joi, 7 februarie 2008

Abonamentele gratuite pentru pensionari, distribuite de astăzi



Pensionarii suceveni care nu încasează pensii mai mari de 10 milioane de lei vechi pot solicita de astăzi să primească abonamente gratuite pe una din liniile de transport în comun ale TPL.
Această facilitate, care le-a fost acordată prin decizia Consiliului Local Suceava, în şedinţa din luna ianuarie, va fi pusă în aplicare cu aproximativ o săptămână mai devreme faţă de termenul preconizat iniţial, din cauza numărului mare de solicitări care au venit de atunci.
“Chiar din prima zi în care s-a anunţat că pensionarii vor circula gratuit cu autobuzele, au venit cu zecile la noi. De atunci tot vin şi ne cer abonamente, încât, deşi intenţionam să le oferim de pe 15 februarie, le vom da chiar de astăzi, imediat ce ne vor veni de la Bucureşti, unde au fost tipărite”, a declarat, dimineaţă, administratorul TPL, Darie Romaniuc.
Practic, abonamentele vor fi distribuite de astăzi după amiază şi va continua mâine, în intervalul 07.30- 15.30, la trei ghişee TPL – cel din staţia Centru, cel din staţia Obcini şi în spaţiul deţinut de TPL în spatele Hotelului Central, de pe strada Meseriaşilor.
La solicitarea primarului Ion Lungu, cele trei puncte de distribuire a abonamentelor TPL gratuite vor fi deschise şi în cursul zilei de sâmbătă, iar, dacă aglomeraţia va fi prea mare, acestea vor rămâne deschise şi duminică, urmând ca de luni lucrurile să decurgă după programul normal.
Conform estimărilor făcute, aproximativ 22.000 de pensionari suceveni vor beneficia de abonamente gratuite. Acestea vor avea o valabilitate de 6 luni, iar pentru eliberarea lor este necesară prezentarea buletinului de identitate, a talonului de pensie şi o fotografie tip buletin.

0 comentarii: