar, Legea Învăţământului Superior şi Statutul Personalului Didactic.

Proiectele se vor afla în dezbatere o lună, timp în care vor putea fi aduse sugestii şi amendamente. Acestea vor fi analizate, evaluate şi, după caz, integrate în proiect. După definitivare, proiectul va intra în dezbatere parlamentară, pentru a putea fi supus votului.

Pachetul legislativ poate fi accesat, începând de luni, 17 decembrie, pe site-ul MECT www.edu.ro.

0 comentarii: