joi, 7 februarie 2008

Poliţiştii pleacă la vânătoare de „piraţi”



Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava îşi va trimite subordonaţii la vânătoare de „piraţi”, în cadrul unei acţiuni de amploare menite să ducă la eradicarea transportului ilegal de persoane.

În acest sens, în cursul zilei de astăzi, mai marii Poliţiei se vor întâlni cu reprezentanţi din cadrul Autorităţii Rutiere Române, Gărzii Financiare, Direcţiei Finanţelor Publice, Inspectoratului Teritorial de Muncă şi al Primăriei Suceava, urmând a pune la cale o serie de controale fulger şi a stabili misiunea fiecărei instituţii în parte în cadrul acţiunii.

Totodată, în urma întâlnirii de astăzi, reprezentanţii instituţiilor mai sus enumerate vor discuta despre eficientizarea actului de control prin constituirea unor echipe mixte, precum şi iniţierea unor campanii de informare de informare a cetăţenilor asupra riscurilor la care se expun atunci când se urcă în maşinile transportatorilor ilegali.

„Multe dintre maşini au serioase probleme tehnice, şoferii nu deţin asigurare de persoane sau de bagaje şi nu sunt atestaţi pentru transportul de persoane. Aceşti transportatori ilegali nu au controalele psihologice periodice, de cele mai multe ori sunt obosiţi, nervoşi şi dau dovadă de teribilism în trafic. Singura atenţie o dau câştigurilor lor, cu o lipsă de responsabilitate gravă faţă de viaţa şi securitatea pasagerilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Alin Botezatu.

0 comentarii: