marți, 26 februarie 2008

Mîrza susţine că primarii PSD atraşi de PD-L au fost plătiţi cu 20-30.000 de euro



Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Gavril Mîrza, solicită organelor statului să se autosesizeze în legătură cu modul în care PD-L i-a atras pe unii primari PSD folosind sume de bani. Mîrza a declarat că are informaţii potrivit cărora democrat-liberalii ar fi plătit între 20.000 şi 30.000 de euro pe cap de primar, bani care urmează a fi folosiţi în special în campania electorală pentru alegerile locale, unde primari actuali PSD vor candida pentru PD-L. Liderul judeţean al social democraţilor acuză PD-L că a făcut şi face în continuare „presiuni enorme” prin şefii instituţiilor deconcentrate asupra primarilor social-democraţi pentru a trece „aproape cu forţa” la democrat-liberali. „Se fac presiuni enorme asupra unor primari ai PSD pentru a fi trecuţi la PD-L aproape cu forţa. Este incredibil. Şi ceva şi mai îngrozitor- şi aici poate organele statului trebuie să autosesizeze- oamenii sunt ademeniţi cu bani. Îmi pun întrebarea, de unde au bani? Răspunsul îl putem afla tot foarte simplu. De acolo de unde au fost bani şi pentru campania de la europarlamentare, unde a fost risipă şi ne duce mintea şi la alte categorii pentru că se aude printre silvicultori că sunt forţaţi să facă anumite acţiuni politice”, a spus Mîrza. Preşedintele PSD Suceava a ţinut să infirme faptul că este părăsit de oameni precizând că puţinele plecări din partid nu au afectat soliditatea organizaţiei. „Am văzut o declaraţie a numitului Flutur Gheorghe, care spune că sunt părăsit de oameni. Lucru nereal. El trăieşte probabil sentimentele de groază de când acea echipă DA s-a desfăcut în bucăţi, când domnia sa era alături de Capră, de Brânduşel pe toate panourile şi s-a văzut părăsit până şi de Brînduşel şi de Capră şi de alţii”, a precizat preşedintele PSD Suceava.

0 comentarii: