vineri, 14 decembrie 2007

Festival internaţional pentru copii, la Cîmpulung Moldovenesc


Centrul Şcolar Cîmpulung Moldovenesc şi-a anunţat intenţia de a organiza în luna decembrie prima ediţie a Festivalului internaţional de creaţie pentru copii.

Ideea aparţine psihologului Simona Ciuvercă şi s-a născut din observarea faptului că în instituţia de învăţămînt ce are ca grup ţintă copiii cu deficienţe uşoare de intelect există foarte mulţi copii talentaţi, care creează şi dansează, dar nu beneficiază de promovarea necesară pentru a dezvolta o carieră pe baza talentului lor şi uneori sînt chiar stigmatizaţi. Festivalul are ca scop chiar promovarea acestor copii talentaţi cu dizabilităţi din Cîmpulung Moldovenesc, iar beneficiarii acestui proiect vor fi 100 de copii şi, indirect, comunitatea locală, părinţii copiilor şi cadrele didactice de la şcoala menţionată. La manifestare, care va avea loc în a doua jumătate a lunii decembrie, au fost invitaţi şi participanţi voluntari din Coreea, Italia, SUA, Republica Moldova, Ucraina şi Azerbaidjan. Organizatorii se bazează numai pe resurse financiare locale şi pe sprijinul voluntarilor. În cadrul manifestării vor fi realizate parteneriate cu instituţii interesate în promovarea copiilor talentaţi, realizarea unei campanii de promovare a talentelor dintre copiii cu dizabilităţi, o tabără internaţională de creaţie, dar şi spectacolul "În întîmpinarea lui Moş Crăciun". Nu mai puţin interesantă este şi intenţia organizatorilor de a realiza o expoziţie cu vînzare, intitulată "Am creat pentru Moş Crăciun", în cadrul căreia vor fi expuse decoraţiuni de iarnă realizate de participanţii la tabără. Coordonatorul proiectului, Simona Ciuvercă, ne-a mai spus că fondurile obţinute din vînzarea acestor produse vor fi utilizate pentru amenajarea unui nou local.

0 comentarii: