joi, 13 decembrie 2007

Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” supărat foc că realizarea noului campus este considerată un capriciu


Invatamant



Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. Adrian GraurRectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. Adrian Graur, şi-a exprimat miercuri, nemulţumirea faţă de un articol apărut luni, în Săptămâna Financiară, potrivit căruia cele 30 de hectare de teren transferate universităţii pentru construirea noului campus au fost „rupte” de la cercetarea agricolă „pentru un capriciu al Universităţii”. De asemenea, semnatarul articolului pune sub semnul îndoielii că universitatea va avea „susţinere financiară”, pentru acest proiect.

Adrian Graur consideră că articolul respectiv încalcă deontologia profesională, nefiind consultate toate părţile implicate, că nu este suficient documentat şi că a fost realizat într-o „manieră insinuantă”: „Este un articol făcut de neprofesionişti. Vom da replică şi dacă nu o vor publica o vom transmite tuturor ziarelor centrale. Se doreşte a arunca cu noroi în activitatea unor instituţii, fiindcă e vorba de transferul unor terenuri din administraţia unei instituţii de stat la altă instituţie de stat. Nu se pune problema folosirii terenului numai pentru apartamente şi case ale corpului didactic. Noi avem în derulare PUZ-ul, care poate fi consultat de orice ziarist. Iar în ce priveşte resursele financiare, noi anul acesta am primit 9 milioane de euro şi nu sunt motive ca în anii următori acest volum al finanţării să scadă”, a declarat rectorul universităţii”.

Cât despre calculul făcut, în articolul menţionat, cu privire la suprafaţa care revine unui singur student, de 23 mp, mult mai mare ca în ţările UE unde sunt 5 mp pe student, rectorul Graur a precizat că s-a împărţit numărul de hectare la cei 13000 de studenţi, neluându-se în considerare că cea mai mare parte din teren va reveni parcului dendrologic, care va deveni „un important factor de igienizare a aerului din zona municipiului”.

„Apreciem că datorită unei insuficiente documentări a redactorului dvs., Universitatea Suceava a fost pusă într-o ipostază oarecum neplăcută, îndeosebi prin includerea ei în rândul unor instituţii care ar fi beneficiat de proiecte legislative incorecte, proiecte ce ar avea la bază interesul unor grupuri restrânse”, conchide Adrian Graur, în dreptul la replică adresat.

Cele 30 de hectare, aflate în proprietatea statului, au fost transferate din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole, în portofoliul Universităţii „Ştefan cel Mare”. În noul campus, se vor construi noi spatii de învăţământ şi de cazare, laboratoare şi centre de cercetare, o bază sportivă, o Casă a Tineretului.

1 comentarii:

Anonim spunea...

si cu locuintele cum ramane?