vineri, 25 ianuarie 2008

Echipa senatorului Gheorghe Flutur a început să dea rateuri consistente


Politica



Ionut K_sechestrat Un tânăr, din Suceava, care nici nu a împlinit 18 ani, Ionuţ Kuna a devenit peste noapte, o noapte petrecută în sediul PD, spaţiu aflat în proprietatea PSD, o mică vedetă locală. Tânărul Kuna a fost prezent pe toate canalele mass-media locale şi centrale ca urmare a unei înscenări de-a dreptul penibile a celor de la PD-L Suceava, care cu orice preţ doresc să dea în PSD chiar şi când lucrul acesta nu se impune.

Pe scurt, povestea elevului Kuna e simplă. El intră în sediul PD din zona centrală a municipiului reşedinţă, în după amiaza zilei de marţi, stă de vorbă cu secretara până spre seară după care secretara pleacă iar Kuna rămâne, cică, să păzească sediul. Sediul care nu este al PD, conform actelor, dar sediu în care PD a fost tolerat de PSD atâta timp cât lider a fost Eugen Uricec. Cei de la PD, partid care între timp se chinuiesc să se înregistreze cub denumirea de PD-L după ce a fuzionat cu PLD, susţin, mai mult sau mai puţin motivat că au tot dreptul să rămână în acel spaţiu.

De ce face PD-L treaba asta e uşor de explicat: pentru că aşa a hotărât liderul judeţean al PD-L, senatorul Gheorghe Flutur. Dar de ce rămâne tânărul Kuna aici? De ce nu închide secretara sediul? De ce nu anunţă pe cineva din conducerea PD-L că a rămas aici şi că vrea să plece acasă? Prea multe de ce-uri care au condus presa, prezentă a doua zi la uşa sediului, la concluzia că de fapt este vorba despre o înscenare de „doi lei”. Dialogul purtat cu elev a scos la iveală un lucru de-a dreptul stupefiant: uşa sediului a fost tot timpul deschisă pentru el. Ba mai mult se ştia de prezenţa sa acolo şi a fost „încurajat” să rămână şi să se dea drept „martir”, printre aşa zişii „susţinători” numărându-se şi membri din conducerea judeţeană a partidului. Deocamdată însă nimeni nu-şi asuma gestul de încurajare al minorului, însă surse din partid ne-au spus că se ştie exact cine a fost „capul” întregii operaţiuni.

PDL Privită de pe margine şi fără patimă, povestea poate părea hilară. Închipuiţi-vă un elev, care, în loc să meargă la şcoală, pierde o noapte şi o zi în sediul PD. Mai mult, nici măcar nu este membru al partidului, ci doar un simpatizant, aşa cum de altfel a recunoscut de faţă cu toată presa locală. Acel elev se vrea a fi, fără să ştie el prea mult despre ce e vorba, un fel de „sechestrat” în sediul PD. Această ştire, dacă ar fi fost reală trebuia să aducă grave prejudicii PSD. Nu e posibil să laşi un copil să stea o noapte şi o zi închis între patru pereţi. Numai că lucrurile stau cu totul altfel. Nimeni din conducerea PD-L nu s-a sesizat cu privire la acest „sechestrat”. Pentru că nu era. Nimeni nu a chemat pe cineva de la PSD să vină să deschidă uşa. După ce am analizat cazul am câteva întrebări la care cu siguranţă nu prea vor exista răspunsuri de bun simţ. Iată-le care sunt:

1. Ştiau părinţii copilului de prezenţa lui în sediul PD? Şi dacă da, de ce nu au anunţat Poliţia cu privire la sechestrarea sa acolo?
2. De ce a trebuit ca un elev să piardă o zi de şcoală pentru a păzi un sediu din care liderii judeţeni au afirmat că au preluat documentele care contau?
3. De ce tânărul Kuna nu a plecat din sediu, miercuri dimineaţă, când cei de la PSD l-au rugat să o facă pentru că aveau de gând să închidă şi să plece la o întâlnire de la Iaşi cu liderii de la centru?
4. De ce prim-vicepreşedintele PD-L, avocatul Radu Ursu nu a făcut demersuri pentru „eliberarea” pretinsului sechestrat ci s-a apucat să redacteze plângeri penale pentru ceea ce PD-L consideră a fi sechestru? (De altfel modul în care a acţionat Ursu va face subiectul unui alt material-n.r.)
5. De ce purtătorul de cuvânt al PD-L, deputatul Romică Andreica s-a grăbit să anunţe mass-media cu privire la o adevărată „bombă de presă” deşi ştia foarte bine care este realitatea şi că totul e o înscenare ieftină?
6. Ştia senatorul Gheorghe Flutur de acest demers penibil al subordonaţilor săi pe linie politică?



Colac peste ...invenţia PD-Listă, a fost prezent la sediul PSD şi un echipaj al Poliţiei Suceava care a plecat după câteva minute, râzând şi declarând că nu e nimic acolo. Poliţiştii, după ce au văzut cum stau lucrurile au plecat fără să facă nici măcar un proces verbal. Şi asta pentru că lucrurile erau foarte clare – pe Ionuţ Kuna nu-l ţinea nimeni de la PSD cu forţa în sediul PD. Sunt convins că cei care i-au interzis să plece, încercând să simuleze un sechestru au fost de la PD.

Nu ştiu cum ar trebui sancţionaţi cei care i-au interzis lui Ionuţ să plece din sediu sau l-au încurajat să rămână acolo. Ştiu însă că lui Ionuţ i s-a oferit cel mai josnic exemplu de cum înţeleg oamenii senatorului Gheorghe Flutur să facă politică. Cu minciuna pe post de stindard şi cu prefăcătoria pe post de virtute. E păcat că Gheorghe Flutur nu ia măsuri şi nu-şi cere scuze în mod public pentru acest adevărat atentat la bunul simţ al opiniei publice şi la normele de morală. Mi-aduc aminte discursurile domnului Flutur atunci când a plecat din PNL şi ce clama pe toate drumurile: că doreşte dreptate, adevăr şi o nouă clasă politică. Dacă această clasă politică e formată din oameni care în loc să promoveze proiecte pentru a atrage fonduri externe se chinuieşte să inventeze şantaje ieftine, atunci e foarte grav. Şi mi se va părea şi mai grav dacă părinţii copilului vor tolera acest mod de a-şi petrece timpul liber fiul lor. Iar dacă Gheorghe Flutur nu rezolvă imediat ecuaţia moralei în PD-L va fi şi mai grav pentru demersul de curăţire al clasei politice pe care l-a început şi al cărei exponent se doreşte a fi. Nu are nevoie senatorul Flutur de asemenea manifestări de obedienţă din partea membrilor PD-L pentru a face treabă şi nici nu va câştiga ceva în lupta sa cu PSD dacă nu va lua urgent atitudine.

0 comentarii: