duminică, 2 martie 2008

CEDO a stabilit un precedent care da peste cap justitia romana , legat de taxarea actiunilor in instanta


logoprostor.jpgCEDO a dat acum cateva zile in cazul Beian vs. Romania, o hotarare
judecatoreasca, care este obligatorie pentru instantele de judecata
nationale si care, va constitui o cotitura decisiva ce va influenta
legislatia interna si Codul de Procedura Civila , care normeaza modul
de taxare a actiunilor judecatoresti promovate in materie civila dar
si comerciala.
Astfel, in cazul Beian vs. Romania, CEDO a constatat faptul ca, Aurel
Beian a introdus o actiune civila prin care a chemat in judecata
CEC-ul pentru a cere sa fie despagubit fata de banii pierduti in
afacerea FNI, insa nu a timbrat actiunea, demonstrand insa ca a depus
o cerere de scutire a platii taxei de timbru la Finante, cerere
motivata de faptul ca pur si simplu nu avea bani sa plateasca vreo 8
milioane de lei vechi cat insemna taxa judiciara de timbru.
Instanta de judecata i-a respins cererea ca netimbrata, netinand cont
de cererea de scutire depusa de petent la Finante, iar CEDO a
considerat ca in acest fel, accesul la justitie la si obtinerea
despagubirilor i-a fost nelegal barat, iar statul roman este vinovat
si a fost obligat sa-i plateasca daune de 10.000 euro.
Cazul in sine constituie un precedent extrem de interesant, intrucat,
sub umbrela acestei decizii data de CEDO, toti romanii care vor depune
actiuni in instanta si vor trimite la Finante cereri de scutire de la
plata taxei de timbru pe motiv ca nu au bani sa o achite [ si
majoritatii romanilor nu le va fi greu sa demonstreze ca nu au bani ]
, vor putea sa se judece practic pe gratis. Multi romani nu depuneau
actiuni in justitie de frica taxelor de timbru insa acum, aceasta
decizie le arata ca pot si merita sa incerce sa se judece fara plata
taxelor judiciare de timbru.
Ori, in conditiile actuale in care Justitia are grave probleme
financiare, care fac ca si citatiile in procese sa nu mai poata fi
trimise din lipsa banilor, aceasta decizie a CEDO poate sa semneze
falimentul financiar al Justitiei din Romania, care risca sa se
confrunte cu o avalansa de cereri de scutire de la plata taxelor
judiciare de timbru, care constituie sursa principala de venit si
finantare a activitatii Justitiei .
Mureşeanul Aurel Beian a învins în două rânduri statul român la
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în decurs de câteva
luni. Curtea de la Strasbourg a demonstrat încă o dată că justiţia
românească se încurcă în propriile legi.

Acum, statul este obligat, prin două decizii, să-i plătească
mureşeanului Aurel Beian 10.000 de euro. Poate suma nu este pe măsura
luptei pe care familia Beian a fost nevoită să o ducă ani de zile
pentru a-şi găsi dreptatea. Soţii Elena şi Aurel Beian se pot lăuda că
au creat, fără măcar să-şi dorească asta, o premieră juridică.

Prima decizie CEDO, pro­nun­­ţată în decembrie 2007, se referă la
nerecunoaşte­rea sta­gi­ului militar efectuat, în anii ‘50, în
brigă­zi­­le de mun­­­că ale statu­lui­ co­muni­st.­­ Cea­­­­laltă­­ –
pronunţată în urmă cu doar câteva zile – are în vedere încălcarea
dreptului la acces în justiţie, prin anularea de jurisdicţiile
naţionale a acţiunii introduse de familia Beian, pentru neplata taxei
de timbru, în condiţiile în care aceasta a cerut CEC restituirea
sumelor de bani pe care le-a investit la Fondul Naţional de
Investiţii. Familia Beian aşteaptă acum ca statul să-i achite cei
10.000 de euro câştigaţi la CEDO, plus majorările corespunzătoare.

Strigau că suntem „chiaburi şi duşmani ai poporului”

Lupta pentru dreptate a lui Aurel Beian a început în 1953, când avea
doar 21 de ani. Atunci i-a sosit sorocul să fie luat la oaste, dar,
pentru că tatăl său refuzase să intre în CAP, a fost încorporat în
brigăzile de muncă. Nu a depus jurământul, nu a purtat armă şi a
sfârşit ca „soldat neinstruit” – calificativ scris pe livret. „Mi-a
venit în ianuarie chemarea, nu în toamnă, ca la toţi ceilalţi.

Eram alături de alţi tineri de «origine nesănătoasă», militarii
obişnuiţi strigând după noi că suntem chiaburi şi duşmani ai
poporului”, ne-a declarat Aurel Beian. El a fost încorporat la
Timişoara, apoi plimbat pe la Arad, Sâmpetrul German, Buzău (în primul
an), anul următor la Ploieşti şi în al treilea an la Vatra Dornei. A
muncit din greu peste tot, la construcţia de tabere, depozite şi
clădiri pentru militari.

„Eram ca nişte batalioane disciplinare, unde n-aş putea spune că eram
trataţi chiar ca nişte sclavi, depinde însă cum te simţi. Nu mi-a fost
ruşi­ne să muncesc. Trebuia să treacă armata şi am acceptat acel
statut, ca atare nu mi-am făcut şi nici nu am creat probleme. Însă
niciodată nu mi-a plăcut să fiu discriminat”, ne-a mai spus cel care
acum se poate mândri cu două victorii răsunătoare la CEDO.

Arestat după ce i s-a înscenat un furt

În 1958, a fost arestat şi i s-a înscenat un furt, când lucra la
Întreprinderea de Gospodărie Locativă din Reghin. I s-a cerut să nu
revină la lucru până nu primeşte adeverinţă că tatăl său e înscris în
CAP. „Tata, care era la puşcărie când am fost încorporat, mi-a spus să
le transmit că, atunci când ne lasă să ne alegem preşedinte pe cine
vrem noi, se înscrie primul”, a declarat Aurel Beian, pe care
Tribunalul Târgu Mureş l-a condamnat că a furat din avutul obştesc.

Pedeapsa primită a fost un an de închisoare. A stat o lună şi a fost
eliberat, după ce înscenarea a fost dovedită. Cum era de aşteptat, nu
şi-a mai găsit loc de muncă în Reghin şi a fost nevoit să plece la
Hunedoara. Acolo s-a îmbolnăvit de TBC, fiind internat la sanatoriu în
Geoagiu-Băi, după care la Orăştie, pe şantier, a cunoscut-o pe Elena,
care i-a devenit soţie. În 1963 s-a întors, reabilitat, la Târgu
Mureş.

Veşnic nemulţumit de regimul comunist, Beian a participat şi la
Revoluţia din 1989, însă, după două zile s-a retras, scârbit de
„impostorii ce apăruseră ca ciupercile după ploaie”. În 1981, la
Combinatul Azomureş, unde a lucrat până la pensionare, a avut o
intervenţie virulentă la adresa conducerii de partid şi de stat,
într-o adunare generală a oamenilor muncii.

„Ca urmare, din 1981 până în 25 decembrie 1989, am fost urmăriţi, ne-a
fost ascultat telefonul şi nici măcar în celelalte ţări comuniste nu
puteam călători. Eu terminasem dreptul, însă nu am putut să fac o
carieră potrivit pregătirii. Băiatul nostru, cu greu acceptat în
armată după ce intrat la facultate, a fost făcut sublocotenent abia în
1990″, ne spune pe scurt Elena Beian povestea unei vieţi dure decise
de alţii.

Discriminat de lege

Imediat după apariţia Legii privind recunoaşterea şi acordarea unor
drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul
Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, Aurel
Beian a cerut Casei Judeţene de Pensii şi Asigurări Sociale Mureş să i
se acorde drepturile prevăzute în actul normativ. CAS recunoscuse
activitatea depusă de militarii din unităţile subordonate Direcţiei
Generale de Muncă ca fiind muncă forţată şi a instituit măsuri
reparatorii, printre care o indemnizaţie lunară, gratuitatea
tratamentului medical şi scutirea de la plata taxei radio-tv.

Lui Beian cererea i-a fost însă res­pinsă, pe motiv că nu-şi făcuse
stagiul militar într-o unitate subordonată DGM. „Legiuitorul a făcut o
discriminare între cei care au efectuat armata la muncă,
considerându-i ca atare doar pe cei subordonaţi DGM, nu şi pe cei ca
mine, care au fost subordonaţi unităţilor militare.

După ce a apărut legea şi casele de pensii au refuzat dosarele, mulţi
aflaţi în situaţia mea au contestat deciziile la Curţile de Apel din
ţară care, împreună cu instanţa supremă la care au făcut recurs, au
judecat în mod diferit aceeaşi speţă.

Unora care au efectuat stagiul militar prin muncă în cadrul unităţilor
militare subordonate armatei li s-a admis şi au sentinţă irevocabilă
că au dreptul la cele stipulate în lege, iar altora, ca mine, nu”, a
explicat mureşeanul, căruia Curtea de Apel Târgu Mureş în primă
instanţă i-a dat dreptate.

Cerere de revizuire

Apoi Casa de Pensii a câştigat recursul la Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie (ICCJ), care a retrimis dosarul Curţii de Apel Târgu Mureş,
un alt judecător dând o sentinţă exact pe dos. „CEDO s-a pronunţat,
afirmând clar discriminarea la care a fost supus soţul meu. După data
de 6 martie a.c., vom redeschide dosarul de revizuire, la aceeaşi
instanţă târgumureşeană”, a declarat Elena Beian, jurist de formaţie,
care l-a reprezentat pe Aurel Beian la Strasbourg.

„În cazul în speţă, trebuie constatat că ICCJ se află la originea
acestor divergenţe profunde şi persistente în timp. (…) În loc să-şi
îndeplinească rolul său, stabilind o interpretare de urmat, ICCJ a
devenit ea însăşi sursa nesiguranţei juridice, micşorând astfel
încrederea publicului în sistemul judiciar”, se arată în hotărârea
CEDO din 6 decembrie 2007.

»Am depus plângere la CEDO, în ianuarie 2003, şi pe 7 februarie 2008
am primit răspunsul Curţii, care a admis recursul, adică răpirea
dreptului de a fi judecaţi corect de instanţele din ţară
Aurel Beian

Ioana Maria Vlas, singurul arestat pentru prăbuşirea FNI

Ioana Maria Vlas este singura persoană care se află în arest pentru
megaescrocheria „FNI”. Ea a susţinut în mai multe rânduri că îşi
doreşte punerea în libertate, deoarece are nevoie să caute dovezi, „nu
pentru apărare, ci pentru stabilirea adevărului”. Ioana Maria Vlas a
invocat chiar două decizii prin care CEDO a condamnat Rusia şi Turcia
pentru menţinerea a doi inculpaţi în arest preventiv pe o perioadă
nejustificat de mare. În acest dosar, Vlas a fost condamnată iniţial
la 20 de ani de închisoare, iar după rejudecare a primit o pedeapsă de
13 ani de detenţie, în primă instanţă.

Şi-a pierdut averea

În urma prăbuşirii FNI, Aurel Beian şi-a vândut apartamentul din Târgu
Mureş cu 95 milioane de lei şi mai avea aproape 100 de milioane de
ridicat de la Fond, pentru a-şi plăti casa în care actualmente
locuieşte. Pe 13 decembrie 1999 şi 28 aprilie 2000, familia Beian a
achiziţionat titluri de participare la FNI. Pe 6 decembrie 1999, s-a
încheiat un contract de fidejusiune între FNI şi CEC, după care, pe 12
mai 2000, Aurel Beian s-a prezentat la birourile FNI pentru a-şi
răscumpăra titlurile, evaluate la 97.646.000 de lei vechi, însă FNI nu
i-a dat curs cererii.

Pe 25 aprilie 2001, păgubiţii au deschis la Tribunalul Mureş o
acţiune împotriva CEC, de restituire a sumei de 123.177.691 de lei,
reprezentând valoarea reactualizată a titlurilor de participare la
fond. Însă pe 23 mai li s-a solicitat să plătească taxa de timbru de
8.032.056 de lei (fixată după valoarea prejudiciului invocat), precum
şi timbre judiciare de 50.000 de lei. Păgubiţii au depus la
Administraţia Financiară o cerere de exonerare de la plata taxei de
timbru, făcând dovada veniturilor lor modeste, în valoare totală de
4,2 milioane de lei vechi, cerere respinsă. Aşa stând lucrurile,
Tribunalul a anulat acţiunea civilă a familiei Beian. „Am depus
plângere la CEDO, în ianuarie 2003, şi pe 7 februarie 2008 am primit
răspunsul Curţii, care a admis recursul, adică răpirea dreptului de a
fi judecaţi corect de instanţele din ţară”, a conchis Aurel Beian.

Sursa pozei: CEDO

0 comentarii: