vineri, 11 ianuarie 2008

Fabrica austriacă de PAL de la Rădăuţi şi-a început activitatea


Economie



Grupul austriac EGGER, producător de plăci din material lemnos anunţă că a demarat producţia la fabrica sa din Rădăuţi, investiţie ce se ridică la 210 milioane de euro, şi care a demarat în octombrie 2006. De la Rădăuţi, EGGER îşi va distribui produsele pe piaţa românească şi le va exporta către alte ţări.

Tehnologia constă în cele mai noi utilaje realizate, printre altele, de Siempelkamp, astfel, fabrica EGGER din Rădăuţi este una din cele mai moderne fabrici de prelucrare a lemnului din lume. „Suntem deosebit de mândri că am reuşit să ne respectăm planurile iniţiale. Multe lucruri se datorează sprijinului autorităţilor care au înţeles impactul pozitiv al proiectului nostru asupra comunităţii locale din diferite puncte de vedere, cum ar fi crearea de locuri de muncă, infrastructura şi atragerea de noi investiţii. Partenerii noştri români din domeniul construcţiilor şi furnizorii de lemn – am început să creăm stocurile de lemn în luna august a acestui an – au jucat un rol foarte important în succesul şi implementarea la timp a proiectului” a declarat Michael Egger, CEO EGGER Group.

De la Rădăuţi, EGGER îşi va distribui produsele pe întreaga piaţă din România şi le va exporta în ţările vecine, cum ar fi Ucraina, Bulgaria şi Turcia, dar şi în Orientul Mijlociu şi Îndepărtat precum şi în Asia de sud si est. „Clienţii noştri vor descoperi în noile produse EGGER ”Made in Romania” calitatea şi înaltele standarde cu care sunt deja obişnuiţi din experienţele anterioare”, mai precizează Michael Egger.

În 2006, compania a demarat noul său proiect la scară largă: construirea unei fabrici de prelucrare a lemnului lângă Rădăuţi. Investiţia de aproape 210 milioane de euro a creat deja 300 de noi locuri de muncă sigure şi pe termen lung. Întreaga fabrică EGGER se întinde pe o suprafaţă de 80 de hectare.

0 comentarii: