duminică, 2 martie 2008

Fotbal.Liga a III-a >> Joc şcoală între fotbaliştii Cetăţii


Sport



marian pana În timp ce celelalte echipe din Liga a III-a au debutat în returul de campionat, jucătorii Cetăţii Suceava au disputat doar un joc şcoală. După un meci arbitrat de antrenorul secund, Florin Cristescu, titularii s-au impus în final în faţa rezervelor cu scorul de 2-1.

Sub privirile preşedintelui Dumitru Moldovan şi ale atacantului Vasile Dicher, care este în continuare accidentat, jucătorii pregătiţi de Marian Pană au practicat un joc de vacanţă, cu puţine ocazii de poartă. La finalul primei reprize, cele două echipe se aflau la egalitate, scor 1-1, golurile fiind înscrise de Caragea şi Tomaz. În partea a doua a jocului, singurele momente interesante din meci au fost execuţiile lui Celpan, care l-au pus în câteva rânduri în dificultate pe Roheţki. În rest, greşeli copilăreşti, în special din partea juniorilor, şi un singur gol marcat de brazilianul Tomaz.

“Din punctul meu de vedere, nu a fost un meci reuşit. În condiţiile acestea este foarte greu să îi motivezi pe jucători să îşi dea silinţa şi să evolueze la potenţialul maxim. Preferam să jucăm un meci oficial. Competiţia îţi dă alt tonus, motivaţia este alta”, a declarat antrenorul Marian Pană.

Pentru titulari au evoluat: V. Gheorghe – Ungureanu, Bernard, Nicolau, Halip, Apetri, Onciu, Celpan, Leuciuc, Tomaz şi Homneac. Echipa adversă a fost completată cu juniorii clubului şi a jucat în următoarea formulă: Roheţki – Breniuc, Pâslar, Golofca, Moldovan, Stănescu, Cojenel, A. Ailenei, Grămadă, Lupu şi Caragea.

La finalul partidei, Marian Pană a recunoscut că, după Pandele, Colban şi Dicher, în ultimul timp şi Tudor Homneac pare să se resimtă după antrenamentele din această iarnă. “Homneac resimte dureri la spate. Până acum a fost şi o perioadă urâtă cu antrenamente în condiţii proaste. Nu avem încotro. E un an de sacrificiu pentru noi. De la vară vom pune toate lucrurile la punct”, a încheiat tehnicianul Cetăţii.

0 comentarii: