vineri, 11 ianuarie 2008

Olărean a preluat preşedinţia PD-L Rădăuţi

Olărean a preluat preşedinţia PD-L Rădăuţi


Biroul Permanent Judeţean al PD-L Suceava a stabilit conducerile organizaţiilor locale din mai multe oraşe şi municipii din judeţ. În ceea ce priveşte organizaţiile municipale, trei dintre acestea vor fi conduse de deputaţii suceveni ai PD-L. Astfel, în Rădăuţi funcţia de preşedinte PD-L va fi ocupată de deputatul Aurel Olărean, în Fălticeni de Romică Andreica, iar în Vatra Dornei de Dumitru Pardău. În acelaşi timp, aşa cum s-a anunţat şi anterior, Organizaţia Municipală PD-L Suceava va fi condusă de doctorul Dan Gabriel Gospodaru, în timp ce la Câmpulung Moldovenesc preşedinţia a revenit lui Gheorghe Niga. Democrat liberalii suceveni au mai anunţat că au stabilite şi conducerile organizaţiilor din toate oraşele din judeţ, respectiv Broşteni, Cajvana, Salcea, Frasin, Dolhasca, Gura Humorului, Liteni, Milişăuţi, Siret, Solca, Vicov de sus. „Obiectivul principal al actualelor conduceri desemnate este câştigarea primăriilor din respectivele localităţi. Desemnarea candidaţilor de primari se va face în baza unor sondaje de opinie, urmând ca cei desemnaţi să prezinte minim 3 proiecte de dezvoltare a localităţilor respective”, se arată într-un comunicat al PD-L Suceava.

0 comentarii: