duminică, 17 februarie 2008

Primarul din Dolheşti, cercetat penal de poliţişti

Afaceri cu banul public. Primarul comunei Dolheşti, Petru Agafiţei, este cercetat penal de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Suceava pentru mai multe fapte comise în perioada 2003-2005.

Infracţiunile pentru care este cercetat Petru Agafiţei sunt de abuz în serviciu, fals şi înşelăciune. Potrivit unui raport al Curţii de Conturi Suceava, întocmit ca urmare a unui control de câteva săptămâni la Primăria din Dolheşti, Petru Agafiţei a comis mai multe nereguli şi abateri cu caracter financiar, fapte care au dus la prejudicierea bugetului local cu sume de bani care oscilează de la câţiva lei la câteva zeci de mii de lei.

Din raportul de control reiese că în Primăria din Dolheşti lucrurile se derulau într-un haos total, iar principalul responsabil este chiar primarul Petru Agafiţei.

Printre neregulile constatate se numără şi faptul că în evidenţa contabilă a Primăriei nu s-au înregistrat toate mijloacele fixe şi obiectivele de inventar. De asemenea, nu s-a putut stabili cu exactitate, din cauza lipsei documentelor aferente, dacă toate impozitele şi taxele locale încasate în cursul anului 2004 au fost depuse la Trezorerie.

Licitaţii la preţuri subevaluate

Nu au fost singurele abateri reţinute în sarcina lui Petru Agafiţei. Cu ocazia unei licitaţii organizate în 2003, Primăria Dolheşti a scos la licitaţie imobilele Magazinului Universal. Comisia de licitaţie, care l-a avut preşedinte chiar pe primar, a acceptat să închirieze doar suprafaţa de 300 mp din totalul de 1.800 mp. Şi lucrurile nu se termină aici. Printr-un referat înregistrat la Primărie, chiriaşul solicită retroactiv scutiri de la plata chiriei pentru perioada 11 septembrie 2003 - 15 decembrie 2004. Referatul a fost aprobat de primar, fapt ce a adus un prejudiciu la bugetul local de circa 6.300 de lei.

Concluziile trase de reprezentanţii Curţii de Conturi Suceava sunt clare.

„Răspunderea pentru subevaluarea preţului de pornire a licitaţiei cu 300 de lei/lună s-a reţinut în sarcina preşedintelui Comisie de licitaţie şi ordonatorului de credite care a semnat contractul de închiriere, respectiv Agafiţei Petru.

Răspunderea pentru scutirea la plată a chiriei s-a reţinut în sarcina primarului Agafiţei Petru”, se menţionează în raportul Curţii de Conturi.

Lucrări atribuite pe ochi frumoşi

Şirul faptelor care denotă bătaia de joc vizavi de cheltuirea banului public este însă mult mai lung. Pe raza comunei Dolheşti s-au executat o serie de lucrări de reabilitare a unor drumuri, costurile fiind estimate la circa 170.000 de lei.

Reprezentanţii Curţii de Conturi Suceava au stabilit că procesul verbal de recepţie a fost întocmit fictiv şi, în plus, nu a fost constituită garanţia de bună execuţie a lucrărilor.

Tot în acest caz, termenul de execuţie, iniţial de 12 luni, a fost depăşit, iar potrivit legii Primăria avea obligaţia să întocmească o notificare de prelungire a acestui termen.

Pentru că acest document nu există, reprezentanţii Curţii de Conturi au stabilit că primarul Petru Agafiţei şi contabilul Dumitru Pântea sunt vinovaţi că au acceptat să plătească de la bugetul local suma de 47.300 de lei.

Abateri de la legislaţie s-au descoperit şi la atribuirea contractelor de achiziţie publică.

În mai multe situaţii, diferite firme au primit dreptul de a executa lucrări în comună în urma unei selecţii de oferte, procedură care se aplică doar pentru contracte sub valoarea de 2.000 de euro. Aceste prevederi au fost încălcate cu bună ştiinţă, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul unor reparaţii efectuate la Căminul Cultural Dolheşti, şi pentru care s-a plătit suma de 60.000 de lei.

În dosar urmează să se realizeze o expertiză tehnică

Dosarul care-l priveşte pe primarul Petru Agafiţei a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, iar cercetările sunt efectuate în acest moment de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor. Aceştia au ca punct de plecare raportul Curţii de Conturi, iar pentru a clarifica întreg lanţul de nereguli de la Primăria Dolheşti vor comanda şi o expertiză tehnică, menită să stabilească cu exactitate prejudiciul adus pe primar bugetului de stat.

Primarul Petru Agafiţei nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere vizavi de acuzaţiile pentru care este cercetat.

0 comentarii: