vineri, 14 decembrie 2007

Lungu acuză PSD că forţează adoptarea amendamentelor la buget

Lungu acuză PSD că forţează adoptarea amendamentelor la buget


Preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Ion Lungu, îi acuză pe social democraţi că vor să introducă prin forţă şi intimidare amendamentele la bugetul pe 2008 al municipiului Suceava. Lungu a făcut referire la declaraţiile preşedintelui organizaţiei municipale Suceava a PSD, consilierul local Virginel Iordache, care a ameninţat că aleşii social democraţi nu vor vota bugetul pe anul viitor dacă nu le vor fi aprobate amendamentele care se referă în special la alocarea de fonduri pentru repararea unor străzi. Mai mult, Iordache a spus că aleşii PSD vor părăsi sala de şedinţe în semn de protest. „Nu pot să fiu de acord cu această încercare de intimidare prin forţă că dacă nu se aprobă amendamentele lor părăsesc sala. Docamdată primăria are un primar, are un aparat de specialitate, are cine face bugetul. Apoi este atributul primarului să propună bugetul în Consiliul Local. Sigur ei pot veni cu amendamente dar nu putem merge pe un buget al PSD-ului. Ei au guvernat patru ani de zile în municipiu şi s-a văzut ce s-a făcut. Eu zic să aibă răbdare să finalizăm şi noi mandatul şi cei care vor decide vor fi cetăţenii municipiului Suceava”, a declarat Lungu. El a adăugat că bugetul Sucevei pe 2008 este bine fundamentat arătând că pentru reparaţii străzi sunt prinse sume mai mari ca cele din anii anteriori. „Eu zic că am făcut un buget destul de bine fundamentat. Avem sume destul de importante prinse la reparatul străzilor dar fiecare amedament se discută, este binevenit acolo unde sunt scăpări ale executivului”, a mai spus primarul.

0 comentarii: