duminică, 17 februarie 2008

Bilanţ la Poliţia Comunitară

Cîmpulung Moldovenesc
Ieri, Poliţia Comunitară Cîmpulung Moldovenesc a prezentat, într-un cadru festiv, bilanţul activităţii pe anul trecut. Reuniunea, la care au asistat oficiali locali şi şefi ai Poliţiei Comunitare din alte localităţi ale judeţului, s-a derulat la sala de conferinţe a unui hotel din centrul urbei şi a debutat cu o expoziţie de tehnică şi echipamente realizată cu participarea a două firme specializate. Directorul executiv al Poliţiei Comunitare, Marian Dumitrescu, a făcut o prezentare echilibrată a împlinirilor şi neajunsurilor din anul trecut. Partea negativă a bilanţului a indicat faptul că unii dintre poliţiştii comunitari încă au probleme de mentalitate, ţinută şi atitudine, că nu se descurcă prea bine la folosirea computerelor şi la limbile străine, dar şi faptul că nu întotdeauna se acordă poliţistului comunitar respectul şi sprijinul cuvenit în activitate, chiar şi de către unii funcţionari din localitate. Aspectele pozitive ale activităţii evidenţiate cu acest prilej au fost colaborarea excelentă cu Poliţia şi jandarmeria, comunicarea permanentă cu structuri similare din judeţ, numărul mare de activităţi de prevenire şi educative desfăşurate inclusiv în instituţii de învăţămînt, comunicarea din ce în ce mai bună cu cetăţenii şi implicarea unor agenţi în depistarea unor persoane certate cu legea, în situaţii limită. Activitatea desfăşurată şi eforturile de pregătire mai bună au avut parte de aprecieri şi din partea unor invitaţi, între care şeful Poliţiei municipiului, comisar Dan Zoltan Apopei şi primarul Gabriel Constantin Şerban. Edilul şef al Cîmpulungului a folosit de altfel prilejul festiv pentru a înmîna diplome de excelenţă pentru activitatea desfăşurată Poliţiei Comunitare, Poliţiei, Jandarmeriei şi pompierilor cîmpulungeni.

0 comentarii: