duminică, 17 februarie 2008

Suceava, municipiul cu două centre administrative

Municipalitatea are în intenţie promovarea şi materializarea unui plan urbanistic zonal care să modifice faţa zonei centrale a capitalei de judeţ
Ieri, în sala de şedinţe a Consiliului Local, a fost organizată o şedinţă publică de dezbatere a Planului urbanistic zonal (PUZ) de amenajare a zonei centrale a municipiului Suceava. PUZ-ul respectivă consacră două centre administrative, respectiv cel al judeţului, în zona imobilului în care funcţionează Prefectura şi Consiliul Judeţean, precum şi cel municipal, care are ca obiective principale sediul Primăriei, Universitatea „Ştefan cel Mare” şi complexul de afaceri ce ar urma să se construiască pe locul actualului stadion „Areni”.

Ca element de noutate, a fost prezentată posibilitatea înfiinţării de parcări subterane pentru autoturisme. Este vorba despre o parcare cu 382 de locuri pe un amplasament din perimetrul stadionului, una de 126 de locuri în parcul „Vladimir Florea” din apropierea sediului primăriei, alta de 106 locuri lângă magazinul „Bucovina”, una de 160 de locuri la hotelul „Bucovina”, una de 190 de locuri în locul fântânii arteziene din centrul municipiului, una de 164 de locuri în zona Autogării şi ultima, de 105 locuri, pe actuala parcare din preajma Pieţei agroalimentare centrale.

Primarul Ion Lungu a declarat că, din punct de vedere urbanistic, amenajarea acestora este posibilă, menţionând, însă, că trebuie obţinute avizele necesare şi urmărit dacă circuitul reţelelor subterane este de natură să permită intervenţiile în cauză. Tot cu acest prilej, a fost discutată şi posibilitatea înfiinţării de parcări supraterane de reşedinţă în trei locaţii din arealul central, acestea însumând 312 de locuri. În acelaşi context, ar urma să fie introduse sensuri unice pe strada Mihai Viteazu, în zona Policlinicii şi pe strada Mărăşeşti, în dreptul blocului turn din Areni. Primarul Ion Lungu subliniat că acum este vorba despre un proiect, acesta urmând a fi supus dezbaterii şi aprobării Consiliului Local. „Este un pas important, deocamdată doar pentru zona centrală. Însă, în bugetul pe acest an avem sume consistente şi pentru Planul urbanistic general (PUG), dar şi pentru alte planuri urbanistice zonale. Astfel, după integrarea în strategia de urbanism, nu vor mai apărea interpretări şi situaţii contradictorii” a spus dl Lungu.

0 comentarii: