duminică, 2 martie 2008

„Matriarhatul” din politica suceveană



Implicarea femeilor în politica suceveană a început să ia amploare în ultimii ani, după ce tot mai multe partide au început să promoveze în diverse funcţii, sau pe listele electorale, reprezentante ale sexului frumos.

Astfel se face că în momentul de faţă funcţii precum cele de deputat, primar sau viceprimar, director de instituţii sau preşedinte de organizaţii politice au fost obţinute de femei.

Iar aici putem aminti doar câteva exemple, precum Mirela Adomnicăi – deputat, Angela Zarojanu – preşedinte al Organizaţiei Municipale Suceava a PNL şi viceprimar al Sucevei, Cristina Iordăchel – fost director al Casei de Asigurări de Sănătate, Elena Oanea – şefă a Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava, Camelia Ignătescu – vicepreşedinte PC sau Stela Acatrinei – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava şi secerat al PRM.

Soţ şi soţie în politică

Există câteva cazuri în politica suceveană în care ambii soţi ai unei familii sunt implicaţi în activitatea unor partide, ajungându-se în situaţia în care femeile au reuşit să obţină funcţii politice mai importante decât cele deţinute de soţii lor. Susţinute mai mult sau mai puţin de către cei cu care îşi împart viaţa de zi cu zi, femeile au reuşit să-şi depăşească soţii din punct de vedere politic, în condiţiile în care în momentul de faţă deţin funcţii la nivel naţional în partidele în care activează.

În această situaţie se află Stela Acatrinei şi Camelia Ignătescu, membre ale PRM, respectiv PC, care au reuşit să obţină funcţii importante în structurile centrale ale celor două formaţiuni politice.

Astfel, dacă la nivel judeţean Stela Acatrinei se poate considera subalterna soţului ei, preşedintele PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei, nu acelaşi lucru se poate spune dacă se ia în considerate raportarea la funcţiile deţinute la nivel central. Şi asta deoarece Stela Acatrinei a obţinut în anul 2006 funcţia de secretar al PRM, ocupând practic o funcţie mai înaltă decât soţul ei, din punct de vedere politic.

Un caz asemănător este şi cel al conservatorilor Camelia şi Costel Ignătescu. Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PC Suceava, Costel Ignătescu, o are ca şefă politică pe soţia sa, Camelia Ignătescu, care deţine funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional al PC.

Gheorghe Acatrinei: „Nu am fost de acord să intre în politică”

Preşedintele PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei, mărturiseşte că personal nu a fost de acord cu intrarea soţiei lui în politică. El susţine că după ce a luat decizia de a se înscrie în partid, Stela Acatrinei a obţinut „aprobarea” Biroului Judeţean al PRM Suceava, şedinţă la care el s-a opus.

„De foarte multe ori am spus că peste mine nu se trece, dar în acest caz am fost înfrânt. Toţi membrii biroului au votat pentru primirea ei în PRM, singurul vot împotrivă fiind al meu. Şi mai mult, intrarea ei în PRM a fost apreciată şi la nivel central, aşa că nu am mai avut ce să fac”, spune Gheorghe Acatrinei.

Cu toate acestea, el susţine că în prezent s-a împăcat cu ideea prezenţei soţiei sale în PRM şi, mai mult, a declarat că nu este deranjat de faptul că Stela Acatrinei ocupă o funcţie la nivel central în cadrul acestui partid.

„Este o realizare pentru întreaga organizaţiei judeţeană a PRM Suceava. Din acest motiv nu sunt invidios, pentru că în primul rând este vorba despre prestigiul familiei noastre”, spune Acatrinei.

Stela Acatrinei ţinteşte preşedinţia Consiliului Judeţean Suceava

În ceea ce o priveşte pe Stela Acatrinei, activitatea politică din ultimii ani, dar şi funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava au determinat-o să aspire la mai mult. Astfel, ea ne-a declarat că îşi doreşte să candideze pentru preşedinţia CJ Suceava, funcţie pe care speră să o obţină, fie în situaţia în care va fi introdus votul uninominal, fie că se va merge pe actualul sistem, pe liste de candidaţi.

Stela Acatrinei susţine că a decis să intre în politică deoarece a dorit să „schimbe ceva” în acest domeniu.

„Soţul meu a fost surprins de decizia mea, spunând că este de ajuns să facă el politică. Până la urmă a acceptat, iar acum lucrăm împreună”, a declarat Stela Acatrinei, care a adăugat că deşi atât ea, cât şi soţul ei sunt în PRM, nu au prea mult timp la dispoziţie pentru a discuta despre politică.

Vicepreşedintele PC, avocat, lector universitar şi mamă a cinci copii

Faptul că are cinci copii, dar şi că practică avocatura şi predă la Universitatea Suceava, nu a împiedicat-o pe Camelia Ignătescu să stea departe de activitatea politică. Înscrisă de puţin timp în Partidul Conservator, ea a reuşit, la începutul acestui an, să fie aleasă în una dintre funcţiile de vicepreşedinte la nivel naţional al acestui partid.

Camelia Ignătescu mărturiseşte că a decis să intre în politică după ce soţul ei, Costel Ignătescu, a preluat funcţia de preşedinte al PC Suceava.

„Având această funcţie, soţul meu trebuia să fie plecat foarte mult de acasă, pentru a organiza filialele din judeţ. Şi am vrut să văd şi eu ce înseamnă munca de partid”, a declarat vicepreşedintele PC.

Camelia Ignătescu consideră că experienţa pe care a acumulat-o în domeniul avocaturii îi dă o serie de avantaje în politică, motiv pentru care consideră că va face faţă „cu brio” funcţiei politice pe care o deţine.

„În ceea ce-l priveşte pe soţul meu, nu există nici o problemă legată de funcţia pe care o am în cadrul PC. Ne sfătuim, însă numai la partid. Şi asta pentru că acasă nu mai avem timp. Este important să ne concentrăm asupra familiei, şi în special asupra celor cinci copii pe care îi avem”, a mai spus Camelia Ignătescu.

În ceea ce-l priveşte pe soţul acesteia, Costel Ignătescu ne-a declarat că personal apreciază activitatea pe care soţia sa o are în politică. Mai mult, el consideră că femeile ar trebui să fie implicate mai mult în politică, motiv pentru care „am fost foarte mulţumit că soţia mea şi-a exprimat opţiunea politică şi a decis să se înscrie în PC. Plus că fiind în familie, activitatea politică este mai uşoară şi mai plăcută”.

Sfaturi în probleme de imagine

Un alt cuplu cunoscut în politică este şi cel format din Marian Ionescu şi Cristina Iordăchel. Deşi în momentul de faţă, Marian Ionescu a renunţat la politică, declarându-se independent, soţia acestuia continuă să fie unul dintre cei mai vizibili membri ai PD-L, în condiţiile în care este purtătorul de cuvânt al acestei formaţiuni politice. De asemenea, ea ocupă şi funcţia de secretar executiv al Organizaţiei Judeţene a PD-L Suceava.

Cristina Iordăchel ne-a declarat că activitatea sa politică nu îl deranjează cu nimic pe soţul ei şi, mai mult, Marian Ionescu este cel care îi dă sfaturi.

„Mă susţine şi mă consiliază. Nu mă influenţează în opinii, dar îmi dă sfaturi în probleme ce ţin de imagine. Şi asta pentru că are mai multă experienţă decât mine, în condiţiile în care face politică din 1992 şi a candidat de trei ori pentru funcţia de primar al Sucevei”, a declarat Cristina Iordăchel, care a adăugat că din punct de vedere politic, Marian Ionescu îşi asumă rolul de observator.

În ceea ce-l priveşte pe Marian Ionescu, acesta ne-a declarat că momentan nu intenţionează să reintre în politică. „Sunt de acord că soţia mea face politică şi o las pe ea pentru că este mai tânără. Însă trebuie să spun că ne consiliem unul pe altul”, a spus Ionescu.

0 comentarii: